O candelă ţi-aprind pe aripile nopţii Luceafăr ostenit, rătăcitor prin lume Ca drumul să-ţi găseşti, din nou spre călimară Şi versul tău sihastru să poarte iar un nume. Eşti visul nemuririi pictat pe chipul ţării Strălucitor ca luna pe bolta îngerească Cuvântul ţi-este ruga adusă frumuseţii Urzită între file de-o pasăre măiastră. Copil pribeag ce-n codru îşi pierde veşnic urma Născut din spuma mării şi botezat de aştrii De braţele nefiinţei te reazemi singuratic Uitaţi de dor te cheamă, şăgalnici ochi albaştri. Hai, vină, drag luceafăr, mai naşte-te o dată, Din rime-nvolburate să zămisleşti cunună S-o poarte cu mândrie români de pretutindeni Şi steaua ta sublimă nicicând să nu apună. de Teodora Gheorghe (o iubitoare a poeziei eminesciene)
Astăzi am avut bucuria să aflu că poezia mea în engleză CAGED a ajuns pe locul 2 în cadrul concursului organizat de Poetry Battles. "Caged" este despre suferința animalelor închise în grădinile zoologice, un subiect sensibil pentru mine și care m-a inspirat să pun pe hârtie o mică poveste în versuri.
Tristețea mi s-a așezat pe-un gând Și-a ațipit pe vârful lui ca într-o barcă Neîntoarcerile au suspinat pe rând O ușă s-a deschis deasupra-mi parcă... Din cer a coborât un braț subțire Țesut din întâlniri pribegi de curcubee Și m-a chemat blajin înspre trezire Cuvintele-mi s-au înălțat ca niște zmee. Și parcă mi-am uitat nedevenirea Și am zburat și eu frivol cu ele În piept mi s-a-nfoiat atunci uimirea Când m-am văzut de-odată printre stele. Teodora Gheorghe 17 septembrie 2019.
Ieri s-a întâlnit cu astăzi Chiar pe limba unui ceas Dindărătul unei clipe Mâine a făcut un pas. Și toți trei s-au luat de mână Și-au dansat de-a lungul firii Singură, eternitatea S-a numit a lor stăpână. Până când, spre înserare, Într-un parc, șezând pe-o bancă, El i-a smuls o sărutare Prima oară celei dragi. Că e azi sau că e mâine Nu le-a mai păsat deloc. Ostenit, de-atâta fugă Timpul s-a oprit în loc. Teodora Gheorghe 19 septembrie, undeva prin 2019
Din fir de timp îmi împletesc cunună Și umerii-mi sunt grei de așteptare Pe gene vise reci domol se-adună Și pasul care trece încă doare. O umbră lin îmi susură-n ureche O neîncepută, sfântă elegie Un gând se-ntoarce la o casă veche În prag m-așteaptă încă o stafie. Îmi face semn să intru și-mi zâmbește Pe buze mi se zbate-o amintire Aș vrea să o rostesc încet, hoțește, Dar vorba nu-mi mai stă în fire. A clipelor trecute sunt mireasă În voaluri de tăcere te descopăr Din matca vremii dorul dă să iasă C-un giulgiu de uitare îl acopăr.
Ziua se frânge sub apăsarea nopții Ca un grăunte de nisip strălucitor Vântul dansează pe-o geană de lumină Clipa oftează pe-un gând rătăcitor. Iar în odaia veche, o tânără fecioară Își despletește timpul pe-un umăr sidefiu Cu anii tinereții își împresoară trupul Eternitatea-și cântă cu glas trandafiriu. Căci tânăra-i născută din vuiete de stâncă Și neasemuite împreunări de valuri Din strigăte de ape și lacrimi înspumate Din șoapte de iubire uitate lângă maluri. Sfios, de la fereastră, un tânăr o privește, Cu ochii de tăciune și suflet pustiit Pe frunte i se stinge o candelă de vise De gene îi anină un dor neostoit. În taină îi sărută cochilia urechii Și pieptul îi tresare când îi zărește chipul Din umbra ei se-nfruptă cu sete-amețitoare Din depărtări îl cheamă nepieritor nisipul. Dar tânăra craiasă a mărilor măiastre Suspină și se frânge la țărmul amăgirii Un altul o-nfioară și-i tulbură adâncul De dragul lui și-ar vinde povara nemuririi. *** Noaptea se așterne la căpătâiul zilei Singurătatea ațipește-ntr-o odaie O fată și-un băiat își caută somnul Iubirea nu-i decât un joc de paie.
Bat clopotele între genele tale în ochii tăi se scutură clepsidre într-un dans care seamănă cu o aducere aminte în pragul ușii la răspântia dintre moarte și mântuire. Între buzele tale își croiește drum o întrebare ca o cobră în deșert Un înger fără aripi o smulge și o preface în certitudine. Al naibii paradox! Acum nu mai știu nimic, zici și-ți întorci zâmbetul pe dos; toată lumea crede că plângi în fond și la urma urmei care e diferența? te gândești în clepsidrele tale timpul se preface într-un fluture negru. Teodora Gheorghe 27 mai 2019. Sursă foto: Pinterest
Din ţeasta nopţii picură pucioasă Strigoii umblă-ncet pe-acoperişuri O aripă se zbate la fereastră Un freamăt surd răsună în desişuri. E o lună plină ca un pântec rece Din orologiu clipa dă să iasă Pe fruntea vremii somnul trece Furând fâşii subţiri de viaţă. În crâng doi tineri îşi ascund iubirea El îi recită versuri desuete Ea îi sărută glasul cu privirea În jurul lor se ţes dorinţi secrete. Iar luna-i vede şi suspină Ar vrea să-şi părăsească cerul De dragoste să fie plină Să-şi întâlnească-n codrii cavalerul. Dar soarta nu-i îngăduie să fie Mai mult decât o strajă-nsingurată Pe catifeaua nopţii o stafie Sădind mister cu inima-ngheţată.
13 februarie a fost zi cu noroc. M-am alăturat şi altor iubitori de versuri în
cadrul unui eveniment cultural tare drăguţ. La Fabrica de poezie am sărbătorit
iubirea citind poeme scrise de noi sau de alţii. Din ele s-au ridicat încet şi
au călătorit spre sufletul nostru duhurile iubirilor vesele şi triste,
melancolice sau jucăuşe. Aşa ca în prag de Valentine’s Day.Fiecare a adus o nuanţă proprie, un fior, o
emoţie ştiută, poate, doar de el sau de ea. Voci tinere şi voci consacrate,
toate au contribuit la o seară dedicată sentimentului datorită căruia există
poezie. Ce-ar mai fi făcut Eminescu fără tresăririle inimii? N-am mai fi avut
nici „Luceafărul”, nici „Floarea albastră”.
Voi
enumera doar câţiva dintre cei prezenţi miercuri, 13 februarie, în Club Fabrica: doamna
Liliana Popa, jurnalist la BucureştiFM, Emanuel Pătrăşcioiu, poet (inclus în
volumul de poezie contemporană „CarTe diem”) şi Alexandra Medaru, scriitoare şi
critic literar, care a lecturat câteva poeme din volumul„Demoni şi demurgi” (ed. Eikon).
Cât
despre mine, am ales să prezint povestea unei iubiri, una începută cu vis şi
dorinţă şisfârşită în dor şi freamăt. Uneori mă
bucur că inima mea a cunoscut tumulturi pentru că aşa mi-a venit inspiraţia
unor creaţii deosebite. Am selectat câteva poezii din volumul meu de debut „Moartea era un iepure şchiop” (ed. Karth), dar şi unele din viitorul meu volum
de poezii. Cristina m-a acompaniat, dând tonul fiecărui capitol din istorioara
iubirii. O talentată ilustratoare, are şi o pagină de Facebook, Zinzolina's Art, unde îi puteţi
descoperi creaţiile.
Gazda evenimentului
a fost Georgiana Mihăilă, bloggeriţă de succes, alias O pisică neagră. Cum i-a
venit ideea Fabricii de poezie? Ne spune chiar ea pe blog:
În urmă cu ceva timp, mă tot gândeam să organizez un
eveniment dedicat poeziei. De fapt, nu aș spune chiar „eveniment”, ci mai
degrabă „întâlnire”. Voiam să ne strângem câțiva oameni ce scriu versuri și să
povestim. Alături de alți oameni, eventual, care să ne fie public. După câteva
participări sporadice pe la alte evenimente de acest tip, dar care îmi păreau
prea rare, într-o seară obișnuită de joi, ce nu anunța absolut nimic ieșit din
comun, am fost omul potrivit la locul potrivit. Mi-am discutat ideea, iar ea a
început să prindă contur. Așa a luat ființă „primul volum” Fabrica de poezie, o
întâlnire programată pe 15 ianuarie, odată cu ziua lui Eminescu, declarată și
Ziua Culturii Naționale.
Georgiana
pregăteşte câte un eveniment lunar marca Fabrica de poezie; unul tematic, ceea
ce înfrumuseţează, cu siguranţă, peisajul liric de pe la noi.
Zilele acestea am lecturat volumul de poezie al Alexandrei Medaru „Demoni şi demiurgi”, apărut la editura Eikon. Voiam de ceva vreme să ajung la el. Titlul mă îmbia subtil de pe un raft, ca o baladă din vechime.
Poeziile Alexandrei nu iartă. Ȋţi pătrund în carne, în oase şi în simţuri. Nu te poţi cuibări în ele comod, însă glasul lor te săgetează cu o forţă impresionantă. Ȋn universul claustrant ţesut de autoare, demonii şi demiurgii par a se ospăta la aceeaşi masă, adunând firimituri de suflet şi bând sânge care nu se transformă însă niciodată în vin sfânt. E otrăvitor, miroase a moarte şi a trădare. Aminteşte de două trupuri care au fremătat, cândva, în acelaşi ritm.
Unde se termină geneza iubirii şi unde începe destrămarea ei? Zeii au obosit, apăsaţi de povara propriei creaţii, iar oamenii s-au preschimbat în „păpuşi ale destinului”. Sensurile şi-au ieşit din matcă pentru că nu mai are cine să răspundă întrebărilor. Din noianul de incertitudini marcate de revoltă şi de apatie totodată, răsună o întrebare înfricoşătoare: „Unde e Dumnezeu?/Nu în scrierile sacre, pentru minţi astupate/Unde e Dumnezeu?/Nu ştiu...”
Avem de-a face cu o radiografie a unor suflete ce-şi poartă rănile de-a lungul unei agonii existenţiale; ea începe într-un timp mitologic şi se întinde ostentativ pe duşumeaua rece a prezentului. Ameninţă cu eternitatea. Aşteaptă să vină el. Diavolul? Dumnezeu? Sau poate umbra celui iubit cândva: „Au trecut ani de când ai plecat/Şi încă lâncezeşti în mine/Ca un stigmat în palmele sângerânde”. Sufletul este „putrezit” şi totuşi durerea care sălăşluieşte în el este vie, urlă, bate cu pumnul în masa tăcerilor.
Poeziile Alexandrei Medaru îmbină inteligent cugetări filozofice, confesiuni strecurate fin prin sita cuvintelor şi referinţe mitologice. Trăirile din versurile ei au intensitatea unui dans pasional la finalul căruia cei doi rămân fără suflare...şi chiar fără suflet.
„Din punct de vedere al teoriei literare, Demoni și demiurgi se încadrează, considerăm noi, în curentul expresionist – o reflexie poetică a picturilor lui E. Munch (Țipătul, Fecioara, Dragoste și durere), totodată continuare (târzie) a liricii filosofice a lui L. Blaga”, precizează scriitorul şi criticul literar Oliviu Crâznic în studiul său asupra volumului, apărut în revista culturală EgoPHobia nr. 52.
Despre autoare
ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie) și critic literar. A absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice București. De asemenea, deține o diplomă de master în cadrul aceleiași facultăți obținută la catedra de „Geopolitică” (cu lucrarea Tibet – China, un conflict latent, 2012).
A debutat în 2013 cu textul „Păcatul” (în Revista de Povestiri), iar un an mai târziu a participat la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, cu textul „Contrabandă-n alb și negru”, distins cu Premiul al II-lea. Tot în 2014 a absolvit Atelierul SF&F organizat de Revista de povestiri și Bookblog, fiind membră fondatoare a grupului literar Secția 14 din care a făcut parte până în septembrie 2016. În 2015, nuvela dark fantasy „ReÎnnoirea” este publicată în revista Argos, nr. 10, și, ulterior, în antologia Eroi fără voie (Ed. Millennium Books). În 2016, Alexandra Medaru a publicat proza scurtă „Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan” (Revista de suspans, nr. 25). Câteva luni mai târziu, se lansează și în critică literară, în paginile revistei culturale EgoPHobia, cu rubrica „Arena culturală: cartea și filmul” (cu articole despre autori precum Umberto Eco sau Truman Capote). La sfârșitul aceluiași an, a susținut alături de Oliviu Crâznic prezentarea publică FANTASTICUL DE IMPACT: DE LA GHILGAMEȘ LA „URZEALA TRONURILOR. În 2017, a publicat la începutul lunii februarie, povestea „Ființele nopții din urmă” (space frontier) în Cotidianul Național Puterea, iar în același an parte din articolele sale critice au fost preluate de Select News. De curând, conduce o nouă rubrică literară în revista culturală EgoPHobia, intitulată „Lecturi potrivite/recomandate de Alexandra”. La Gaudeamus 2017 a lansat volumul liric „Demoni și demiurgi” (Editura EIKON). Blog personal: Taramuridenicaieri.ro.
Copila din Lună aşteaptă sfioasă O veste purtată pe-o rază albastră. Ia cerul în braţe că tare-i e dor De-un nor singuratic, de-un nor călător Ce-n cale, demult, nechemat i-a ieşit Iar ea, neîntinată, pe loc l-a îndrăgit. Pe-o buză de noapte cei doi s-au iubit O fată din lună şi-un mândru sortit Vorbit-au de-o nuntă în Calea Lactee Cu aştri de vază, ghirlande şi zmeie Cu trenă din pulbere fină de stele, Din lacrimi de îngeri ţesute mărgele, Cu-alai de comete, nuntaşi meteori, Veniţi din abisuri, o mie de sori, Ca-ntreg universul pe loc să se-aprindă Crăiasa şi norul în joc să se prindă Şi-apoi dintr-un pântec rotund să răsară Un mugur de viaţă cu chip de fecioară S-o cheme Nalia şi-n părul ei brun Să-adoarmă luceferi cu ochii de fum. Şi dragoste vie să-şi jure mereu Ea Una să-i fie, el – unicul zeu.
Dar norul privea în zare pierdut Cu păsări în suflet şi gândul tăcut. Zărise o fată cu mult mai frumoasă Cu buze de foc, de sorginte lumească. Iar el a chemat-o cu glas de furtună Cuprins de-o iubire cu totul nebună. Domniţa-minune degrabă păşea Şi tot mai plăpândă la trup se făcea, Pe norul din ceruri ea nu-l auzea În lumi neştiute şi reci se topea. O, dulce himeră, încotro ai plecat? A spus călătorul – şi-atunci a plouat. Trei zile-nşirate pe-al timpului pas Din norul pribeag niciun strop n-a rămas... „Vai, dar ce soartă!” toţi aştrii au plâns Şi-n jurul iubitului lunii s-au strâns. Azi blânda copilă cu inima frântă Cu glas de-ntuneric tristeţea îşi cântă. Îi pare că cel ce mai ieri îi şoptea: Eşti cea mai frumoasă, eşti numai a mea O strigă din neguri, pe-o umbră de moarte Şi-alaiul de nuntă răsună departe...
braţele ei se întind pe două continente sub degetele ei se alintă vârfuri de brazi şi cai sălbatici uneori unghia ei sidefie sapă morminte în golfuri cu nume uitate unde oasele zeiţelor îşi dansează moartea cu genele mângâie norii şi străpunge curcubeul în pletele ei se poartă războaie şi se zidesc epoci din trupul ei se înalţă zmee pentru îngeri pe coapsele ei parfumate sunt scrise numele tuturor femeilor şi câteva nume de flori sânii ei tresar la atingerea timpului cu buzele sărută luna de două ori înainte de culcare iar umerii ei nasc noi constelaţii Nimic nu e mai frumos decât aceste braţe cuprinzând universul când nimeni nu se uită şi tălpile ce străbat carnea bărbaţilor osteniţi de-a lungul a mii de ani lumină… ea nu plânge niciodată de teama unui potop ea se crede Dumnezeu şi nu poartă şosete iarna ea e alfa pentru că îi place litera A de la adam ea e iubire, ură, formă şi lumină. Acest text a fost conceput de îngeri sub titlul Femeia ideală însă din greşeală atotputernicul i-a dat delete înainte să fie pus în practică.
