Într-un articol consistent apărut în Revista
Egophobia, scriitorul Oliviu Crâznic ne vorbeşte despre apariţiile care i-au
atras atenţia la târgul de carte Gaudeamus, 2013.
Printre autorii enumeraţi (şi
sunt mulţi pe care merită să-i descoperiţi) mă aflu şi eu. Cu acest prilej îi
mulţumesc lui Oliviu pentru cuvintele onorante, pe care le voi reda mai jos:
"...merită
menţionat un remarcabil volum de poezie al Teodorei Gheorghe, şi ea cunoscută
autoare de povestiri fantastice – Moartea era un iepure şchiop. De altfel,
întregul conţinut al volumului implică referiri la fantasticul clasic, original
inserate, menite a susţine idei şi concepte poetice pline de forţă. Autoarea ne
poartă astfel, într-o formă de poezie modernă, printre volume prăfuite şi
valoroase, printre legende şi vise, printre cugetări şi rătăciri. Mircea Eliade
cu ale sale „ţigănci”, legendele arthuriene şi Camelotul etern din The Once And
Future King, Narnia şi cronicile miraculoase ale şifonierului-poartă, toate
construiesc artistic un pod iluzoriu şi simbolic, plăcut sufletului, legând
între ele Valsul fantomelor şi Mărţişor de E.A. Poe. Pentru că, să nu uităm,
curentul simbolist s-a născut, măreţ şi decadent deopotrivă, din componenta
gotică a romantismului şi din admiraţia lui Charles Baudelaire pentru Edgar
Allan Poe… Un volum de povestiri fantastice ar asigura o pereche frumoasă
pentru Moartea era un iepure şchiop, şi poate că proza Teodorei Gheorghe nu se
va lăsa prea mult aşteptată înainte de a vedea lumina… tiparului.”
Vă
invit să parcurgeţi întreg articolul aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.