marți, 26 februarie 2013

Povestea pantofilor care se iubeau fără să se cunoască


Mai mulţi oameni şi-au lăsat paşii în zăpadă. Am călcat pe urmele lor sperând să simt ceva despre ei, dacă le plac pantofii roşii sau dacă se tem de sfârşitul lumii…

Nu am simţit nimic în afară de parfumul nins al absenţei lor. Mi-am lăsat şi eu paşii în zăpadă. Poate că cineva mi-i va găsi şi-mi va citi sufletul oglindit în ei… Într-o zi mă voi trezi că un străin îmi bate la uşă. Eu îi voi deschide şi el îmi va spune: domnişoară, v-am găsit paşii…
image source: http://sonworshiper.files.wordpress.com

           Sper că nu vă supăraţi, dar mi-am permis să mă odihnesc puţin la umbra lor. Mi-au povestit multe, despre cum iubiţi luna şi cum scrieţi poezii când sunteţi melancolică. Despre cum vă e teamă de oameni uneori. 
      Dacă  nu cer prea mult, aş vrea să vă las pe covoraş, în faţa uşii, paşii mei. Au să vă spună câteva lucruri despre mine. Poate cândva, paşii noştri se vor întâlni pe un drum lăturalnic, în bătaia vântului, şi se vor recunoaşte. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.