Povestea cărţilor de joc

Timidul juvete îi dărui damei o inimă roşie pe care şi-o decupă din suflet în momentul când aceasta păru că-i zâmbeşte, pe jumătate îmbrăcată în nisip. Tocul unei domnişoare îi străpunsese colţul din dreapta şi acum era cam abătută.

Dama oftă îi spuse tristă: nu suntem decât nişte biete cărţi de joc uitate de un domn cu binoclu pe plajă.

Dar eu te iubesc, îi spuse juvetele şi îşi aranjă mustăcioara cu un gest nostalgic.

Următorul val o să ne ia cu el şi-o să se aleagă praful de iubirea noastră, îi răspunse dama plictisită.

Măcar vei muri împlinită, murmură juvetele şi îşi lipi inima în rotundul prin care acum colinda un vânticel de seară.