joi, 26 martie 2015

Poem: Timpul care a coborât din ceas

Din ceasul cu pendulă se coboară
Un timp cu braţe lungi şi pălărie
Îmi face semn aşa, într-o doară
Cu ochi vântoşi şi umblet de stafie.

Măi, timpule, spre ce eternitate
Ai apucat-o aşa de dimineaţă
Cu ore negre-n spate înşirate
Săltând în mers ca o paiaţă?

Îmi trage o ocheadă pişicherul
De zici că i-a îngheţat secunda
Se-ndoaie plopii, se înclină cerul
Oceanele îşi pleacă unda.

Om trist şi gol pe dinăuntru
Ce-ţi pasă ţie unde-mi port eu clipa
cu ce singurătate gri îmi umplu
apăsător şi falnic pripa?

De secole întregi îţi stau alături
Şi te veghez ca pe-o icoană
Dar tu mereu mă dai în lături
Preocupat de-o veche rană.

Eu îţi ofer aici, acum şi Este
Tu mă înşeli cu ieri şi niciodată
Aştepţi o neîntoarsă veste
În stânci de nicăieri săpată. 

Te părăsesc, monşer, îmi spune
Şi-mi face semn cu pălăria
De-acum sunt un copil pribeag în lume
Mă duc la Dumnezeu să-mi iau simbria! 



Un comentariu: