marți, 30 aprilie 2019

Devoratoarea de cărți


       Sofia se cufundă în fotoliu şi inspiră adânc, de parcă ar fi vrut să cuprindă tot conţinutul cărţii dintr-o singură suflare. De curând găsise lista bunicului într-o cutie veche de fondante. „100 de cărţi pe care e musai să le citeşti”. Începuse cu „La răscruce de vânturi”. 
        - Ce poveste captivantă. Fix pe gustul meu: mister, înnegurare, iubiri imposibile... 
       Dintr-o dată, auzi un şuierat dinspre fereastră. 
       - S-o fi pornit vântul.
     Îşi continuă lectura. Şuieratul reveni, însoţit de un tânguit sinistru. Se ridică şi se îndreptă spre fereastră. O deschise ezitant, dar cu o oarece curiozitate. Chipul unei femei frumoase, dar triste i se înfăţişă înaintea ochilor. 
        - Heathcliff! murmură apariţia.

      Sofia închise fereastra, tulburată. Se aruncă în fotoliu şi se acoperi cu o pătură, tremurând. „Poate că ar trebui să mă apuc de altă carte. Ceva mai vesel...” Pe un raft, în spatele unui bibelou de porţelan, o aşteptau poveştile lui Andersen. Le reciti pe rând. Când ajunse la „Prinţesa şi mazărea”, începu să se simtă foarte incomod, de parcă stătea pe sârmă ghimpată. Nu-şi mai găsea locul. Se foi şi se răsuci, apoi se ridică şi se scutură, ba căută şi sub perna fotoliului. Nimic. Neavând încotro, se mută pe canapea. Renunţă şi la Andersen. 
Trecu la „Mândrie şi prejudecată”. Nu era neapărat genul ei de roman, dar când autoarea îi făcu neaşteptat cunoştinţă cu domnul Darcy, Sofia se îmbujoră. „Inaccesibil, mândru, calculat şi totodată nespus de atrăgător şi galant,” îşi spuse, suspinând. Aproape aţipi visând la şarmantul personaj. O treziră câteva bătăi în uşă. 
       - Imediat! strigă, încercând să dea de papucii rătăciţi prin cine ştie ce colţ al sufrageriei.          Îi găsi pitiţi sub „Enciclopedia lumii”. 
      Deschise fără să se mai întrebe cine o căuta în miez de noapte. În ușă stătea cel mai frumos bărbat pe care îl văzuse vreodată. După cum era îmbrăcat, părea din alt secol. 
       - Domnule Darcy?!
      - Consider că prezentările sunt o manieră desuetă şi superficială de a te preface interesat de persoana celuilalt, îi răspunse pedant bărbatul.
     - Eu sunt Sofia.
    - N-am să spun că sunt încântat, aşa cum îmi dictează convenţiile sociale prăfuite. Am să spun, în schimb, că aţi putea avea mai multă grijă de ţinuta dumneavoastră. Aveţi părul vraişte şi... nici nu ştiu ce sunt drăcoveniile acelea din picioarele dumneavoastră.
      Sofia se uită jenată la papucii ei roz cu iepuraşi. 
     - Ştiţi ce, domnule Darcy, nu sunteţi atât de fermecător în realitate!
    Îi trânti uşa în nas. Se reaşeză nervos pe canapea, aceeaşi pe care bunicul ei citea cândva carte după carte, pierzând noţiunea timpului. Primul volum din „Război şi pace” îi făcea cu ochiul de pe măsuţa de cafea. 
    - Gata cu lectura pe ziua de azi! zise Sofia şi se hotărî să se culce.

Teodora Gheorghe, 30 aprilie 2019
Pictură realizată de talentata Liana Iacubovici

Casa cu umbre


M-am oprit în fața acelei case care mă îmbia într-un mod straniu. Perdeaua de glicină se unduia în bătaia unui vânt inexistent. Am făcut câțiva pași, până am ajuns în dreptul porții. Casa părea de mult părăsită și totodată mustea de viață. Era ca și când, dincolo de pereții străjuiți de ghirlande liliachii, se întâlneau, discutau și râdeau umbre rămase în urmă după ce toți oamenii au plecat. Odinioară acolo a locuit o familie: un soț, o soție și doi copii...Știam asta deși era prima dată când mă abătusem pe acel drum. Dintr-o dată, poarta s-a deschis cu un scârțâit firav, ca un oftat.

- E cineva acolo? am întrebat mai mult ca să-mi aud vocea.

La o fereastră am văzut un bărbat îmbrăcat într-un costum negru. Să fi avut vreo treizeci de ani. Chipul cu trăsături princiare exprima o blândețe nețărmuită.

- Te așteptam, mi-a spus cu o voce izvorâtă parcă dintr-un patefon.

Am pătruns în casă mai mult curioasă decât surprinsă. Bărbatul m-a poftit înăuntru. S-a înclinat politicos și mi-a sărutat mâna. Am simțit atingerea buzelor lui și am tresărit. Necunoscutul m-a invitat la dans printr-un gest elegant și demodat. Am acceptat fără să ezit. În câteva clipe, interiorul casei a dispărut. Ne găseam într-o sală de bal, înconjurați de alte perechi purtând veșminte dintr-un alt secol. Un vals splendid răsuna în întreaga încăpere zăvorâtă etern într-un timp rătăcit. Dansam cu o ușurință nefirească, pașii îmi erau cunoscuți, la fel și numele și ocupațiile celor din jurul meu. Partenerul meu însă își păstra identitatea secretă. I-am pipăit țesătura fină a costumului. Părea atât de veridică, încât am izbucnit într-un râs copilăros.

- Nu are cum să nu fie un vis, am șoptit ca pentru mine.

Atunci bărbatul m-a oprit și m-a privit serios.
- Este pe cât de real îți dorești să fie, mi s-a adresat cu tristețe.

În secunda următoare mi-am pierdut cunoștința. M-am trezit în fața aceleiași case. Poarta era închisă. I-am zâmbit melancolic, suspinând după himera spulberată. Perdeaua de glicină mi-a răspuns cu un foșnet discret.

De Teodora Gheorghe.
Pictura realizată de Liana Iacubovici