sâmbătă, 31 august 2013

Despre eroi si morminte

Ernesto Sabato nu este un scriitor comod. Ernesto Sabato forează în ascunzişurile putrede ale minţii, scoţând la iveală conflicte fumegânde şi greu de pătruns. Înainte însă de a scoate fum, ele au ars în focul existenţial, prefăcându-i pe autorii tragediilor în cenuşă risipită la căpătâiul morţilor.

“Despre eroi şi morminte” atârnă cu greutatea a sute de vieţi, presărate asemenea unor cadavre vii de-a lungul unei întregi istorii damnate, ca şi eroii săi. Zbaterile personajelor – pentru că ele sunt, realmente, asemenea unor fluturi chinuiţi care încearcă veşnic să se elibereze din pumnul destinului – se petrec parcă într-o pseudo atemporalitate. Singura realitate pe care acestea o cunosc este cea zămislită de propriul univers interior, cu ecou într-o societate despiritualizată.


Acolo se recompun şi reafirmă suferinţe filosofice a căror origine pare să conducă, printr-un labirint, la începutul păcatului primordial. Niciuna din dramele protagoniştilor nu ne invită să-i descoperim semnificaţiile adânci, ci mai degrabă ne provoacă să ne delectăm cu misterul ce o învăluie.

Pe fundalul unei tulburi poveşti de iubire, ni se dezvăluie o lume cosmopolită şi halucinantă – o Argentină tristă aflată sub dominaţia lui Juan Perón, unde nimic nu mai e “adevărat”. Buenos Aires-ul este un “oraş blestemat”, un Babylon unde magia se împleteşte cu imoralitatea, într-o atmosferă de apocalipsă târzie.

Martin o întâlneşte pe Alejandra într-un parc şi se îndrăgosteşte de ceea ce nu ştie despre ea. Alejandra se confesează ingenuului Martin în frânturi, asemenea unui condamnat la moarte care-şi aşteaptă cu un entuziasm morbid execuţia. Ea este reprezentanta unei burghezii decăzute şi prizonieră într-un trecut marcat de nebunie cu iz freudean. Când seducătoare şi sălbatică, când fragilă şi secretoasă, poartă mereu cu sine povara altcuiva. Ştim de la început că-şi va omorî tatăl şi apoi se va sinucide. Pentru că eroii lui Ernesto Sabato îşi pregătesc mormintele încă din timpul vieţii.

Tatăl Alejandrei, Fernando Vidal, schizofrenic şi anarhist, este obsedat de orbire şi de nevăzători. El îşi doreşte să cureţe lumea de rău prin distrugerea Organizaţiei orbilor. Bruno este filosoful care priveşte la destinul Alejandrei prin ochii prietenului său Martin. El simbolizează vocea omului azvârlit la capătul firii, dintr-o teamă morbidă de conştientizare.

Personajele sabatiene trăiesc cu intensitatea unei stele căzătoare. În călătoria lor către moarte, strălucesc glorios, dar straniu, luminând doar slab tenebrele cărora aparţin. “Despre eroi şi morminte”, apărut la editura Humanitas, este un roman cutremurător, care se împrăştie în mii de cioburi de umanitate.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu