marți, 10 decembrie 2013

Fă-mi loc! : o cronică-poem

Duminică am revăzut “Fă-mi loc”, piesa care a călătorit la clasa întâi până la Paris. În atmosfera intimă de la Godot, am auzit într-o odaie a minţii glasul trenului, de care îmi este atât de dor. Apoi am gustat din parfumul poveştii de iubire ţesute pe micuţa scenă. Marius Manole şMedeea Marinescu s-au întâlnit din nou ca Manuel şi Camilla, călătorii pentru care trenul opreşte exact la timp în gara singurătăţii. Radu Beligan semnează regia, dovedind încă o dată o talentul extraordinar de a-şi însuşi aerul tineresc al teatrului modern. 


În locul unei cronici ca la carte, m-am gândit să aduc un mic omagiu spectacolului printr-un poem:

FĂ-MI LOC!

Fă-mi loc
Mă cheamă Camilla
şi mi-am pus la păstrat fericirea
într-o valiză de unică folosinţă
n-am bani nici măcar de-un cruton de fericire
sunt un dezastru cochet cu două picioare
şi două mâini stângi
în ochi îmi cresc ţurţuri
uneori se topesc
şi mi se vede primăvara.
Pe trupul meu e încrustat un bărbat însurat
ca o hieroglifă obscenă pe care n-o pot citi
decât invers
de la suflet la carne.

Fă-mi loc
printre bagajele tale ponosite cu miros de divorţ
aici la tine e cald
de ce eşti trist
pe culoar ţipă unii la mine
un muşuroi de inşi slinoşi cu degete lungi ce-mi caută nurii
în partea de sud a taliei
o grasă îmi crestează liniştea cu vorbe dolofane.

Fă-mi loc
omule, nu vezi că n-am unde DORmi
parcă ai fi un delfin eşuat în cămaşă apretată
vin sărbătorile şi n-am cu cine să împart ninsoarea
valiza
patul
mi-au rămas de anul trecut câţiva fulgi
mi-i agăţ de gene ca pe nişte globuri
şi-aşa n-am brad de crăciun
vorbesc prea mult, nu?
dar sunt încă tânără
n-am decât douăzecişiopt de ani
şi câteva vise ofilite în colecţia din valiză.

Pe tine cum te cheamă
ce palid eşti, dragul meu coleg de cuşetă
şi ce timid aproape că dispari în cutele cearşafului
regrelele tale poartă încă verighetă
dar umbra ta se îndrăgosteşte de mine
în timp ce eu îmi despachetez gelozia
îi tai lesa şi-o las să muşte din trecutul tău
ca dintr-o felie zemoasă de pepene.
Ne fugărim prin labirintul de paturi suprapuse
deasupra, dedesubt
din mine spre tine
în tine cu mine
nici nu ţi-ai dat seama când te-ai prins în joc
E-Manuel.
Nu ne mai încăpem în haine de bucurie
stinge lumina...
aprinde-o
eşti încă aici?

Fă-mi loc
printre bagajele tale ponosite cu miros de logodnă
aici la tine e cald
şi trenul ăsta e destul de mic pentru amândoi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.