vineri, 21 martie 2014

Kilipirim - mult, ieftin și bun!

Ȋntre 19 si 23 martie, la Galeria Dalles, suntem așteptați la cel mai important tȃrg de carte cu discount, Kilipirim. Ȋn cadrul evenimentului, cititorii de toate vȃrstele vor avea ocazia să cumpere cărți, să asiste la dezbateri și lansări de carte.

Iată ce ne pregătește Kilipirim azi și mȃine:

Vineri, 21 martie, de la ora 18:30: Editura Litera vă invită să vă bucurați și să iubiți alături de: „Primavara lecturilor romantice”, cele mai ȋndrăgite colecții de dragoste: Alma – Iubiri de poveste, Cărți Romantice și Romantic Suspense.

Sȃmbătă, 22 martie:

12.00: Editura Polirom și membrele comunității 121.ro se ȋntȃlnesc cu cititorii ȋn cadrul evenimentului Prȃnzul de lectură”, al cărui „protagonist este romanul Răzbunarea se ȋmbracă de la Prada de Lauren Weisberger (Polirom, 2014).


13.00: dezbaterea cu tema „Ce ȋnseamnă Literatura de azi?”, avȃnd ca punct de plecare volumul Literatura de azi, semnat de criticul literar Daniel Cristea-Enache (Polirom, 2013). La dezbatere vor participa scriitoarea Nora Iuga și teoreticiana feministă Mihaela Miroiu. 

14.00: Mircea Diaconu se ȋntȃlnește cu cititorii cu ocazia reeditării (ed. Polirom) romanului său, La noi cȃnd vine iarna. Va exista, desigur, o sesiune de autografe.

15.00: scriitoarea Tatiana Niculescu Bran ne spune Povestea domniței Marina, cel mai recent roman al său. Despre roman vor vorbi criticul literar Daniel Cristea-Enache și antropologul Vintilă Mihăilescu.

16.00: echipa Bookaholic ne invită la o captivantă discuție despre literatură și lectură. Tema – „Dependența de cărți se tratează cu cărți”. Se va răspunde la ȋntrebări ca: La ce te uiți cȃnd deschizi o carte? Care sunt cele mai potrivite modalități pentru a citi ficțiune? Cum vezi dincolo de cuvinte?  Cum simți un text?

17.00: „Plăceri vinovate: cărți mici și cărți mari” – este titlul dezbaterii organizate de Editura Univers ȋmpreună cu membrii echipei Hyperliteratura.

18.00: „Astrologia, ȋntre rădăcinile antice și utilitatea modernă” – eveniment organizat de Editura Polirom, cu participarea Mihaelei Dicu, cunoscut astrolog profesionist, autoare a volumelor Astrologie orară și Numerologie practică, si Dan Ciubotaru, președintele Asociației Astrologilor din Romȃnia.
La etajul Sălii Dalles, ȋn cadrul Festivalului de Spiritualitate și Terapii Complementare A Noua Dimensiune, puteți beneficia (spiritual, dar și material) de produse ezoterice. Aveți ocazia să participați la programul de conferințe pe teme generale de dezvoltare personală sau tehnici de ȋmbunătățire a calității vieții. :)


Parteneri media: BeWhere!, Bookiseala, Semne bune, Bookaholic, Literatura de azi, Filme și cărți, Observator cultural, Cooperativa urbană, 121.ro, Studenție.ro, Bună dimineața, București!

Surse foto: 
http://www.agentiadecarte.ro/, Facebook, http://www.polirom.ro/,http://www.astrele.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.