luni, 17 iunie 2024

O întoarcere în Bucureștiul de odinioară...patimi, obiceiuri, oameni, schimbări

 Per total m-aș fi așteptat la mai mult suflet de la această carte, având în vedere dragostea de altfel evidentă a autoarei pentru Bucureștiul interbelic căruia pare că îi aparține dincolo de timp și realitatea „imediată”. Admirabilă documentarea amplă de la baza acesteia, de la viața politică a bucureștenilor la descoperirile tehnologice revoluționare din perioada interbelică și obiceiurile de conduită socială ale locuitorilor capitalei (nu lipsesc nici detaliile picante). Și totuși expunerea informațiilor și a evenimentelor desprinse din trecutul „de aur” al Micului Paris este realizată oarecum mecanic, în pas grăbit, pe alocuri ușor împrăștiat, autoarea căutând parcă să cuprindă cât mai mult într-un spațiu cât mai econom și dichisit. Compensează însă prin valoarea documentării, umor și crâmpeie de nostalgie presărate de-a lungul său periplului bogat cu parfum de istorie nepieritoare și entuziasm de arheolog (Ioana Pârvulescu se pricepe de minune să „sape” în trecut după detalii care altora le scapă). Mi-a plăcut, de asemenea, trecerea inedită de la un capitol la altul prin reluarea ultimei propoziții de la finalul capitolului precedent în deschiderea următorului.

Voit sau nu, focusul pare îndreptat îndeosebi asupra vieții marilor scriitori din acele timpuri (Arghezi, Camil Petrescu, George Călinescu) – mi-a plăcut să îi descopăr pe acești autori în rolul pe care l-au jucat cândva ca Oameni, descătușați de etichetele scriitoricești. Aflăm însă despre multe alte personaje colorate ale vremii, de la actrița celebră și controversată Leny Caler și până la vestitul primar Demetru Ion Dobrescu, responsabil pentru modernizarea Bucureștiului în numeroase privințe, dar și pentru actele sale de caritate.

Emoționante de-a dreptul pasajele care descriu adaptarea omului interbelic la schimbările uriașe pe care vechiul viitor le-a aruncat în ograda lui – uimirea de a asculta evenimente transmise din alte prți ale lumii în „cutia vorbitoare” (radioul) sau entuziasmul stârnit de primele filme care au rulat la cinematografele din capitală.

Deși autoarea remarcă o apropiere vădit mai mare între oamenii din diferitele clase sociale de atunci, bucureștenii care au trăit  între cele două războaie nu au fost totuși cu mult diferiți față de noi, cei din prezentul lui 2024 – au suferit, s-au bucurat, s-au mirat, au criticat, au râs, au dat petreceri, s-au bucurat de muzică și de artă, au iubit pasional și s-au despărțit teatral și au visat să rămână în memoria celor care aveau să-i urmeze, trăgând după sine, distilând și transformând în permanență amintirea și expresia Bucureștiului de odinioară pentru a se potrivi cu noile (lor) timpuri.



duminică, 12 mai 2024

Viața începe vineri... și nu se termină niciodată

Recent am citit cu mare interes și curiozitate romanul Ioanei Pârvulescu „Viața începe vineri”, visând de ani buni la călătorii în timp, îndeosebi în Bucureștiul de odionioară. 

Am intenționat să îi ofer 5 steluțe pe Goodreads, apoi, de-a lungul lecturii, am mai pierdut una pe drum și am rămas în cele din urmă cu 3 stele. Ioana Pârvulescu scrie minunat, are o adevărată înzestrare scriitoricească, însă pare că în acest roman și-a asumat mai mult decât a putut duce. Poate ar fi fost bine să menționeze de la bun început că nu avem de-a face cu o „reală” intrigă polițistă (deși tot autoarea ne oferă multe indicii în acest sens), nici cu un roman cu o structură clasică, bine închegată, și nici cu o carte SF/fantasy despre călătorii în timp, ci mai curând cu un periplu nostalgic prin vremurile de odinioară, în secolul 19 al Bucureștiului cu tramvaie trase de cai și domni care își scot pălăria pentru a saluta.


Autoarea construiește, totuși, o poveste polițistă, lansează misterul unei crime pe care o rezolvă, către finalul romanului, mai degrabă facil, grăbit, ca mersul în galop al unui cal de la trăsurile secolelor trecute, fără să ofere cititorului satisfacția unei enigme realmente elucidate, după ce a presărat de-a lungul întregului roman piese de puzzle menite să se închege la un moment dat.

Călătoria lui Dan Crețu în trecutul unui București de mult uitat, marcată de o voce narativă plină de emoție copleșitoare, confuzie și dramatism, nu are un sens clar, rămâne suspendată între două stări de fapt aleatorii. Rămânem cu întrebări precum: „Care este scopul acestei călătorii în timp? Cu ce se schimbă viața lui Dan în urma acestei experiențe și ce legătură este între el și tânărul ucis cu al cărui destin pare a se intersecta viața lui?”

Dincolo de nepotrivirea acestor piese de puzzle literare, am adorat lirismul prozei, dragostea autoarei față de lumea construită, micile și marile intrigi sociale din vechiul București (este și un vis de-ale mele să călătoresc în timp în acele vremuri), precum și personajele frumos conturate din frânturi de istorie amestecate cu emoție subtilă și învăluite de o splendidă atmosferă vintage. Nicu, băiatul bun la toate, este adorabil și îmi amintește de tragi-comicul lui Charlie Chaplin. Iulia Margulis pare a fi personajul principal al romanului, o domnișoară înaintea timpului ei, care ne amuză și ne impresionează cu umorul, luciditatea și pe alocuri ironia înțepătoare și înțeleaptă cu care marchează în jurnalul său devenirea ei ca femeie și ca om al unui nou secol.

Ioana Pârvulescu îți dă impresia că tragi cu ochiul pe gaura cheii la destinele personajelor sale, însă nu într-un mod intruziv, ci din postura de martor mut al unei istorii care încă palipită sub tălpile noastre, pe bulevardele pe care cândva s-au plimbat, poate, stră-străbunicii noștri, visând la magia unui viitor devenit, între timp, un trecut la care oamenii viitorului se gândesc cu nostalgie.



sâmbătă, 30 martie 2024

„Cireșul trist și toate lucrurile invizibile” a apărut la Editura Cassius Books


Odată cu această primăvară, a înflorit și romanul meu suprarealist „Cireșul trist și toate lucrurile invizibile” . Mai precis, a apărut la editura Cassius Books.🌺📖



„Cireşul trist şi toate lucrurile invizibile” este un microroman suprarealist despre singurătate și (re)găsire, o întâlnire cu neobișnuitul ce te duce cu gândul la Boris Vian („Spuma zilelor”) și la Lewis Carroll („Alice în Țara Minunilor”). În centrul acestei odisei fantastice se află Egor, un redactor timid a cărui existență devine brusc ireală când un mic cireș îi răsare pe umărul stâng. Înspăimântat și fascinat de această anomalie, Egor se îndrăgostește de scriitoarea amatoare Eva Nor, iar calea către idila lor este presărată cu provocări neașteptate. Cireșul trist te cheamă, iar universurile nevăzute îți promit o experiență literară fără seamăn.


Cartea poate fi comandată pe site-ul editurii:

http://www.cassius-books.ro/cumpara/ciresul-trist-si-toate-lucrurile-invizibile-616




luni, 19 iunie 2023

CUTIA

Când eram mică dispăream uneori într-o cutie de carton. Mă împătuream cu grijă, închideam ochii și apoi cele două uși de carton prin care pătrundeam. Îmi plăcea cum se aude întunericul și cum nu mai contează timpul. Cum deveneam una cu spațiul dintre trupul meu și pereții cutiei. În cutie învățam să tac, dar nu pentru că n-aș fi avut cu cine să conversez, ci pentru că iubeam singurătatea în formă de pătrat care îmi ținea companie. Era singura neființă de acolo, din interiorul care se contracta în aceeași măsură în care bezna confortabilă dinăuntrul său se mărea. Împreună cu ea, mă expandam și eu – eram o extensie a propriei ființe, micul meu univers static, o fetiță infinită. 

În această lume invizibilă încropeam castele din amintiri uitate și citeam cărți scrise cu litere de fum. Dansam din degetul mic și alcătuiam cântece din respirații având diferite lungimi și intensități. Unele din ele semănau cu zumzetul unor albine; altele aduceau mai degrabă cu paşii unei furnici de-a lungul unui cotor de măr. 

Părinții mei nu mă găseau pentru că încetam să exist în realiatea lor. În cutia mea (spun „mea” pentru că nu știu să mai fi locuit vreodată un copil în ea) mirosea a liniște și a somn de după-amiază. Câteodată a bezele și cremă de zahăr ars. În vizitele când reușeam să opresc curgerea timpului cu totul, mă preschimbam într-un mic obiect de mobilier. Adoram senzația lemnului lucios și demn care îmi înlocuia vechea structură fluidă. Deveneam brațele unui fotoliu elegant sau picioarele unei mese ovale. O dată m-am transformat într-un mileu așezat pe un raft. Mă gâdila boticul unei căprioare de porțelan, așa că am revenit destul de repede la forma mea umană.

Peste ani, când deja lăsasem copilăria în urmă, cutia de carton mi-a revenit în vise. Împovărată de mantaua realității, mă retrăgeam negreșit în cutia mea secretă unde gustam din nou eternitatea și jocul. O revăd și acum uneori, tot mai rar... însă când își deschide ușițele pentru mine, știu negreșit că în acele fisuri aproape inexistente din țesătura timpului, sunt cea mai norocoasă fetiță din lume. 





marți, 13 iunie 2023

Pe când eram un singur univers

 - Tremur, îi șopti ea.

- De emoție? păru că o întreabă el (sau poate nu era decât vântul iscat din senin).

- ...de transformare.

- Cum vine asta? 

- De când ai devenit universul meu, prin mine au început să se preumble tot felul de aștri ciudați. Mai nou tânjesc după sori argintii și planete necunoscute, după luni pline și comete dantelate, murmură ea.

El scoase din buzunar o oglindă pe care o așeză în fața lor. Obiectul se mări până se preschimbă într-o galaxie. 

- Tu ești, draga mea, o îndemnă el să privească. Tot ce crezi că am sădit în ființa ta nu e decât o oglindire a propriilor tale universuri lăuntrice.

Ea zâmbi și îl strânse de mână. Într-un cotlon al galaxiei, o constelație care purta numele lor dădea naștere unei noi stele.





Video și imagine - Morysetta

luni, 12 iunie 2023

Poveștile mele călătoresc și în alte țări...pe Amazon

Vă salut, dragi cititori de bloguri, după niște ani de absență  din acest spațiu virtual scriitoricesc. Au fost ani (ne)buni, cu izolare (și nu doar din pricina pandemiei), cu furtuni (și nu doar dintr-acelea care scutură copacii), răsturnări și ridicări, pierderi și câștiguri, surprize drăguțe și mai puțin plăcute, bucurii, și melancolii  - pe scurt, cu de-ale vieții. 

Pagina mea de Facebook, ex-Fata din lună, se numește, mai nou, Teodora Gheorghe - Autor. Am decis să ies din semi-anonimatul cu parfum selenar.

Deși nu am așternut texte pe hârtie/blog constant în ultimii 2 ani (Stephen King ar fi dezamăgit de mine), scrisul palpită în ființa mea dintotdeauna și o va face mereu. Tot îmi dă ghes dintr-un cotlon al minții, dintr-o cameră a sufletului. Revin veșnic la cuvinte împletite în mod original, la versuri nostalgice, jucăușe, fragile ca o vază de porțelan sau puternice ca o salcie...sau la silabe garnisite cu dansuri poetice.

Ei bine, o noutate în cariera mea de scriitoare o presupune o extindere la nivel global. Sună mai pompos decât e în realitate. Câteva dintre povestirile din volumul meu de proză scurtă „Întâmplări despre niciodată - 7 povești neobișnuite despre singurătate”, în traducerea Oanei Badea , se pot cumpăra de pe AMAZON. Așadar, mă puteți citi și în engleză sau mă puteți recomanda prietenilor voștri de pe alte meleaguri.

"Sonata for a Haunted Piano" (traducere a povestirii „Pianul”) se poate comanda accesând link-ul de mai jos pentru o sumă ușoară, ca un fulg:

https://www.amazon.com/Sonata-Haunted-Piano-Teodora-Moon-ebook/dp/B0C5F5VX3N?ref_=ast_author_mpb&fbclid=IwAR1Brd9SmtmAWfdJCmW9YmnyHD2WbN58yRHFRv1nlUHa7A5_s0yms32k7zs 


Dacă dați click pe pseudonimul meu literar Teodora Moon, veți găsi și celelalte povestiri în format Kindle - le puteți citi chiar pe Amazon, nu vă trebuie niciun device special -  precum și o scurtă colecție de poezii erotice - nu e neapărat ce v-ați aștepta, de unde și mențiunea „deceivingly erotic”. 😉 




miercuri, 15 ianuarie 2020

Lui Eminescu

O candelă ţi-aprind pe aripile nopţii
Luceafăr ostenit, rătăcitor prin lume
Ca drumul să-ţi găseşti, din nou spre călimară
Şi versul tău sihastru să poarte iar un nume.

Eşti visul nemuririi pictat pe chipul ţării

Strălucitor ca luna pe bolta îngerească
Cuvântul ţi-este ruga adusă frumuseţii
Urzită între file de-o pasăre măiastră.

Copil pribeag ce-n codru îşi pierde veşnic urma

Născut din spuma mării şi botezat de aştrii
De braţele nefiinţei te reazemi singuratic
Uitaţi de dor te cheamă, şăgalnici ochi albaştri. 

Hai, vină, drag luceafăr, mai naşte-te o dată,

Din rime-nvolburate să zămisleşti cunună
S-o poarte cu mândrie români de pretutindeni
Şi steaua ta sublimă nicicând să nu apună. 


de Teodora Gheorghe (o iubitoare a poeziei eminesciene)