Tristețea mi s-a așezat pe-un gând
Și-a ațipit pe vârful lui ca într-o barcă
Neîntoarcerile au suspinat pe rând
O ușă s-a deschis deasupra-mi parcă...
Din cer a coborât un braț subțire
Țesut din întâlniri pribegi de curcubee
Și m-a chemat blajin înspre trezire
Cuvintele-mi s-au înălțat ca niște zmee.
Și parcă mi-am uitat nedevenirea
Și am zburat și eu frivol cu ele
În piept mi s-a-nfoiat atunci uimirea
Când m-am văzut de-odată printre stele.
Teodora Gheorghe
17 septembrie 2019.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.