Visul cenușăresei

E seară și se stinge-o lumânare 
La căpătâiul dorului din urmă 
Pe buze-mi flutură o întristare 
De pleoape îmi atârnă-o umbră. 

O cheie tremură în yală
Trecutul tace într-un cufăr 
Și ceasul ticăie a îndoială 
Iar eu visez la flori de nufăr... 

El e galant și mă-ndrăgește 
Dar eu n-am rochii scumpe, nici mărgele. 
La miezul nopții vraja se zidește 
Și tălpile îmi par atât de grele. 

Pantoful i-am lăsat ca amintire. 
Când peste fruntea-i lină anii se vor țese
Îl va privi cu-o dulce amăgire
Ca pe-o de mult uitată frumusețe. 

Teodora Gheorghe 
14 august 2019