Mi-am pus strămoșii la presat
într-o carte veche
câteva pagini ondulate au oftat
ca rochia unei mirese
demult dispărute.
Noaptea îi aud uneori râzând
șerpuiesc printre paragrafe
- fantome de hârtie
imitând viața din valsuri semantice.
Când nu mă văd îi zăvorăsc
între două paranteze
- pauză infinită
în decameronul morții -
Colecția mea a ajuns la mii de exemplare
o armonică de amintiri
presând și prelungind vieți concentrice.
Mă fascinează această geometrie sacră
de părinți și bunici care se pierd
unul într-altul
în Marea Carte din biblioteca mea
aceste păpuși Matrioșka
în pântecele cărora mă plimb
și adorm ca să-mi ascult
dorința de-a veni pe lume
la intersecția perfectă
dintre gând și materie.
Dragi suveniruri de scânteie divină
reinterpretate de trupuri efemere,
cum vă tremură cuvintele mute
pe buzele creponate
cum încercați să mă strigați pe nume
dar nu reușiți decât să sloboziți din piept
un roi de fluturi negri...
Nu-i nevoie de vorbe,
eu vă cunosc
îmi locuiți oasele
și tristețea.
Să citim, așadar, împreună,
încă un capitol
până ne fură somnul
și visăm că ne jucăm iar
pe genele lui Dumnezeu.
Teodora Gheorghe
(drepturi de autor rezervate)
Credit foto: Cecile Perra
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.