vineri, 18 octombrie 2013

Vocea lui m-a făcut să zâmbesc

În drum spre staţia de metrou, mi-a atras atenţia o voce din spatele meu. Era a unui lucrător pentru salubrizare care descărca “marfa”. Era o voce caldă şi elegantă, care parcă valsa în scurta sa călătorie spre interlocutorul ei.


M-a surprins că o auzeam într-un loc mai puţin prietenos şi nu într-un teatru, spre exemplu. M-am gândit că poate în alte circumstanţe, omul ar fi fost un poet desăvârşit sau un cântăreţ la flaut.

Poate că acel glas ştia deja un adevăr pe care posesorul lui nu l-ar fi putut bănui vreodată, o poveste despre un băiat sărac şi sensibil care privea pe cer şi nu vedea nori obişnuiţi, ci figurine albe, pufoase, în formă de elefanţi şi păsări. 

Timpul a trecut şi băiatul s-a prefăcut într-un bărbat care şi-a îngropat imaginaţia în straturi rugoase de realitate. Nu a făcut prea multă şcoală şi s-a angajat pe unde a găsit, ca să câştige un ban. N-a bănuit niciodată că într-o zi, o fată cu ochelari va trece pe lângă el şi se va opri pentru câteva clipe să îl asculte, fermecată de blândeţea vocii lui, lângă un maldăr de lucruri de care alţii s-au grăbit să se descotorosească.

V-aţi întrebat vreodată ce aţi fi devenit dacă v-aţi fi aflat în alt loc, printre alţi oameni, pe alte ondulări ale timpului?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu