Pălăria florentină la FNT

Am auzit multe despre Silviu Purcărete, dar recunosc că ieri a fost prima dată când am urmărit live un spectacol regizat de el, la ONB. 

Nu m-a impresionat pe cât m-aş fi aşteptat. Umor facil, pueril care, din câte am observat, a prins bine la public – ceea ce nu poate decât să mă bucure. E frumos că oamenii încă mai vin la teatru şi preferă să se amuze în intimitatea unei săli de spectacol, decât să petreacă nişte clipe moarte în faţa televizorului, la o emisiune cu Dan Negru.

Revenind. Piesa e muncită, iar scenografia superbă, la fel şi momentele corale. Din păcate, domnul Purcărete nu a reuşit să construiască o capodoperă, deşi veşmintele cu care îşi îmbracă spectacolul (şi la propriu şi la figurat) par să sugereze asta.

“Urmând tradiţia vodevilului francez din secolul XIX, spectacolul spune povestea unei pălării buclucaşe, a cărei dispariţie devine sursa a nenumărate încurcături şi tragedii locale. Textul dramaturgului Eugene Labiche cunoaşte o frumoasă punere în scenă, însă în structura piesei se strecoară fisuri prin care se zăresc anumite inconsistenţe.”

Urmarea cronicii aici.