Se afișează postările cu eticheta Incubatorul de condeie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Incubatorul de condeie. Afișați toate postările

miercuri, 18 decembrie 2013

Despre IDC cu Ciprian Burcovschi şi Mihai Pahonţu

“Incubatorul de condeie” 2013 (ediţia a IV-a) a ajuns pe frecvenţe înalte. După ce şi-a desemnat câştigătorii, concursul naţional de debut literar a devenit subiectul unei discuţii cu parfum literar, de-a lungul a zece minute matinale. 


Unde? La Sport Total FM. Cine cu cine? Ciprian Burcovschi, fondator AdLittera Project, în dialog cu Mihai Pahonţu, gazda emisiunii.


Accesând cu entuziasm (mai ales dacă e dimineaţă şi obişnuiţi să ascultaţi radio-ul) şi curiozitate livrescă linkul de mai jos, veţi avea ocazia să aflaţi mai multe despre IDC, juriu, câştigători şi alte lucruri interesante din culisele unui proiect care sper să îşi întindă aripile până va ajunge să zgârie norii. 

sâmbătă, 12 octombrie 2013

În juriu la Incuraborul de condeie



Anul acesta am onoarea să fac parte din juriul de la concursul naţional de debut literar “Incubatorul de condeie. Mai jos se regăseşte un scurt cv literar şi o parte din gândurile mele referitoare la ce va fi:

Absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, Engleză-Hindi şi a Masteratului de Traducere a Textului Literar Contemporan, î
n cadrul Universităţii Bucureşti. Cursuri de scenaristică de scurt metraj la UNATC.
Debut literar în revista liceului cu poezii. În perioada studiilor a colaborat ca traducător pentru site-urile TNB, Radio România Muzical şi Unibuc. A fost redactor-colaborator la revistele culturale Orizontul Cultural Contemporan şi Timpul şi a publicat poezii în engleză în revista Translation Cafe. Proză scurtă apărută în revistele Gazeta SF, Revista de Suspans şi Revista de povestiri. Recenzii de carte, cronici de teatru în Revista EgoPhobia, Ziarul Metropolis şi Semnebune.
Premiul de debut literar la concursul național „Incubatorul de condeie” (2012); Premiul I obţinut la concursul naţional “Dor de dor”, dedicat lui Mihai Eminescu (2013).
În toamna lui 2013 a apărut primul său volum de poezii, „Moartea era un iepure şchiop”, la Editura Karth, deschizând Colecția Incubatorul de condeie.

Mă bucur că am ocazia să fac parte din juriu. Recunosc că mă tem. Pentru că s-ar putea să descopăr atâtea poezii frumoase, încât să-mi fie greu să le aleg pe cele mai bune. Mă aştept să fiu surprinsă de versuri care sfâşie carnea banalităţii, versuri blânde şi versuri rebele, cu autori curajoşi şi autori timizi, dar toate mustind de forţa îmbietoare a talentului nedescoperit. Îmi doresc ca în Incubatorul de Condeie să “eclozeze” cele mai nebănuite scriituri, ajungând mai apoi cuvinte aşternute pe hârtie, într-o antologie sau, de ce nu, într-un volum de debut.  

luni, 7 octombrie 2013

Lansare - impresii, memorii, iepuri

5
octombrie
2013
în Tramvaiul 26

 aici s-a petrecut lansarea primului meu volum de poezie, adicătelea a primei mele cărţi, "Moartea era un iepure şchiop". Nici acum nu îmi vine să cred că îmi văd numele inscripţionat pe coperta unei cărţi adevărate... A nu se înţelege cine ştie ce veleităţi de mare “moanstră sacră” a literaturii. Sunt doar impresionată. Şi emoţionată. Încă.



Am visat de mulţi ani să ajung la etapa asta, dar, ca de obicei, m-a ţinut în loc ceva. Ca să descriu în amănunt acel “ceva” mi-ar lua sute de pagini, dar îl voi rezuma printr-un singur cuvânt: neîncredere. Mi s-a părut mereu că pentru a ajunge pe podium sau în apropierea lui trebuie să ai pantofi speciali. Nu ştiu dacă neapărat cu toc, dar măcar de lac, negri, şlefuiţi.


Prima poezie am scris-o pe la 8-9 ani. Era despre moartea unui cerb. Avea vreo 10 strofe şi rimă. Țin minte că tata le-a arătat-o colegilor la servici şi unii au fost destul de impresionaţi. Pe la 10 ani am scris o poezie cam creepy despre un coşmar. (“E noapte şi sună sihastru/ Un clopot mortal şi ciudat” începea ea). 

De mică îmi plăcea să aleg după iepuri şchiopi prin cotloanele înnegurate ale vieţii. Chemarea exista, dar nu reuşeam să realizez pe îndelete că se poate concretiza vreodată în alt-ceva. M-am deşteptat puţin prin liceu, când mi-a apărut un poem în revista liceului. Ochii mi s-au deschis şi mai larg prin facultate şi la master, când am mai strecurat câteva în reviste culturale. Totuşi ezitam.


...mă întorc iar în trecut, ca un Rac ce sunt...


Mi-am dorit mereu să devin scriitoare şi gimnastă. Al doilea vis a pierit la scurt timp după ce am realizat că mi-e mult mai uşor să-mi las corpul să lȃncezească, în timp ce omuleţul cu penel din mintea mea îmi dicta idei pe hȃrtie. Din fericire, omuleţul meu a crescut mare pentru că s-a hrănit bine, cu vorbele frumoase ale celor din jur pe care îi aprecia şi în care avea încredere. Încet încet, s-a transformat într-o pasăre şi a izbutit să zboare deasupra chestiilor de care se temea (critică, mulţimi, scări rulante, vorbit în public, etc).

... şi acum, prinţesele neîncoronate ale clişeelor: mulţumirile:


 Pentru asta trebuie să îi mulţumesc Simonei pentru că m-a tras de mânecă acum vreo doi ani în direcţia scrisului, lui George Sauciuc pentru că m-a primit în Gazeta SF, lui Ciprian Burcovschi şi Andrei Zbârnea (“vinovaţii” pentru organizarea concursului IDC – anul trecut am fost printre câştigătorii Incubatorului de condeie, concurs naţional de poezie. Un premiu care m-a determinat ca prin primăvara asta să scriu o bună bucată din volumul împricinat.), lui Oliviu Crâznic pentru sfaturi, lui Mircea Pricăjan pentru apariţiile din Revista de suspans, şi, nu în ultimul rând, lui Alexandru Voicescu şi Cristinei Nemerovschi, cei care au făcut posibilă apariţia volumului “Moartea era un iepure şchiop” şi a unei noi edituri, Karth.


A, dar să nu credeţi că v-am uitat pe toţi ceilalţi care m-au făcut să mă bucur de jocul de-a cuvintele  şi m-au ameninţat că mă aşteaptă seara la colţ să le dau un autograf: Ofelia, Gabi, Geanina, Lavinia, Judy, Raluca, Andreea, Oana, Razvan, Mircea, Sorin, Ade, Adriana,Laura, Deea – care a lecturat atât de frumos poemele mele cu ocazia lansării!! dar şi alţii, pe care îi rog să nu mă înjure dacă i-am omis acum (deh, bătrâneţea) :)



Mă bucur că am trăit aceste momente şi abia aştept să citesc şi cartea lui Carmen Zaniciuc, colega mea de versuri, care şi-a lansat volumul Lumina ascunsă, în acelaşi tramvai numit “Dorinţe împlinite”. (to be continued)

duminică, 24 februarie 2013

Incubatorul de condeie 2012 – sau cum am aflat că am câştigat la secţiunea poezie


Am trecut pragul lui 2013 lăsând puţin la naftalină blogul. Am primit de curând un wake-up call de la madam Intuiţie, aşa că m-am reîntors la el cu această postare.

Sfârşitul apocalipticului 2012 mi-a adus poate cel mai frumos cadou dintr-un an de altfel destul de trist pentru mine. M-am apropiat mai mult de visul meu din copilărie, câştigând concursul de debut literar Incubatorul de condeie la secţiunea poezie. Al doilea premiu pe care l-am primit a fost “Best of” şi a constat în 5 cărţi pe care abia aştept să le citesc. Dar cred că cel mai frumos cadou a fost să îmi văd trei dintre poeme în Antologia IDC. :)

 Recunosc că nu mă aşteptam, în ciuda cuvintelor încurajatoare şi laudative pe care le-am primit de-a lungul timpului vizavi de scrierile mele. Dar deh, pesimismul tipic a dat mereu din cap dezaprobator murmurând un: “nu e de ajuns de bine”. În cele din urmă, am primit o frumoasă confirmare a faptului că trebuie să merg mai departe pe drumul scrisului.

Mi-am călcat pe teama de a vorbi în public şi am păşit în faţa unor oameni deosebiţi pe 23 noiembrie, în Energiea Pub. Cred că a fost prima dată când am ţinut în mâini un microfon şi am dat un speech. (sau mă rog, am încercat să dau un speech…) N-o să uit curând uşa care mi s-a deschis fără scârţâieli, cu un sunet melodios, invitându-mă să intru într-o lume la care am aspirat demult.