A
nins mult
pe
catifeaua vişinie ce seamănă a sânge de lebădă
a
nins fioros, cu dinţi de tigru şi solzi
cine
ştie de cât timp tot ninge
pe
cadavrul din faţa casei mele…
E
vânt şi cineva îşi usucă eşarfa la un geam albastru
miroase
a soare mort şi toţi dorm sub zăpadă.
O
mână de copil se iveşte de sub nămeţi
ţinând
un cornet de îngheţată.
Oare
e cu aromă de cireşe?
un
câine caută oase dar nu găseşte decât pleoape închise
e
frig, frig, frig
şi
nu e nimeni care să m-ajute să-mi găsesc ochelarii
sub
zăpadă, printre cărţile marilor scriitori.
A
nins mult şi trist
pe
catifeaua vişinie ce seamănă a sânge de lebădă
ieri
s-a stins cineva în fotoliul de lângă
sobă
a
trosnit un ţurţure în semn de dezamăgire
şi
eu mi-am scris numele în zăpadă
ca
să nu-l uit.
A
nins peste tot oraşul
nimeni
nu mai ştie când a început
e
viscol, viscol, v…
gulerul
de blană al femeii cu unghii mov
s-a
prefăcut într-o vulpe albă şi a fugit.
dar
cui îi pasă?
totul
e sarcastic de alb
şi
imaculat de sobru
ochelarii
mei s-au pierdut desigur.
Ninge,
ninge, ninge…
cine
ştie de cât timp tot ninge
pe
cadavrul din faţa casei mele.
din volumul meu de debut „Moartea era un iepure șchiop”, apărut la Editura Karth.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.