miercuri, 10 iulie 2019

Mireasa timpului din urmă


Din fir de timp îmi împletesc cunună

Și umerii-mi sunt grei de așteptare
Pe gene vise reci domol se-adună
Și pasul care trece încă doare.

O umbră lin îmi susură-n ureche 

O neîncepută, sfântă elegie 
Un gând se-ntoarce la o casă veche 
În prag m-așteaptă încă o stafie.

Îmi face semn să intru și-mi zâmbește 

Pe buze mi se zbate-o amintire 
Aș vrea să o rostesc încet, hoțește,
Dar vorba nu-mi mai stă în fire.

A clipelor trecute sunt mireasă 

În voaluri de tăcere te descopăr 
Din matca vremii dorul dă să iasă
C-un giulgiu de uitare îl acopăr.














Teodora Gheorghe, 10 iulie 2019.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.