luni, 10 august 2015

Happy-End – şi au trăit până la sfârşit bătrâneţi...


„Happy-end”, în regia lui Alexandru Bogdan, este o comedie neagră în care speranţa de a iubi şi de a fi iubită este spulberată de fiecare dată cât ai zice... „peşte”. 

Cel mai probabil vă va surprinde, dar doar la început, până-i prindeţi mecanismul. Apoi aşteptaţi-vă la o plimbare febrilă, dar şi plină de haz, într-un montagne russe al al vieţii şi al morţii. 


Mi-e greu să vorbesc despre piesă fără să o deconspir. O să încerc să merg cu subtilitate şi paşi diafani pe tărâmul poveşti. Îmi voi alege cuvintele cu atenţia unui ceasornicar dedicat. Voi extrage esenţa, astfel încât „bombele” plasate de regizor de-a lungul piesei să rămână un secret.

Liz (Raluca Aprodu) are 30 de ani. A trăit 10 din ei având grijă de o bătrână. Existenţa ei nu s-a dezbrăcat niciodată de hainele banalităţii. După moartea femeii, singurătatea a început să-i dea târcoale lui Liz, care a realizat că are o mare dorinţă: vrea un bărbat. Pretenţii nu prea are, doar să întâlnească pe cineva care să-i fie alături în căsuţa ei izolată de lume. Are multe de oferit, este zâmbitoare și blândă, doar că norocul în dragoste nu prea îi surâde.

Şapte bărbaţi (interpretaţi superb de versatilul Tudor Aaron Istodor) îi trec pragul lui Liz. Toţi atâţia îl părăsesc întro manieră neaşteptată.

Carl este la fel de sensibil ca o scândură de călcat. În afara preferinţelor gastronomice ce frizează excentricitatea, nu are nicio trăsătură nobilă. E necioplit şi o aduce obsesiv în discuţie pe fosta lui soţie care a trecut în nefiinţă.

Lui Ludvic îi e teamă şi de propria lui umbră. Se bâlbâie, tremură din toate încheieturile şi specialitatea lui e autosabotajul. Traiul alături de o femeie se dovedeşte a fi prea mult pentru firea lui hiper...sensibilă.

Henrik e emokid-ul clasic, cu plete care curg în râuri negre şi care cugetă fără încetare la dezastrele şi calamităţile care vor paşte planeta Pământ în viitorii zeci de ani.

Poetul, care se prezintă cu părul cărunt şi într-un halat, e vecin cu nebunia şi un pic (şi destul de relativ) cu magia. Speră că Liz îi va fi muză sau ceva asemănător. Sau...

Henry e instalator. Nu unul foarte priceput şi nici un bărbat prea galant sau cult. De fapt, şi el recunoaşte că femeile îl consideră necioplit. După câteva pahare de băutură, el şi Liz par să-şi fi găsit perechea. Par...

Nicolas e noul nume pe care Liz i-l dă unui boschetar cae nu se poate exprima decât prin mormăieli care aduc foarte vag cu un glas uman. Vrea să facă om din el, cum s-ar zice, numai că socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă.

Ultimul pretendent e un tip îmbrăcat la costum. E cel mai deosebit dintre toţi, dar mai multe nu vă spun.


Gata? V-am făcut curioşi? Atunci mergeţi de vedeţi spectacolul la Godot Cafe Teatru. 

Fotografii: Oana Monica Nae