„Uneori vine toamna” - este titlul celui mai recent roman al lui Cătălin Marin, apărut la editura Paralela 45.
Este un roman care m-a cucerit de la primele rânduri și care odată ce m-a luat de mână, nu mi-a mai dat drumul până la final. Un no man's land bizar în care se intersectează destinele a trei personaje: un ziarist, un mercenar și un fost marinar. Ce au ei în comun? Iubesc, caută sau fug de aceeași femeie, misterioasa Isabelle.
Fantomele trecutului încearcă să îi atragă în mrejele unei lumi în afara timpului, de care atârnă microuniversuri ce par a fi fost părăsite de creatorul lor. Ele există în virtutea unei inerții ce mă duce puțin cu gândul la Iona și la captivitatea sa închipuită. Fantasticul se desprinde doar în aparență din coaja realului.
De fapt, realitatea orășelului Duston (dust =praf, sugestie a caracterului său himeric) este ea însăși o iluzie, poate cea mai mare farsă jucată de păpușarul care conduce, din umbră, ițele destinelor tuturor. Nu știm cine e, însă îi vedem trucurile: un bărbat ale cărui degete se preschimbă în capete de corbi, un motan care nu suportă minciuna, un rege care domnește peste un ținut fără locuitori sau o stafie care își așteaptă încă iubitul - sunt doar câteva din ele. O carte plină de mister și suspans, în care se împletesc totodată atmosfera gotică, umorul flegmatic și cugetările filosofice.
Recunosc, m-aș fi așteptat la un alt final, însă nu e unul previzibil, asta pot să vă spun. 😊
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.