joi, 26 decembrie 2013

Gândurile mele despre Cioran...(de prin clasa a 11-a)

Omul este unica fiinţă conştientă de sinele său. Povara de a fi om se iveşte din năruirea oricărui avânt de a mai căuta un scop într-un viitor pe care îl îmbrăţişăm de teama trecutului.
nu seamănă izbitor cu tipul din Eraserhead?

Dacă celorlalţi le-a scăpat timpul, Cioran şi-a scăpat lui însuşi.

Fanaticul tinde într-un final către anonimat, este învins de îndoială, în timp ce ereticul se foloseşte de îndoială, exploatând-o.

Durerea constituie cea mai reală conexiune a omului cu propria conştiinţă şi luciditate.  (…) Este nevoie de suferinţă pentru a intra în vorbă cu noi înşine.

 “Căderea în timp” este o carte a deznădejdii. Dintr-o disperare monstruoasă, omul se dezumanizează, după ce toate încercările sale de autocunoaştere au eşuat. Cioran însuşi este detemporalizat şi dezamăgit de un Dumnezeu mult prea uman.

Pe axa timpului, Cioran nu există. El se află undeva în afara ei, proiectându-şi iluzia firii în infinitul acesteia.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.