duminică, 24 februarie 2013

Incubatorul de condeie 2012 – sau cum am aflat că am câştigat la secţiunea poezie


Am trecut pragul lui 2013 lăsând puţin la naftalină blogul. Am primit de curând un wake-up call de la madam Intuiţie, aşa că m-am reîntors la el cu această postare.

Sfârşitul apocalipticului 2012 mi-a adus poate cel mai frumos cadou dintr-un an de altfel destul de trist pentru mine. M-am apropiat mai mult de visul meu din copilărie, câştigând concursul de debut literar Incubatorul de condeie la secţiunea poezie. Al doilea premiu pe care l-am primit a fost “Best of” şi a constat în 5 cărţi pe care abia aştept să le citesc. Dar cred că cel mai frumos cadou a fost să îmi văd trei dintre poeme în Antologia IDC. :)

 Recunosc că nu mă aşteptam, în ciuda cuvintelor încurajatoare şi laudative pe care le-am primit de-a lungul timpului vizavi de scrierile mele. Dar deh, pesimismul tipic a dat mereu din cap dezaprobator murmurând un: “nu e de ajuns de bine”. În cele din urmă, am primit o frumoasă confirmare a faptului că trebuie să merg mai departe pe drumul scrisului.

Mi-am călcat pe teama de a vorbi în public şi am păşit în faţa unor oameni deosebiţi pe 23 noiembrie, în Energiea Pub. Cred că a fost prima dată când am ţinut în mâini un microfon şi am dat un speech. (sau mă rog, am încercat să dau un speech…) N-o să uit curând uşa care mi s-a deschis fără scârţâieli, cu un sunet melodios, invitându-mă să intru într-o lume la care am aspirat demult.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.