miercuri, 21 noiembrie 2012


      Luni, 19 noiembrie, în Mojo Music Club, a avut loc lansarea numărului 8 din Revista de povestiri. Mărturisesc că am participat şi la lansările precedente (nr. 6 şi 7), aşa că am văzut cu ce se mănâncă revista: şi îmi plac al naibii de mult ingredientele. Ele ar fi cam cele ce urmează:
- Voie bună (şi nebună)
- Joculeţe cât cuprinde
- Originalitate
- Dans
- Muzică
- Multe, multe poveşti care mai de care mai sărite de pe fix.

    Dacă de Halloween m-am lăsat pictată pe mâini, de data asta am stat cuminte cu gaşca, fericită să mă văd şi eu în revistă cu o povestioară. În premieră am abordat umorul (negru), lăsând melancoliile de o parte.
Iată cum a sunat anunţul evenimentului:



“De-a ce ne jucăm:

Învârtit de casete cu? Creioane, normal!
Pictură pe viniluri în mișcare
Lansare de pălării rotitoare
Joc cu timpul, înainte și înapoi, comprimat și dilatat
Învârtire doi câte doi, Rednex style
Și mai vedeți voi la fața locului!


La desert, cântă Sophisticated Lemons!”

      Au vorbit mămica şi tăticii revistei, ţinând fiecare câte un speech energizant. Printre zâmbete, s-au strecurat şi câteva momente triste, în care privirile ne-au alunecat pe editorialul unde am aflat că numărul 8 este dedicat unei fete care a ales să nu mai trăiască, doborâtă de sentimentul că orice ar fi făcut, nu putea fi fericită cu ea însăşi. M-am regăsit într-o oarecare măsură cu ea, dar am realizat, fiind printre atâţia oameni muncitori şi entuziaşti, că iubesc viaţa, aşa cum e ea, cu nuanţe de roz, dar şi de violet.
       Dar să nu mai zăbovesc asupra aspectelor mov ale vieţii (mai puţin movul Motanov-ului, el e vesel) şi să spun că atmosfera m-a readus încă o dată pe tărâmul copilăriei, când aveam casetofon şi casete pe care scriam cu creionul.

      Ce pot să spun mai mult de atât, decât că m-am simţit sofisticat de bine şi mai vreau :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu