Ce surpriză plăcută a fost să descopăr şi să citesc „Cină cu ficat şi inimă”, excelentul roman poliţist scris de Mihaela Apetrei. Deşi, ca să fiu sinceră, a îl încadra strict în categoria crime, thriller nu l-ar onora pe măsură, căci povestea gurmandului Murki are un gust aparte, de cireşe amare peste care ai presărat zahăr ars şi puţină miere - ca să induci în (o)eroare. Pentru această prăjitură literară s-au folosit straturi subtile, delicioase, de groază, umor negru şi chiar de suprarealism şi fabulos. S-a amestecat mult suspans şi s-a dres cu mister.
Autoarea stăpâneşte perfect toate etapele ce conduc, într-un final, la desăvârşirea reţetei. Veţi crede, poate, că vorbesc despre o carte de bucate. Ȋntr-un fel aşa este, doar că ingredientele principale sunt... oamenii şi trăirile lor. Un fin psiholog, Mihaela Apetrei sfidează cu succes previzibilul şi îl ademeneşte pe cititor pe firul întâmplărilor, mergând cu măiestrie pe mai multe planuri, pătrunzând în mai multe minţi, deschizând şi închizând uşi fără să-i auzi paşii. Ȋţi dă impresia că joacă totul cu cărţile pe faţă, însă ascunde sub mânecă juveţi, popi, poate şi câteva dame şi, desigur, asul principal pe care îl aşază frumos pe masă, abia la final.
Nu trebuie să vă placă neapărat romanele poliţiste pentru a savura această poveste inedită care îl are în prim-plan pe Murki, un personaj pe cât de fad în aparenţă, pe atât de înţesat de arome nebănuite ale fiinţei. Obez şi singuratic, de o inteligenţă sclipitoare, el invită la cină persoane necunoscute, culese cu grijă, asemenea unor mirodenii rare, de pe Facebook. Le pregăteşte cele mai sofisticate bucate. Şi aici n-o să mă pot abţine să nu dau două citate, cu riscul de a-mi face stomacul să ofteze:
„Se pregăti pentru micul dejun: cafea fierbinte, simplă, două ouă moi cu câte un saleu cu chimen înfipt în gălbenușul ca un fluid gros și o salată mică, din roșii cherry galbene, busuioc și brânză de capră. Ca desert, dulceață cu smochine și nuci verzi, într-un castronel minuscul de sticlă ieftină.”
„Înghețata era o bezea subtilă din ouă de prigorie. Gustul, de la început ușor dulceag, îl parfumase cu Moët și îngroșase textura cu frișcă dulce, din smântână proaspătă, nefermentată, adunată la primul smântânit al laptelui. Cupele translucide și ușor verzui sclipeau în soarele crud de martie.”
Partea proastă e că invitaţii lui încep să cam moară. Şi nu oricum, ci într-o manieră de-a dreptul bizară: organele li se usucă inexplicabil. Poliţiştii care se ocupă de caz, Marc şi Doina, se simt depăşiţi de situaţie, însă fac tot posibilul să descopere vinovatul. Doar că, dacă îmi permiteți un citat din Twin Peaks, „bufnițele nu sunt ce par a fi”. Marc are în jur de 45 de ani, e divorţat şi are uneori probleme cu furia. Doina e marcată şi la propriu şi la figurat de faptul că a fost atacată şi i s-a crestat unul din obraji, ceea ce i-a lăsat o urmă nedorit de inestetică.
Ar mai fi multe de spus şi despre alte personaje, precum inocenta bătrână Sophie care îl vizitează pe Murki sau despre femeia misterioasă cu care mai corespondează gurmandul, însă vă las pe voi să le descoperiţi. Autoarea construieşte personaje vii, autentice, convingătoare, care ascund secrete uluitoare. Nimeni nu e tratat superficial, toţi sunt piese importante pe tabla de şah a poveştii, iar destinele lor se înlănţuie sau se intersectează pe măsură ce înaintezi pe coridoarele intrigii.
„Cină cu ficat şi inimă” , apărută la Editura Trei, nu vă va lăsa indiferenţi, oricare ar fi reacţia pe care o trezeşte în voi. Recunosc, nu am mai citit o carte poliţistă de prin adolescenţă şi mă bucur că am găsit-o pe aceasta. Am gustat-o din plin și mi-ar plăcea să văd într-o zi un film realizat după roman.
