Când eram mică dispăream uneori într-o cutie de carton. Mă împătuream cu grijă, închideam ochii și apoi cele două uși de carton prin care pătrundeam. Îmi plăcea cum se aude întunericul și cum nu mai contează timpul. Cum deveneam una cu spațiul dintre trupul meu și pereții cutiei. În cutie învățam să tac, dar nu pentru că n-aș fi avut cu cine să conversez, ci pentru că iubeam singurătatea în formă de pătrat care îmi ținea companie. Era singura neființă de acolo, din interiorul care se contracta în aceeași măsură în care bezna confortabilă dinăuntrul său se mărea. Împreună cu ea, mă expandam și eu – eram o extensie a propriei ființe, micul meu univers static, o fetiță infinită.
În această lume invizibilă încropeam castele din amintiri uitate și citeam cărți scrise cu litere de fum. Dansam din degetul mic și alcătuiam cântece din respirații având diferite lungimi și intensități. Unele din ele semănau cu zumzetul unor albine; altele aduceau mai degrabă cu paşii unei furnici de-a lungul unui cotor de măr.
Părinții mei nu mă găseau pentru că încetam să exist în realiatea lor. În cutia mea (spun „mea” pentru că nu știu să mai fi locuit vreodată un copil în ea) mirosea a liniște și a somn de după-amiază. Câteodată a bezele și cremă de zahăr ars. În vizitele când reușeam să opresc curgerea timpului cu totul, mă preschimbam într-un mic obiect de mobilier. Adoram senzația lemnului lucios și demn care îmi înlocuia vechea structură fluidă. Deveneam brațele unui fotoliu elegant sau picioarele unei mese ovale. O dată m-am transformat într-un mileu așezat pe un raft. Mă gâdila boticul unei căprioare de porțelan, așa că am revenit destul de repede la forma mea umană.
Peste ani, când deja lăsasem copilăria în urmă, cutia de carton mi-a revenit în vise. Împovărată de mantaua realității, mă retrăgeam negreșit în cutia mea secretă unde gustam din nou eternitatea și jocul. O revăd și acum uneori, tot mai rar... însă când își deschide ușițele pentru mine, știu negreșit că în acele fisuri aproape inexistente din țesătura timpului, sunt cea mai norocoasă fetiță din lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.