Bărbatul care a furat luna de pe cer

Făcuse greșeala să-i promită iubitei lui luna de pe cer. Cum era un bărbat de cuvânt, a achiziționat o praștie magică de la o fostă vrăjitoare. A doborât luna într-o noapte. A avut grijă să nu-l urmărească nimeni în desișul pădurii. Din păcate, astrul a nimerit în lacul de la picioarele lui. Altă greșeală. A doua noapte a revenit cu o undiță, încercând să prindă luna. Dintr-o dată, a auzit o voce suavă din adâncuri:

– Mă las prinsă doar dacă mă arunci înapoi pe cer... 
L-a rugat astfel ceasuri întregi. A cedat. Ea s-a lăsat agățată în cârligul undiței și el a tras cu toată puterea, aruncând-o înapoi pe bolta cerească.Bărbatul a oftat și s-a întors la casa unde locuia cu iubita lui. Cheia nu se mai potrivea în ușă. Mirat, s-a uitat pe fereastră și a văzut-o cu un tânăr de o frumusețe răpitoare, zâmbind provocator. Nu îi venea să creadă.
– I-aș fi adus și luna de pe cer! a murmurat trist.
În spatele lui a auzit un foșnet. O siluetă întunecoasă s-a apropiat de el.
– Nu mi-o lua în nume de rău, frumosule. Domnișoara a venit la mine în seara asta. Mi-a plătit dublu ca să-i dau o vrajă de iubire.
A recunoscut vocea vrăjitoarei.

Poveste: Teodora Gheorghe 

Pictură: Christian Schloe