miercuri, 20 noiembrie 2013

Masculin/Feminin – la început au fost... femeia şi bărbatul

Adam şi Eva se află la sfârşitul lumii lor. Ca să înţeleagă mai bine cum a început totul, ne dezvăluie o poveste complexă despre jocul identităţii şi  bucuria de a (nu) fi. Păcatul nu e unul singur şi fiecare îşi poartă vina ancestrală.

În piesa regizată de Lia Bugnar, graniţa dintre masculin şi feminin se spulberă la fel de uşor cum se reconstruieşte, pentru că protagoniştii se confruntă cu cea mai frumoasă revelaţie – indiferent de trup, esenţa umanităţii este aceeaşi: iubirea.

Personajele se dezbracă de eurile lor pentru a le studia cutele, dar suferinţa nu poate fi niciodată apretată, nici chiar de Eva (Laura Creţ), soţia perfectă care îşi aşteaptă soţul cu masa pusă. Metamorfoza lui Adam (Andrei Aradits) se petrece în spatele unui panou unde umbra bărbatului alunecă senzual în celălalt sex. Îl bântuie o amintire tulburătoare şi de atunci fuge: de femeia de lângă el, de responsabilităţi, de el însuşi. Ada (Theodora Stanciu) descoperă însă o lume la fel de neîncăpătoare, căreia credea că îi aparţine. Eva îşi iubeşte soţul, dar refuză să-i înţeleagă drama şi sfârşeşte pe marginea prăpastiei.

“Masculin/Feminin” este, nu în ultimul rând, un spectacol filosofic. Din când în când, timpul se opreşte în loc şi cei doi copiii din pântecul Evei îşi visează viitorul, dar nu se încumetă să-l trăiască, preferând comfortul inexistenţei blazate. Marius Manole este îndeajuns de trist pentru a juca nenaşterea şi suficient de cinic pentru a o transforma în istoria tragi-comică a familiei sale. Ilinca Manolache zugrăveşte cu sarcasm fresca unei vieţi (im)probabile, presărată cu dezamăgire cronică şi superficialitate. În universul imaginar în care dialoghează, cei doi jonglează cu diferite avatare – sunt iubiţi, fraţi şi simpli spectatori. 


Finalul învăluie în ambiguitate justificarea traumei emoţionale a lui Adam, generând o aparentă ruptură în poveste. Se pot desprinde totuşi două posibile interpretări: 1. Vestea gravidităţii soţiei generează în Adam o scindare a personalităţii, printr-o incursiune psihologică în trecut. Rezolvarea conflictului interior linişteşte apele şi cei doi copii decid să se nască. 2. Teama de a lua fiinţă într-o lume nebună şi plină de clişee îi inspiră pe gemeni să scrie propriul scenariu – o familie a cărei disfuncţionalitate picantă le îndreptăţeşte refuzul de a-şi părăsi culcuşul cald. 

În geneza Liei Bugnar, femeia se naşte din bărbat, iar şarpele se înfăşoară în jurul identităţii fragmentate de nesiguranţe. Oglinda în care se priveşte Adam nu este fidelă nici adevărului, nici minciunii; se adaptează la nuanţele sufletului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu