vineri, 22 ianuarie 2016

Ultima iarnă de pe strada fără nume


A nins mult
pe catifeaua vişinie ce seamănă a sânge de lebădă
a nins fioros, cu dinţi de tigru şi solzi
cine ştie de cât timp tot ninge
pe cadavrul din faţa casei mele…

E vânt şi cineva îşi usucă eşarfa la un geam albastru
miroase a soare mort şi toţi dorm sub zăpadă.
O mână de copil se iveşte de sub nămeţi
ţinând un cornet de îngheţată.
Oare e cu aromă de cireşe?
un câine caută oase dar nu găseşte decât pleoape închise
e frig, frig, frig
şi nu e nimeni care să m-ajute să-mi găsesc ochelarii
sub zăpadă, printre cărţile marilor scriitori.

A nins mult şi trist
pe catifeaua vişinie ce seamănă a sânge de lebădă
ieri s-a stins cineva în fotoliul de  lângă sobă
a trosnit un ţurţure în semn de dezamăgire
şi eu mi-am scris numele în zăpadă
ca să nu-l uit.

A nins peste tot oraşul
nimeni nu mai ştie când a început
e viscol, viscol, v…
gulerul de blană al femeii cu unghii mov
s-a prefăcut într-o vulpe albă şi a fugit.
dar cui îi pasă?
totul e sarcastic de alb
şi imaculat de sobru
ochelarii mei s-au pierdut desigur.
Ninge, ninge, ninge…
cine ştie de cât timp tot ninge
pe cadavrul din faţa casei mele.

din volumul meu de debut „Moartea era un iepure șchiop”, apărut la Editura Karth. 


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu