Omul
este unica fiinţă conştientă de sinele său. Povara de a fi om se iveşte din
năruirea oricărui avânt de a mai căuta un scop într-un viitor pe care îl
îmbrăţişăm de teama trecutului.
 |
nu seamănă izbitor cu tipul din Eraserhead?
|
Dacă
celorlalţi le-a scăpat timpul, Cioran şi-a scăpat lui însuşi.
Fanaticul
tinde într-un final către anonimat, este învins de îndoială, în timp ce
ereticul se foloseşte de îndoială, exploatând-o.
Durerea
constituie cea mai reală conexiune a omului cu propria conştiinţă şi
luciditate. (…) Este nevoie de suferinţă
pentru a intra în vorbă cu noi înşine.
“Căderea în timp” este o carte a deznădejdii.
Dintr-o disperare monstruoasă, omul se dezumanizează, după ce toate încercările
sale de autocunoaştere au eşuat. Cioran însuşi este detemporalizat şi dezamăgit
de un Dumnezeu mult prea uman.
Pe
axa timpului, Cioran nu există. El se află undeva în afara ei, proiectându-şi
iluzia firii în infinitul acesteia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.