marți, 22 octombrie 2019

Memento vivere


Tristețea mi s-a așezat pe-un gând 

Și-a ațipit pe vârful lui ca într-o barcă
Neîntoarcerile au suspinat pe rând 
O ușă s-a deschis deasupra-mi parcă... 

Din cer a coborât un braț subțire 

Țesut din întâlniri pribegi de curcubee 
Și m-a chemat blajin înspre trezire 
Cuvintele-mi s-au înălțat ca niște zmee. 

Și parcă mi-am uitat nedevenirea

Și am zburat și eu frivol cu ele 
În piept mi s-a-nfoiat atunci uimirea 
Când m-am văzut de-odată printre stele. 

Teodora Gheorghe 

17 septembrie 2019. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.