Fata din curcubeu – viaţa care nu bate filmul

Recunosc că în general nu am aşteptări atât de mari de la un one-man show aşa cum am de la o piesă ce reuneşte mai multe personaje. Un singur actor „umple” scena mai greu, uneori e nevoie să se dividă, să-şi întindă vocea până atinge şi ultimul spectator, să-şi contorsioneze firea artistică astfel încât să nu te lase să aştepţi „următoarea scenă”. 

Marcela Motoc a reuşit să nu mă facă să aştept, deşi am stat cu sufletul la gură pe măsură ce mi s-a dezvăluit povestea tulburătoare a unei femei pentru care curcubeul se desenează în nuanţele morţii şi ale deznădejdii. Din când în când, culorile fericirii de odinioară îi sclipesc în ochi. Zâmbeşte cu un surâs frânt, amintindu-şi de părinţii ei, două figuri blânde scufundate în negura unui unui timp stătut.

Din spatele paravanului de umbre se iveşte şi Vera, sora ei geamănă, jumătatea pe care a pierdut-o. Toţi trei o strigă în surdină cu glas de cerb rănit. Fetiţa de odinioară ar vrea să le răspundă, dar cuvintele ei se pierd în frânturi de melodii ce ne poartă în cartierul în care cândva a locuit Edith Piaf. Vocea splendidă a Marcelei Motoc te străpunge cu forţa omului care se agaţă de existenţă cu ultimele zvâcniri ale fiinţei. Şansonetele ei te înalţă în mirajul filmelor de dragoste şi te coboară în mahalale.

Universul femeii de moravuri uşoare (sau grele, cum le consideră ea) se întinde pe două scaune, cu numerele 13 şi 14 din Cinema Curcubeu. Acolo se consumă acte amoroase sterile, în timp ce pe ecranul uriaş curg idile vesele şi melancolice. Fata din curcubeu se visează uneori Julia Roberts în „Pretty Woman”. Richard Gere îi spune că o iubeşte şi o smulge vieţii de stradă. Ce poate fi mai minunat de atât? Alteori e Giulietta Masina în „Nopţile Cabiriei”, doar că nu la fel de inocentă.

Dincolo de alura obosită şi sarcasmul în care îşi înfăşoară discursul se ascunde fetiţa care îşi dorea să devină balerină. Se întrevede femeia elegantă, cu mânuşi de dantelă şi rochie de mătase. Delicateţe şi silă, suferinţă şi speranţă – toate se regăsesc în acelaşi trup unde stă zăvorât un suflet chinuit. Fata din curcubeu nu trezeşte milă decât dacă refuzi să îi vezi frumuseţea şi curajul. Ea ne invită să o descoperim într-un emoţionant periplu printre amintiri, aletrnând cu realitatea brută.

Textul și regia piesei "Fata din curcubeu" sunt semnate de Lia Bugnar. În 2013 Marcela Motoc a jucat în „La fille de l’arc en ciel”, versiunea în francează a acestui spectacol, la Teatrul de l’Orme, în arondismentul 19 al Parisului, unde îi puteai întâlni demult pe Jacques Brel și Edith Piaf. Pe scena Teatrului de Artă din Bucureşti a adus cu ea aerul nostalgic, dar şi forţa nestăvilită a interpretării.