„Un loc plăcut și numai al lor” este una din cărțile mele preferate din toate timpurile. Peter Beagle este un autor excepțional, un povestitor care te farmecă asemenea unui magician. În paginile acestei mici bijuterii literare i-am descoperit pe Michael și pe Laura, care trăiesc o diafană și neobișnuită poveste de iubire. De ce neobișnuită? Pentru că niciunul nu e... viu.
Am mai făcut cunoștință cu un corb destul de cinic și în aparență greu de emoționat, singurul prieten al domnului Rebeck. De altfel corbul dă și startul romanului, captivându-te instant. Iată cum îşi începe cartea Beagle:
„Cârnatul afumat trăgea corbul în jos, iar vânzătorul fu cât pe ce să-l prindă pe când se strecura afară pe ușa prăvăliei de delicatese (...)”.
Dinamismul din debutul romanului se cufundă subit într-o linişte de criptă care se întinde de-a lungul cărţii, însă nu te plictiseşte nicidecum, pentru că odată pătruns în mrejele ei, auzi, simţi şi experimentezi un evantai de senzaţii.
Domnul Rebeck este un personaj cel puţin la fel de fascinant ca Michael şi Laura. Cândva a fost farmacist, dar lumea civilizată s-a dovedit a fi prea mult pentru el, aşa că a ales să îşi ducă veacul într-un cimitir, scena principală unde se joacă două poveşti de iubire aparte... Despre a doua nu voi spune nimic, urmează să descoperiţi voi dacă citiţi cartea. Partea cea mai interesantă este că existenţa fostului farmacist se desfăşoară în secret şi singurii care ştiu de ea sunt cei morţi. Ȋntr-un fel, domnul Rebeck este el însuşi o prezenţă fantomatică, îmbrăţişând cu resemnare o dezumanizare ce îl aduce la graniţa dintre două lumi.
Michael şi Laura se acomodează treptat cu viaţa de după moarte. Lucrurile rămase neterminate cândva îi bântuie, iar idila lor se înfiripă suav printre întrebări existenţiale, plimbări prin cimitir şi uitări de sine. Fiecare personaj este pictat cu măiestrie în minunate nuanţe de singurătate şi pare a conţine în fiinta (sau nefiinţa lui) un univers secret la care nu are acces nimeni altcineva în afară de ei, nici măcar cititorul.
Umorul negru se împletește de minune cu subtilitățile unui dramatism care nu te copleșește, ci te invită să pătrunzi în miezul său asemeni unui bătrânel simpatic. Îți dă și prăjituri, te ademenește. Și rămâi, sedus de un parfum de nostalgie. Realizezi că ești nostalgic după o viață pe care nici măcar n-ai trăit-o, dar care îți pare atât de vie... Replicile corbului m-au făcut să râd cu voce tare de câteva ori şi tare mi-aş dori să văd un film realizat după romanul lui Peter Beagle, autor cunoscut îndeosebi pentru „Ultima licornă”, o altă carte intrată în rândul favoritelor mele.
Din păcate „Un loc plăcut și numai al lor” nu s-a mai reeditat din câte știu, dar posibil să se mai găsească pe la câte un anticariat.
