Azi [8 mai] voiam să ajung în stația lui
173 spre Rahova și n-o găseam nici să mă tai. După ce am întrebat mai multă
lume care n-a știut să-mi explice, am dat peste un nene mai...deosebit: micuț,
îmbrăcat într-o salopetă lungă, gri, mustăcios, la vârsta senectuții. Îmi zice
că el știe unde e și se oferă să mă conducă acolo. Accept, cu oarecarea teamă
că n-o să mă mai întorc vie înapoi... Și se apucă nenea să-mi spună bancuri cu polițiști, de-asta cu întrebări la
care tot el îmi răspunde. Pe urmă mă întreabă, țintuindu-mă cu privirea:
Vi se pare că am salopeta prea
lungă?
Eu: Nu...
El: Că mă cred țiganii polițist.
Sunteți elevă sau studentă?
Eu (bucuroasă că par mai
tinerică): Nici una, nici alta. Deci unde ziceați că e stația?
El: Ai făcut matematică, nu?
Eu: Nu, eram varză la matematică.
Limbi străine, engleză și hindi, limba care se vorbește în India.
El: Hindi care vine din
sanscrită? Am și eu două cărți în sanscrită, vechi de sute de ani. Le vând cu
40.000 euro.
Eu: Aoleu, așa mult?
El: Păi da. Eu am salariu mare,
lucrez în aviația civilă.
Eu: Vizavi e stația, nu?
El: Da, lângă liceu.
Se pregătește să traverseze
printre mașini. Eu, precaută:
Haideți mai binela trecerea de pietoni,
că e trafic mare.
El: Vă e frică de mașini sau de
Virginia Woolf? Știți că e o piesă.
Eu: Da, știu...
El: Wolf e lup în engleză, nu?
Nu-i mai răspund.
El (din nou cu bancurile): Știți
ce fac românii când rămân fără lei?
Eu: Cumpără tigrii?
El: (râzând) bună și asta, dar
nu. Schimbă euro. Auziți, aveți cumva 50 de bani?
Eu: Din păcate nu.
El: Aveți doar cărți, nu?
Eu: Cam așa ceva. Vă mulțumesc
mult că m-ați condus până la stație.
Și așa s-a încheiat întâlnirea
ciudată cu omulețul care mai devreme îmi spusese că are un salariu mare și
că-și permite să nu-și vândă cărțile de sanscrită.
Sursa foto: http://fineartamerica.com/
