miercuri, 1 februarie 2012

Iarna nu-i ca...



Pentru că va ninge iar şi  vreau să închid iarna într-o poezie ca să nu mai umble de nebună pe străzi:



Ultima iarnă de pe strada fără nume



A nins mult
pe catifeaua vişinie ce seamănă a sânge de lebădă
a nins fioros, cu dinţi de tigru şi solzi
cine ştie de cât timp tot ninge
pe cadavrul din faţa casei mele…

E vânt şi cineva îşi usucă eşarfa la un geam albastru
miroase a soare mort şi toţi dorm sub zăpadă.
O mână de copil se iveşte de sub nămeţi
ţinând un cornet de îngheţată.
Oare e cu aromă de cireşe?
un câine caută oase dar nu găseşte decât pleoape închise
e frig, frig, frig
şi nu e nimeni care să m-ajute să-mi găsesc ochelarii
sub zăpadă, printre cărţile marilor scriitori.

A nins mult şi trist
pe catifeaua vişinie ce seamănă a sânge de lebădă
ieri s-a stins cineva în fotoliul de  lângă sobă
a trosnit un ţurţure în semn de dezamăgire
şi eu mi-am scris numele în zăpadă
ca să nu-l uit.

A nins peste tot oraşul
nimeni nu mai ştie când a început
e viscol, viscol, v…
gulerul de blană al femeii cu unghii mov
s-a prefăcut într-o vulpe albă şi a fugit.
dar cui îi pasă?
totul e sarcastic de alb
şi imaculat de sobru
ochelarii mei s-au pierdut desigur.
Ninge, ninge, ninge…
cine ştie de cât timp tot ninge
pe cadavrul din faţa casei mele…





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu