„Poartă-ți plugul peste oasele morților” (impresii)

 „𝑀𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑐𝑒𝑎𝑟𝑐𝑎̆ 𝑜 𝑗𝑎𝑙𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑢𝑛𝑑𝑎̆, 𝑜 𝑑𝑢𝑟𝑒𝑟𝑒 𝑒𝑛𝑜𝑟𝑚𝑎̆ 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑓𝑖𝑒𝑐𝑎𝑟𝑒 𝐴𝑛𝑖𝑚𝑎𝑙 𝑚𝑜𝑟𝑡.”

„𝐴𝑠̦ 𝑣𝑟𝑒𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠𝑐 𝑠𝑐𝑟𝑖𝑒𝑟𝑒𝑎 𝐴𝑛𝑖𝑚𝑎𝑙𝑒𝑙𝑜𝑟, 𝑎𝑚 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑖𝑛𝑢𝑎𝑡, 𝑠𝑒𝑚𝑛𝑒𝑙𝑒 𝑐𝑢 𝑎𝑗𝑢𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑐𝑎̆𝑟𝑜𝑟𝑎 𝑎𝑠̦ 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑙𝑒 𝑠𝑐𝑟𝑖𝑢 𝑎𝑣𝑒𝑟𝑖𝑠𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒: 𝑁𝑢 𝑣𝑎̆ 𝑑𝑢𝑐𝑒𝑡̦𝑖 𝑎𝑐𝑜𝑙𝑜. 𝑁𝑢𝑡𝑟𝑒𝑡̦𝑢𝑙 𝑎𝑐𝑒𝑙𝑎 𝑒 𝑎𝑑𝑢𝑐𝑎̆𝑡𝑜𝑟 𝑑𝑒 𝑚𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒. (...) 𝐶𝑎̂𝑛𝑑 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑒𝑡̦𝑖 𝑝𝑒 𝑙𝑎̂𝑛𝑔𝑎̆ 𝑔𝑎𝑙𝑎𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑎𝑔𝑎𝑧𝑖𝑛𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑎𝑡𝑎̂𝑟𝑛𝑎̆ ℎ𝑎̆𝑙𝑐𝑖 𝑟𝑜𝑠̦𝑖𝑖, 𝑡𝑖̂𝑖𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑜𝑟𝑝𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑚𝑎̆𝑐𝑒𝑙𝑎̆𝑟𝑖𝑡𝑒, 𝑣𝑎̆ 𝑔𝑎̂𝑛𝑑𝑖𝑡̦𝑖 𝑐𝑒 𝑖̂𝑛𝑠𝑒𝑎𝑚𝑛𝑎̆ 𝑎𝑠𝑡𝑎? 𝑁𝑢 𝑣𝑎̆ 𝑔𝑎̂𝑛𝑑𝑖𝑡̦𝑖 𝑑𝑒𝑙𝑜𝑐, 𝑛𝑢-𝑖 𝑎𝑠̦𝑎? 𝑆𝑎𝑢 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑐𝑜𝑚𝑎𝑛𝑑𝑎𝑡̦𝑖 𝑜 𝑓𝑟𝑖𝑔𝑎̆𝑟𝑢𝑖𝑒 𝑠𝑎𝑢 𝑢𝑛 𝑎𝑛𝑡𝑟𝑖𝑐𝑜𝑡, - 𝑐𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖𝑡̦𝑖? 𝑁𝑢 𝑒 𝑛𝑖𝑚𝑖𝑐 𝑟𝑎̆𝑢 𝑖̂𝑛 𝑎𝑠𝑡𝑎. 𝐶𝑟𝑖𝑚𝑎 𝑎 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑠 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑖𝑑𝑒𝑟𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑒𝑣𝑎 𝑛𝑜𝑟𝑚𝑎𝑙, 𝑎 𝑑𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖𝑡 𝑢𝑛 𝑓𝑎𝑝𝑡 𝑐𝑜𝑡𝑖𝑑𝑖𝑎𝑛.”

Am rezonat profund cu mesajul romanului tulburător al Olgăi Tokarczuk... Și eu fantazez la hăcuirea unor vânători. M-a emoționat enorm militantismul, însă deși am apreciat scriitura, m-am cam pierdut în numeroasele „hățișuri” filozofice care mi-au părut mai degrabă intermezzo-uri anoste presărate cu personaje, dialoguri și detalii care ar fi putut lipsi cu succes. 

Olga scrie foarte frumos, poetic, sarcastic, taie în carne vie (știți ce zic...), iar eu sunt și poetă, și astrolog și susținătoare a drepturilor animalelor. Așadar, aș fi vrut să îmi placă mai mult această carte...Cred că asta s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost concepută ca o nuvelă de vreo 80-100 de pagini, mai concentrată pe acțiune (însă nu lispită de sensibilitatea unor cugetări meditative).

Este realmente nevoie să posezi cunoștințe peste nivelul basic de astrologie ca să pricepi înțelesurile profunde ale pasajelor cu referiri la planete, case, tranzite, semne, efemeride, aspecte. M-a surprins plăcut să văd astrologia combinată cu literatura, și totuși... chiar și unele din acele pasaje m-au cam plictisit deși le-am înțeles rostul. Știu că acest roman se vrea a fi un slow-burn thriller cu accente poetico-filozofico-sociale pe tema (de)căderii umane și a sensurilor care palpită dincolo de suprafața zgrunțuroasă a realității. Și din acest punct de vedere și-a atins ținta.

Despre personajul principal nararor nu voi spune prea multe... Janina este o femeie complexă, ciudată, în aparență o bătrânică obsedată de astre și dreptate pentru animalele ucise fără milă de vânători. Pare ușor naivă și fragilă, dar pe parcurs realizăm că este o luptătoare determinată și nu se lasă cu una, cu două. În descrierea „beteșugurilor” ei strecoară indicii subtile legate de o posibilă dedublare – poate o scindare a personalității de bază? Sau o dorință inconștientă de a fugi de sine?

Pentru mine rămâne o eroină (deși părerea aceasta poate fi supusă unor dezbateri aprinse pe tema moralității).

3 steluțe pe Goodreads

Un oraș al gunoaielor, un minunat coșmar gotic cu oameni-obiecte

 „Casa Heap”, prima carte dintr-o trilogie, este unul din cele mai bizare, sumbre și fascinante romane pe care le-am citit vreodată. 

Serios, Polirom și alte edituri, NU mai categorisiți cartea asta ca fiind pentru copii! Pot rămâne traumatizați... Dincolo de numeroase substraturi și tematici mature, sunt mai multe scene de abuz/violență (asta nu mi-a plăcut deloc, deși în contextul de față au sens...se putea totuși dat „volumul” mai mic la bușeală). Un 16+ ar fi indicat pentru „Casa Heap”. Este destul de greu de digerat și pentru mulți adulți. Nu recomand citit noaptea...decât cu toate luminile aprinse. :))

O rara avis cu ecou în scrierile gotice din era victoriană, un „Charles Dickens on crack”, o lectură mirosind a disperare și groază, a mormane de gunoi și a obiecte vorbitoare, a castel construit din fragmente de deșeuri (fragmente din foste uzine, gări, burlane, etc), a obiceiuri și tradiții aiuristice (exemplu: băieții Iremongeri își schimbă tipul de pantaloni la 15 ani când se și căsătoresc).

Este un roman tare ciudățel, înțesat cu umor negru delicios și imaginație elucubrantă, cu imagini de neuitat, idei trăznite și fantastice. Un roman genial despre dezumanizare și nedreptate socială tradusă într-un decor terifiant, suprarealist și cu ceva accente streampunk.

Mi-a plăcut să descopăr diferite obiecte din perioade de mult apuse, despre care nici nu știam că există, de exemplu stricla de încălzit patul sau grătarul de pantofi. Există un element de antropomofizare în legătură cu numeroasele obiecte amintite în carte, dar vă las pe voi să descoperiți despre ce e vorba.

Edward Carey a mărturisit că s-a inspirat din scrierile lui Dickens și din poveștile de viață adevărate, documentate, ale unor oameni aparținând claselor sociale socotite „inferioare”din era victoriană. Din păcate muncitorii erau tratați cumplit, copiii erau puși să lucreze în condiții inumane, etc.

Am mai citit, de asemenea, volumul doi din serie („Orașul gunoaielor”) care mi-a plăcut chiar mai mult decât acesta. Probabil că trilogia nu a prins pe la noi, pentru că din păcate nu a fost tradus și al treilea roman care leagă fire și aduce concluzii/rezolvări. Engleza britanică este, pentru mine cel puțin, destul de greoaie, așa că nu mă încumet prea curând să parcurg volumul în original, plus că se cam lungește Carey și nu sutn deloc o fană a seriilor.

Ambele volume sunt însoțite de ilustrațiile autorului, superbe și...creepy. :) Enjoy! Muhaha.