Casa cu umbre

M-am oprit în fața acelei case care mă îmbia într-un mod straniu. Perdeaua de glicină se unduia în bătaia unui vânt inexistent. Am făcut câțiva pași, până am ajuns în dreptul porții. Casa părea de mult părăsită și totodată mustea de viață. Era ca și când, dincolo de pereții străjuiți de ghirlande liliachii, se întâlneau, discutau și râdeau umbre rămase în urmă după ce toți oamenii au plecat. Odinioară acolo a locuit o familie: un soț, o soție și doi copii...Știam asta deși era prima dată când mă abătusem pe acel drum. Dintr-o dată, poarta s-a deschis cu un scârțâit firav, ca un oftat.

- E cineva acolo? am întrebat mai mult ca să-mi aud vocea.

La o fereastră am văzut un bărbat îmbrăcat într-un costum negru. Să fi avut vreo treizeci de ani. Chipul cu trăsături princiare exprima o blândețe nețărmuită.

- Te așteptam, mi-a spus cu o voce izvorâtă parcă dintr-un patefon.

Am pătruns în casă mai mult curioasă decât surprinsă. Bărbatul m-a poftit înăuntru. S-a înclinat politicos și mi-a sărutat mâna. Am simțit atingerea buzelor lui și am tresărit. Necunoscutul m-a invitat la dans printr-un gest elegant și demodat. Am acceptat fără să ezit. În câteva clipe, interiorul casei a dispărut. Ne găseam într-o sală de bal, înconjurați de alte perechi purtând veșminte dintr-un alt secol. Un vals splendid răsuna în întreaga încăpere zăvorâtă etern într-un timp rătăcit. Dansam cu o ușurință nefirească, pașii îmi erau cunoscuți, la fel și numele și ocupațiile celor din jurul meu. Partenerul meu însă își păstra identitatea secretă. I-am pipăit țesătura fină a costumului. Părea atât de veridică, încât am izbucnit într-un râs copilăros.

- Nu are cum să nu fie un vis, am șoptit ca pentru mine.

Atunci bărbatul m-a oprit și m-a privit serios.

- Este pe cât de real îți dorești să fie, mi s-a adresat cu tristețe.

În secunda următoare mi-am pierdut cunoștința. M-am trezit în fața aceleiași case. Poarta era închisă. I-am zâmbit melancolic, suspinând după himera spulberată. Perdeaua de glicină mi-a răspuns cu un foșnet discret.

De Teodora Gheorghe.
Pictura realizată de Liana Iacubovici