Lui Eminescu

O candelă ţi-aprind pe aripile nopţii
Luceafăr ostenit, rătăcitor prin lume
Ca drumul să-ţi găseşti, din nou spre călimară
Şi versul tău sihastru să poarte iar un nume.

Eşti visul nemuririi pictat pe chipul ţării
Strălucitor ca luna pe bolta îngerească
Cuvântul ţi-este ruga adusă frumuseţii
Urzită între file de-o pasăre măiastră.

Copil pribeag ce-n codru îşi pierde veşnic urma
Născut din spuma mării şi botezat de aştrii
De braţele nefiinţei te reazemi singuratic
Uitaţi de dor te cheamă, şăgalnici ochi albaştri. 

Hai, vină, drag luceafăr, mai naşte-te o dată,
Din rime-nvolburate să zămisleşti cunună
S-o poarte cu mândrie români de pretutindeni
Şi steaua ta sublimă nicicând să nu apună. 


de Teodora Gheorghe (o iubitoare a poeziei eminesciene)