Zilele acestea am lecturat volumul de poezie al Alexandrei Medaru „Demoni şi demiurgi”, apărut la editura Eikon. Voiam de ceva vreme să ajung la el. Titlul mă îmbia subtil de pe un raft, ca o baladă din vechime.
Poeziile Alexandrei nu iartă. Ȋţi pătrund în carne, în oase şi în simţuri. Nu te poţi cuibări în ele comod, însă glasul lor te săgetează cu o forţă impresionantă. Ȋn universul claustrant ţesut de autoare, demonii şi demiurgii par a se ospăta la aceeaşi masă, adunând firimituri de suflet şi bând sânge care nu se transformă însă niciodată în vin sfânt. E otrăvitor, miroase a moarte şi a trădare. Aminteşte de două trupuri care au fremătat, cândva, în acelaşi ritm.
Unde se termină geneza iubirii şi unde începe destrămarea ei? Zeii au obosit, apăsaţi de povara propriei creaţii, iar oamenii s-au preschimbat în „păpuşi ale destinului”. Sensurile şi-au ieşit din matcă pentru că nu mai are cine să răspundă întrebărilor. Din noianul de incertitudini marcate de revoltă şi de apatie totodată, răsună o întrebare înfricoşătoare: „Unde e Dumnezeu?/Nu în scrierile sacre, pentru minţi astupate/Unde e Dumnezeu?/Nu ştiu...”
Avem de-a face cu o radiografie a unor suflete ce-şi poartă rănile de-a lungul unei agonii existenţiale; ea începe într-un timp mitologic şi se întinde ostentativ pe duşumeaua rece a prezentului. Ameninţă cu eternitatea. Aşteaptă să vină el. Diavolul? Dumnezeu? Sau poate umbra celui iubit cândva: „Au trecut ani de când ai plecat/Şi încă lâncezeşti în mine/Ca un stigmat în palmele sângerânde”. Sufletul este „putrezit” şi totuşi durerea care sălăşluieşte în el este vie, urlă, bate cu pumnul în masa tăcerilor.
Poeziile Alexandrei Medaru îmbină inteligent cugetări filozofice, confesiuni strecurate fin prin sita cuvintelor şi referinţe mitologice. Trăirile din versurile ei au intensitatea unui dans pasional la finalul căruia cei doi rămân fără suflare...şi chiar fără suflet.
„Din punct de vedere al teoriei literare, Demoni și demiurgi se încadrează, considerăm noi, în curentul expresionist – o reflexie poetică a picturilor lui E. Munch (Țipătul, Fecioara, Dragoste și durere), totodată continuare (târzie) a liricii filosofice a lui L. Blaga”, precizează scriitorul şi criticul literar Oliviu Crâznic în studiul său asupra volumului, apărut în revista culturală EgoPHobia nr. 52.
Despre autoare
ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie) și critic literar. A absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice București. De asemenea, deține o diplomă de master în cadrul aceleiași facultăți obținută la catedra de „Geopolitică” (cu lucrarea Tibet – China, un conflict latent, 2012).
A debutat în 2013 cu textul „Păcatul” (în Revista de Povestiri), iar un an mai târziu a participat la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, cu textul „Contrabandă-n alb și negru”, distins cu Premiul al II-lea. Tot în 2014 a absolvit Atelierul SF&F organizat de Revista de povestiri și Bookblog, fiind membră fondatoare a grupului literar Secția 14 din care a făcut parte până în septembrie 2016. În 2015, nuvela dark fantasy „ReÎnnoirea” este publicată în revista Argos, nr. 10, și, ulterior, în antologia Eroi fără voie (Ed. Millennium Books). În 2016, Alexandra Medaru a publicat proza scurtă „Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan” (Revista de suspans, nr. 25). Câteva luni mai târziu, se lansează și în critică literară, în paginile revistei culturale EgoPHobia, cu rubrica „Arena culturală: cartea și filmul” (cu articole despre autori precum Umberto Eco sau Truman Capote). La sfârșitul aceluiași an, a susținut alături de Oliviu Crâznic prezentarea publică FANTASTICUL DE IMPACT: DE LA GHILGAMEȘ LA „URZEALA TRONURILOR. În 2017, a publicat la începutul lunii februarie, povestea „Ființele nopții din urmă” (space frontier) în Cotidianul Național Puterea, iar în același an parte din articolele sale critice au fost preluate de Select News. De curând, conduce o nouă rubrică literară în revista culturală EgoPHobia, intitulată „Lecturi potrivite/recomandate de Alexandra”. La Gaudeamus 2017 a lansat volumul liric „Demoni și demiurgi” (Editura EIKON). Blog personal: Taramuridenicaieri.ro.
Volumul de debut al Alexandrei Medaru poate fi găsit pe site-ul Editurii EIKON.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.