Thoughts on love

What becomes of two lovers who accidentally fall into an hourglass? Do they merge with the time that elapses, or do they change into grains of sand and remain at the bottom, while a whole eternity takes place outside?

painting by Himanshu Dubey

In love, everything is as meaningless as it is profound.

A nostalgic love is the love that has reached the ultimate consummation and feeds off the illusion of time. 

Gândurile mele despre Cioran...(de prin clasa a 11-a)

Omul este unica fiinţă conştientă de sinele său. Povara de a fi om se iveşte din năruirea oricărui avânt de a mai căuta un scop într-un viitor pe care îl îmbrăţişăm de teama trecutului.

nu seamănă izbitor cu tipul din Eraserhead?

Dacă celorlalţi le-a scăpat timpul, Cioran şi-a scăpat lui însuşi.

Fanaticul tinde într-un final către anonimat, este învins de îndoială, în timp ce ereticul se foloseşte de îndoială, exploatând-o.

Durerea constituie cea mai reală conexiune a omului cu propria conştiinţă şi luciditate.  (…) Este nevoie de suferinţă pentru a intra în vorbă cu noi înşine.

 “Căderea în timp” este o carte a deznădejdii. Dintr-o disperare monstruoasă, omul se dezumanizează, după ce toate încercările sale de autocunoaştere au eşuat. Cioran însuşi este detemporalizat şi dezamăgit de un Dumnezeu mult prea uman.

Pe axa timpului, Cioran nu există. El se află undeva în afara ei, proiectându-şi iluzia firii în infinitul acesteia.  

Oliviu Crâznic despre volumul meu “Moartea era un iepure şchiop”

Într-un articol consistent apărut în Revista Egophobia, scriitorul Oliviu Crâznic ne vorbeşte despre apariţiile care i-au atras atenţia la târgul de carte Gaudeamus, 2013. 

Printre autorii enumeraţi (şi sunt mulţi pe care merită să-i descoperiţi) mă aflu şi eu. Cu acest prilej îi mulţumesc lui Oliviu pentru cuvintele onorante, pe care le voi reda mai jos: 

"...merită menţionat un remarcabil volum de poezie al Teodorei Gheorghe, şi ea cunoscută autoare de povestiri fantastice – Moartea era un iepure şchiop. De altfel, întregul conţinut al volumului implică referiri la fantasticul clasic, original inserate, menite a susţine idei şi concepte poetice pline de forţă. Autoarea ne poartă astfel, într-o formă de poezie modernă, printre volume prăfuite şi valoroase, printre legende şi vise, printre cugetări şi rătăciri. Mircea Eliade cu ale sale „ţigănci”, legendele arthuriene şi Camelotul etern din The Once And Future King, Narnia şi cronicile miraculoase ale şifonierului-poartă, toate construiesc artistic un pod iluzoriu şi simbolic, plăcut sufletului, legând între ele Valsul fantomelor şi Mărţişor de E.A. Poe. Pentru că, să nu uităm, curentul simbolist s-a născut, măreţ şi decadent deopotrivă, din componenta gotică a romantismului şi din admiraţia lui Charles Baudelaire pentru Edgar Allan Poe… Un volum de povestiri fantastice ar asigura o pereche frumoasă pentru Moartea era un iepure şchiop, şi poate că proza Teodorei Gheorghe nu se va lăsa prea mult aşteptată înainte de a vedea lumina… tiparului.”

Vă invit să parcurgeţi întreg articolul aici. 

Ce NU mi-ar plăcea să găsesc sub brad:

  1. Un post-it cu mesajul: „Nu uita să fii optimistă!” Eu nu uit, dar nu prea-mi vine.

  2. Promisiunea unui an muuult mai bun – ceea ce mă face să realizez cât de nasol a fost ăsta care a trecut.

  3. Factura neachitată a vechilor suferinţe.

  4. Un termometru care îmi arată câte grade nu vor fi niciodată în casă în iarna asta.

5. O carte despre comunism.

6. Un film realizat după o carte despre comunism.

7. Bomboane Ferrero – nu înţeleg de ce sunt considerate dulciuri de lux (nu bag mâna în foc, dar cred că le trec prin nisip înainte să le împacheteze). 

8. Un dvd cu momentele de aur din emisiunea lui Măruţă.

 9. O lanternă care să-mi lumineze gândurile negre cu baterii de unică folosinţă. 

10. Un calendar cu bărbaţi musculoşi ţinând în braţe pisici – not a good combination...

11. Un cuţit care nu taie – mi-e foame, vreau pâine feliată.

12. O broşură despre cum să-ţi învingi timiditatea în 5 paşi – 5 paşi la dreapta sau la stânga? 

13. O rochie atât de frumoasă, încât mi-e milă să o port mai mult de două ori.

14. O jumătate de lună – eu vreau luna întreagă!

15. Orice împachetat în polistiren – mereu mi s-a făcut pielea de găină când am auzit zgomotul de la polistirenul scos din cutie. Brr! 

Scrisoare către un necunoscut

Unii oameni îţi par atât de cunoscuţi, încât ai impresia că ai petrecut în compania lor sute de vieţi. Te uiţi în ochii lor şi te vezi încrustat în irisul lor, ca un basorelief imitând viaţa din forme imprecise. Ai vrea să le strecori un bilet pe sub uşă în timp ce dorm şi acolo să le mărturiseşti secretul tău, al vostru. Dar ei nu te văd. Sunt prea preocupaţi să citească ziarul şi să admire vitrinele. 

Când în sfârşit te zăresc cu coada ochiului, îţi zâmbesc laconic şi-ţi adresează o întrebare din vârful genelor: Noi ne-am mai întâlnit vreodată?

“Da, ne-am născut din acelaşi fragment de lumină şi am călătorit mii de vieţi împreună. Am trăit în peşteri, am învăţat secretul focului, am fost negustori, soţi, fraţi, surori; am populat Franţa, Grecia, Egipt, India; am urcat pe cele mai înalte creste, am căzut, ne-am înălţat; am învăţat să iubim, să ne urâm, să dorim, să pictăm, să facem calcule, să dăm naştere, sa construim oraşe, să dărâmăm imperii. Când credeam că ne-am uitat, ne-am regăsit la un colţ de stradă prin Anglia secolului XII. Erai un tânăr care cerşea pe marginea unui drum. Ți-am picurat o monedă în palma prăfuită şi atunci ţi-am văzut sclipirea din ochii albaştri, ca doi nasturi decupaţi dintr-o fâşie de cer senin. Mă recunoşteai, deşi nu mă văzuseşi niciodată. Au urmat şi alte vieţi în care nu s-au întâlnit decât umbrele noastre pe câte un trotuar.”

Asta i-ai răspunde străinului care crede că v-aţi mai cunoscut cândva. Dar nu poţi. E prea... teatral. În schimb îi zâmbeşti tâmp şi îi spui că ai o figură comună. Într-o zi o să vină din nou timpul vostru, dar până atunci trebuie să păstrezi secretul  și să-ți bei liniștită cafeaua. 

                                           Un superb short film despre o dragoste la prima vedere....

Cum gândesc doctorii din fiecare zodie

Berbec: Hai, mă, ce stai să te gândești atât? Bagă bisturiul în el! 

Taur: Nu pot să operez pe stomacul gol. Revin imediat. 

Gemeni: Iar a divorțat Bahmu! Și Cameron Diaz și-a pus botox. Aoleu, iar m-am luat cu vorba. Cum, a și murit???!!

Rac: Vai, mi-e și milă de el. Hai să-l coasem la loc.

Leu: Ai avut mare noroc cu mine. Nu, nu e nevoie să-mi ridici statuie.

Fecioară: Nu, nu așa! Vezi că ai poziționat rinichiul cu un nanometru mai la stânga.

Balanță: Să-l operez…? Să nu-l operez…? Of, nu mă pot hotărî…

Scorpion: Altul care a dat colțul. Ce noroc pe unii!

Săgetător: Ups, cred că am uitat bisturiul în el…

from: http://allamtopm.blogspot.ro/

Capricorn: S-ar putea să mai întârzii. Mai am 20 de operații și gata. Hai, pa, am treabă!

Vărsător: Am eu o idee. Ce-ar fi dacă am schimba venele între ele?

Pești: Oh, Doamne Dumnezeule! Săracul de el! Ce rost mai are operația…? Tot moare.

Concept: io şi Gabriela Obeadă

Când moare un actor

Moartea unui actor îmi crează mereu senzaţia unui spectacol de magie încheiat prea curând, când iepurii încă mai trebuie să iasă din joben. Dintr-un egoism elitist, uneori îmi imaginez că actorii au dreptul la un dram de eternitate. Mă trezesc din reveria mea cu iz legendar pentru că simt atingerea unor degete scheletice pe umăr – e doamna Realitate, care îmi aminteşte că toţi ne naştem cu un termen de expirare lipit pe un colţ de suflet. 

theatrecollection.net

                                                                                     

Un actor se poate considera, totuşi, puţin mai noroc decât alţii – el trăieşte mai multe vieţi. Cam ca pisicile, doar că şoarecii pe care-i prinde sunt de toate culorile şi le trebuie o momeală specială, ţesută cu har din mii se fâşii de umanitate.  

Ieri l-am văzut pe Nae Lăzărescu la tv într-una din ultimele înregistrări. Trupul i se îngustase, parcă dispărea încet-încet de pe scena destinului. Umorul lui spumos îi pierise în cutele desenate pe chip. Boala e fandosită, nu prea se gâdilă cu una, cu două, păreau să spună ochii trişti. Ştia că în curând va îmbrăca straiele unui rol după care nu vor exista aplauze, un rol pentru care îţi trebuie cea mai sârguincioasă pregătire şi oricâte repetiţii ai face, nu e de-ajuns. Din păcate, Nae a salutat publicul cu un zâmbet nostalgic şi s-a retras în culise, dincolo de cortina vieţii. 

cinemarx.ro

Pentru Peter O’Toole ceasul a încetat să mai ticăie la 81 de ani. Cred că s-a şi-a făcut ieşirea în spiritul cinismului aristocratic care l-a însoţit mereu. Precis i-ar fi plăcut să joace postmortem într-un film ca High Spirits (1988), pe post de strigoi flegmatic care fumează ţigări scumpe îmbrăcat într-un halat roşu. Gândurile m-au dus în continuare la Gheorghe Dinică, pe care nu l-am văzut niciodată pe scenă. M-au răscolit din nou regretele. Omul ăsta era atât de sarcastic, încât mă mir cum de n-a fentat dudia cu coasa printr-o replică acidă, ca: “Când joci un personaj negativ, poţi să îl joci cum vrei, pentru că cei ai dracului trebuie eliminaţi şi ţi se dă voie să mori în toate felurile. Iar posibilităţile pentru actori sunt mult mai interesante.” 

biography.com

Mi-am amintit apoi de un vis ciudat avut în urmă cu mai mulţi ani (deh, am îmbătrânit şi eu). Dem Rădulescu, unul din actorii mei preferaţi, se afla pe un fotoliu, într-o cameră aproape goală. Eram uşor suprinsă că trăia (ştiam din realitate că nu poate fi adevărat). L-am întrebat: de ce ai revenit? A zâmbit nostalgic şi mi-a răspuns: Mai am un rol de jucat. Nu mă lasă ăştia să ies la pensie. Eu am râs înfundat şi l-am chestionat: Totuşi, tu nu ai murit acum ceva vreme? Dem a oftat, s-a ridicat şi s-a evaporat în spatele unei uşi.

Când moare un actor, se spun lucruri ca: a trecut în nefiinţă, a pierit o stea, s-a dus o generaţie, sau dezolantul: “fie-i ţărâna uşoară”. Jurnalişti şi colegi de breaslă de-ai defunctului se adună sub un cortegiu de cuvinte mai mult sau mai puţin oneste. Mă întreb, câţi dintre cei care ţin mici discursuri l-au cunoscut cu adevărat? Câţi au fost de faţă când şi-a lăsat de-o parte măştile purtate pe scenă şi a rămas gol, dezbrăcat de fard, mimică, trucuri şi contorsionări ale firii? Care dintre vieţile trăite de actor este comemorată când trupul lui priveşte cerul dintr-o cutie de unică folosinţă? Poate că nici măcar actorul însuşi nu a pătruns în sine îndeajuns de adânc pentru a-şi descoperi eul preferat...