Din fir de timp îmi împletesc cunună
Și umerii-mi sunt grei de așteptare
Pe gene vise reci domol se-adună
Și pasul care trece încă doare.
O umbră lin îmi susură-n ureche
O neîncepută, sfântă elegie
Un gând se-ntoarce la o casă veche
În prag m-așteaptă încă o stafie.
Îmi face semn să intru și-mi zâmbește
Pe buze mi se zbate-o amintire
Aș vrea să o rostesc încet, hoțește,
Dar vorba nu-mi mai stă în fire.
A clipelor trecute sunt mireasă
În voaluri de tăcere te descopăr
Din matca vremii dorul dă să iasă
C-un giulgiu de uitare îl acopăr.
Teodora Gheorghe, 10 iulie 2019.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.