Azi am vorbit cu primăvara la telefon

 Zilele astea încrederea mea în primăvară a scăzut la zero... grade. Începusem deja să îmi deschid braţele, să o îmbrăţişez ca pe o veche prietenă care vine în vizită, dar domnişoara cu plete şi rochiţă scurtă mi-a răspuns apatic într-o convorbire telefonică:

http://www.creativeimplementations.com/plan-a-year-of-blog-posts/

“Eu mai întârzii un pic. Am vorbit cu soarele şi nici el n-are chef să strălucească pe cer ca fraierul deasupra unei lumi şi-aşa destul de triste. Ok, mi-am arătat doar silueta din spatele perdelei de nori, pentru că îmi place să mă las aşteptată. Sexi, nu? Vă mai las cu coana mare. E vulpe bătrână... Recunosc că o dată m-a mituit cu o rochie super drăguţă din fulgi de zăpadă să o las să mai stea până în aprilie. N-am vrut să-i cedez, dar era supeeeeerbă! Nu, nu s-a întâmplat asta şi acum. În fine, ca să fiu sinceră, m-a ameninţat, dar să nu mai spui nimănui. Cică în 2012 nu şi-a făcut de cap cum ar fi vrut, a fost prea blândă... prea puţin polei, ger şi viscol şi alte accesorii enervante de-ale ei. Iar acum vrea să-şi ia revanşa. Se dă şi ea divă. Dacă n-ar fi atât de rece şi autoritară, i-aş spune vreo două. În fine, ce mare brânză, lăsaţi-o să-şi mai facă şi ea mendrele vreo două-trei zile, până-i trece criza vârstei a treia. De fapt ce zic eu “a treia”,  a o suta. Toată ninsoarea asta e ca să atragă atenţia. E chiar patetică... Trebuie să închid, am impresia că m-a auzit vorbind cu tine. Am simţit un fior pe şira spinării, cred că mă viscoleşte pe la spate.”

Să fie astea motivele pentru care don'şoara primăvară întârzie să apară? Cert e că până decide să defileze pe covorul verde, sora ei mai mare o să-mi scoată peri albi, pe care o să-mi crească ţurţuri în formă de tristeţe polară.