Bullets over Lipscani – Aici se citeşte

Aseară am avut prilejul să urmăresc în sfârşit piesa care a “botezat” Godot Cafe-ul, unul din locurile în care odată intrat, te pierzi în timp, în anii de glorie ai jazzului. Poate nu întâmplător   s-a jucat pe 1 decembrie, când celebrul regizor al filmelor “Annie Hall” şi “Midnight in Paris” a împlinit 78 de ani. Cu siguranţă i-ar fi plăcut să asiste din umbră, de la o măsuţă de lângă bar.

Imaginaţi-vi-l pe Woody înconjurat de o fortăreaţă de cărţi, într-un monolog abracadabrant cu fantomele marilor filosofi. Dintr-un colţ al camerei, un Humphrey Bogart blazat se întreabă cine l-a ucis pe creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute. Toţi i se par vinovaţi. Dar, no problem, băiatul are gloanţe pentru toată lumea.

Iată cum s-ar putea traduce într-o scenă uşor holliwoodiană, cu parfum profund cultural (cu mici adaosuri de indecenţă erudită) spectacolul semnat de Eugen Gyemant. Şi totuşi el nu se adresează exclusiv şoarecilor de bibliotecă, ci însăşi ideii de intelectualitate, cu brizbriz-urile şi nuanţele sale, mai mult sau mai puţin asimilate de pseudo-cunoscători. În esenţă, piesa parodiază elitismul şi pedanteria. Nu există nicio miză reală. Bizarele întâmplări se petrec în dulcele stil haotic woodian, condimentat cu originalitatea şi zvâcul creator al tânărului regizor. 

Cert e că Dumnezeu a fost ucis. De moartea sa se face vinovat un existenţialist, sau aşa se zvoneşte. Universul şi-a pierdut punctul de sprijin, iar acum se se clatină, răsturnând doctrinele filosofice de pe rafturile desemnate de umanitate. Kant, Pascal, Kierkegaard şi Spinoza defilează pe scena vieţii în chip de fantome ale unei genialităţi pe cale de dispariţie. Ne aflăm într-o lume răsturnată, un fel de Alice in Wonderland varianta pentru adulţi plictisiţi de freamătul existenţial. Valorile adevărate iau chipul clişeelor: moartea este îmbrăcată în costum negru, posedă o coasă  şi îşi invită victima “într-un loc cu verdeaţă”. Seriozitatea dialogului pretenţios se prăbuşeşte la impactul mortal cu jocurile de cuvinte şi clovneriile gestuale.

Pe fundalul muzical din filmele vechi poliţiste, detectivul particular Keiser (Dan Rădulescu) investighează crima şi descoperă o întreagă reţea de prostituţie, al cărei miez pare să fie librăria Cărtureşti. “Perversul” Babcock (Cătălin Babliuc) îşi înşeală dezgustător de platonic soţia cu dama de companie (livrescă) Carla (Smaranda Caragea), singura care îi poate oferi un orgasm intelectual. Din păcate, ea îl şantajează ca să-şi plătească taxa la doctorat. Un scop cât se poate de nobil, nu?

“Bullets over Lipscani” explozivă (serios, chiar se trag multe focuri) care merită savurată până la ultima perlă de nebunie rostită de protagonişti.