De ce suntem triști de sărbători

2019 se pregăteşte să ne spună adio. Ȋşi scutură cele din urmă zile, căutând să-şi ia un ultim avânt pe scara timpului. Ȋl priveşte cu coada ochiului pe 2020. Zâmbește melancolic şi se gândeşte, probabil, la efectele încălzirii globale.

Sunt mulţi cei care se simt singuri de sărbători, indiferent de situaţia lor. Este o singurătate a spiritului care parcă nu îşi mai găseşte locul în trup sau a trupului care nu-şi mai (re)găseşte spiritul. De ce? De ce ne e adesea atât de greu să ne bucurăm sincer? 

Crăciunul este atât de aproape de sfârșitul de an, încât îi simte răsuflarea în ceafă. Această apropiere creează deopotrivă entuziasm şi teamă. Ne trezim că s-a mai scurs un an din viaţa noastră şi ne cam năpădesc întrebările: „Oare am realizat ce mi-am propus?”, „Oare puteam face/fi mai bine?” Alteori în cămăruţa minţii noastre îşi fac loc reproșurile: „Trebuia să te ții de cura aia de slăbire!”, „Tot nu ți-ai găsit jumătatea și toți ceilalți sunt căsătoriți”,  „Parcă nu se mai termină ratele alea la bancă și încă n-am zugrăvit bucătăria”, etc 

Dincolo de statisticile îngrijorătoare, stările albastre de sărbători sunt o realitate. Pentru unii Crăciunul și toată agitația din jurul lui reprezintă o apăsare uriașă, ca și când sunt obligați să fie fericiți pentru că acum 2000 de ani s-a născut Iisus. Dacă le pui celebra întrebare „Și unde-ți petreci revelionul anul ăsta?” le vine să te sufoce cu o pernă. Nu fac haz de acești oameni pentru că mi s-a întâmplat și mie să am astfel de trăiri.

Aud tot mai des glume sarcastice pe tema consumerismului asociat sărbătorilor. Într-adevăr, fenomenul a luat o mare amploare. Sunt mii de opțiuni pe piață, toți vor să îți vândă ceva și spiritul sărbătorii se cam pierde printre ambalaje, cozi la case și sarmale aburinde. Nu că ar fi ceva rău în a cumpăra cadouri sau a ne bucura de o mâncare gustoasă. Însă când uităm de liniștea interioară, pare că se dezlănțuie haosul în jurul nostru. Și ritmul amețitor al vieții cotidiene ne face pe mulți dintre noi să ne desprindem de acel „acasă” din noi unde un copil doarme pe canapea în sufragerie așteptându-l pe Moș Crăciun. 

Și uite așa, în loc să ne inspire bucurie, Crăciunul devine acea perioadă a anului când ne este reamintit că s-a mai scurs un an și noi tot nu ne-am desăvârșit. Partea bună e că acel copil este încă acolo. Așteaptă. Nu jucării, ci iubire. Așteaptă să închidem ochii și să îl privim. Așteaptă să ne îmbrățișăm dezamăgirile și singurătățile și să le invităm la un ceai cald. Așteaptă să ne iertăm pentru că nu ne-am spus mai des: „Faci o treabă minunată! Ai trecut și peste asta. A fost greu, dar ești întreg/eagă aici și acum. Ai plâns, ai pierdut, ai fost dezamagit/ă, dar în întuneric ai redescoperit lumina din tine”. 

În loc să ne grăbim să ne organizăm cât mai eficient de sărbători, mai bine inspirăm și expirăm, dând afară gândurile negre. Mi-a venit o idee acum scriind: cum ar fi să agățăm în brad, printre globuri, bilețele în care ne notăm toate lucrurile pentru care suntem recunoscători și toate realizările din anul ăsta? Poate că nu ne-am găsit jumătatea și kilogramele în plus se văd pe sub hainele mulate și încă nu avem jobul ideal, însă am trecut cu BINE de atâtea experiențe.

Nu avem cum să stagnăm din simplul motiv că totul e SCHIMBARE. Și cred, în adâncul sufletului, că toate schimbările ne conduc (deși uneori nu pare) către cea mai bună versiune a noastră. Iar dacă nu ne putem bucura plenar de Crăciun sau nu putem vedea partea plină a paharului (de șampanie), e OK. Da, e OK să fim triști, îngrijorați, descurajați când și când. Nu trebuie să fim „mai buni” sau „mai fericiți” pentru că e Crăciunul. Acel trebuie este, în mod paradoxal, fix ceea ce ne împiedică adesea să experimentăm existența în toată splendoarea nuanțelor ei diverse. 

Așa că să trăim plenar, să ne trăim toate emoțiile și stările cu inocența unui copil. Vă urez sărbători liniștite!

ilustrație de Alec J. Wills