luni, 7 octombrie 2013

Lansare - impresii, memorii, iepuri

5
octombrie
2013
în Tramvaiul 26

 aici s-a petrecut lansarea primului meu volum de poezie, adicătelea a primei mele cărţi, "Moartea era un iepure şchiop". Nici acum nu îmi vine să cred că îmi văd numele inscripţionat pe coperta unei cărţi adevărate... A nu se înţelege cine ştie ce veleităţi de mare “moanstră sacră” a literaturii. Sunt doar impresionată. Şi emoţionată. Încă.



Am visat de mulţi ani să ajung la etapa asta, dar, ca de obicei, m-a ţinut în loc ceva. Ca să descriu în amănunt acel “ceva” mi-ar lua sute de pagini, dar îl voi rezuma printr-un singur cuvânt: neîncredere. Mi s-a părut mereu că pentru a ajunge pe podium sau în apropierea lui trebuie să ai pantofi speciali. Nu ştiu dacă neapărat cu toc, dar măcar de lac, negri, şlefuiţi.


Prima poezie am scris-o pe la 8-9 ani. Era despre moartea unui cerb. Avea vreo 10 strofe şi rimă. Țin minte că tata le-a arătat-o colegilor la servici şi unii au fost destul de impresionaţi. Pe la 10 ani am scris o poezie cam creepy despre un coşmar. (“E noapte şi sună sihastru/ Un clopot mortal şi ciudat” începea ea). 

De mică îmi plăcea să aleg după iepuri şchiopi prin cotloanele înnegurate ale vieţii. Chemarea exista, dar nu reuşeam să realizez pe îndelete că se poate concretiza vreodată în alt-ceva. M-am deşteptat puţin prin liceu, când mi-a apărut un poem în revista liceului. Ochii mi s-au deschis şi mai larg prin facultate şi la master, când am mai strecurat câteva în reviste culturale. Totuşi ezitam.


...mă întorc iar în trecut, ca un Rac ce sunt...


Mi-am dorit mereu să devin scriitoare şi gimnastă. Al doilea vis a pierit la scurt timp după ce am realizat că mi-e mult mai uşor să-mi las corpul să lȃncezească, în timp ce omuleţul cu penel din mintea mea îmi dicta idei pe hȃrtie. Din fericire, omuleţul meu a crescut mare pentru că s-a hrănit bine, cu vorbele frumoase ale celor din jur pe care îi aprecia şi în care avea încredere. Încet încet, s-a transformat într-o pasăre şi a izbutit să zboare deasupra chestiilor de care se temea (critică, mulţimi, scări rulante, vorbit în public, etc).

... şi acum, prinţesele neîncoronate ale clişeelor: mulţumirile:


 Pentru asta trebuie să îi mulţumesc Simonei pentru că m-a tras de mânecă acum vreo doi ani în direcţia scrisului, lui George Sauciuc pentru că m-a primit în Gazeta SF, lui Ciprian Burcovschi şi Andrei Zbârnea (“vinovaţii” pentru organizarea concursului IDC – anul trecut am fost printre câştigătorii Incubatorului de condeie, concurs naţional de poezie. Un premiu care m-a determinat ca prin primăvara asta să scriu o bună bucată din volumul împricinat.), lui Oliviu Crâznic pentru sfaturi, lui Mircea Pricăjan pentru apariţiile din Revista de suspans, şi, nu în ultimul rând, lui Alexandru Voicescu şi Cristinei Nemerovschi, cei care au făcut posibilă apariţia volumului “Moartea era un iepure şchiop” şi a unei noi edituri, Karth.


A, dar să nu credeţi că v-am uitat pe toţi ceilalţi care m-au făcut să mă bucur de jocul de-a cuvintele  şi m-au ameninţat că mă aşteaptă seara la colţ să le dau un autograf: Ofelia, Gabi, Geanina, Lavinia, Judy, Raluca, Andreea, Oana, Razvan, Mircea, Sorin, Ade, Adriana,Laura, Deea – care a lecturat atât de frumos poemele mele cu ocazia lansării!! dar şi alţii, pe care îi rog să nu mă înjure dacă i-am omis acum (deh, bătrâneţea) :)



Mă bucur că am trăit aceste momente şi abia aştept să citesc şi cartea lui Carmen Zaniciuc, colega mea de versuri, care şi-a lansat volumul Lumina ascunsă, în acelaşi tramvai numit “Dorinţe împlinite”. (to be continued)

3 comentarii: