sâmbătă, 14 martie 2015

Poem: Poezia pe care n-o ştia nimeni...


Am o poezie în buzunar
nu ştiu cine mi-a strecurat-o
când nu eram atentă
cine-a abandonat-o
e deja ponosită, respiră greu,
are silabele încărunţite 
îi cad litere boţite.
Mă plimb cu ea de colo-colo
ca şi când ar fi crescut din mine
babă, babă, dar se ţine;
caut pe cineva să i-o dau.
Nu vreţi o poezie blândă şi timidă?
îl întreb pe un moşneag
n-am nevoie, am sacoşa plină
zice el şi-mi arată o ceapă degerată
şi-o sfeclă murată.
Am o poezie veche într-un buzunar
şi nu ştiu cui s-o dau
doamnă, n-aţi vrea un poem
curat, suav şi dantelat
pe deasupra şi rimat?
Dar femeia are un poem
agăţat de -o ureche, boem
îl aude neîncetat
s-a săturat
de versuri înşelătoare.
Nimeni, nimeni nu se-arată
să-mi adopte poezia
poezia minunată
dintr-un buzunar de toamnă.
Într-o seară o găsesc
mai mult moartă decât vie
se scria singură pe hârtie
se lăsa ca testament.
Am luat-o şi-am îngropat-o
în cimitirul cărţilor uitate
la periferia oraşului
i-am aşezat pe sicriu două nestemate
ochii mei
s-o citească mereu, doar ei.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu