Duminică am revăzut “Fă-mi loc”, piesa
care a călătorit la clasa
întâi până la Paris. În atmosfera intimă de la Godot, am auzit într-o odaie a minţii glasul
trenului, de care îmi este atât de dor. Apoi am gustat din parfumul poveştii de iubire ţesute pe micuţa scenă. Marius Manole şi Medeea Marinescu s-au întâlnit din nou ca Manuel şi Camilla, călătorii pentru
care trenul opreşte exact la timp în gara singurătăţii. Radu
Beligan semnează regia, dovedind încă o dată o talentul extraordinar de a-şi însuşi aerul
tineresc al teatrului modern.
În
locul unei cronici ca la carte, m-am
gândit să aduc un mic omagiu spectacolului printr-un poem:
FĂ-MI LOC!
Fă-mi
loc
Mă
cheamă Camilla
şi
mi-am pus la păstrat fericirea
într-o
valiză de unică folosinţă
n-am
bani nici măcar de-un cruton de fericire
sunt
un dezastru cochet cu două picioare
şi
două mâini stângi
în
ochi îmi cresc ţurţuri
uneori
se topesc
şi
mi se vede primăvara.
Pe
trupul meu e încrustat un bărbat însurat
ca
o hieroglifă obscenă pe care n-o pot citi
decât
invers
de
la suflet la carne.
Fă-mi
loc
printre
bagajele tale ponosite cu miros de divorţ
aici
la tine e cald
de
ce eşti trist
pe
culoar ţipă unii la mine
un
muşuroi de inşi slinoşi cu degete lungi ce-mi caută nurii
în
partea de sud a taliei
o
grasă îmi crestează liniştea cu vorbe dolofane.
Fă-mi
loc
omule,
nu vezi că n-am unde DORmi
parcă ai
fi un delfin eşuat în cămaşă apretată
vin
sărbătorile şi n-am cu cine să împart ninsoarea
valiza
patul
mi-au
rămas de anul trecut câţiva fulgi
mi-i
agăţ de gene ca pe nişte globuri
şi-aşa
n-am brad de crăciun
vorbesc
prea mult, nu?
dar
sunt încă tânără
n-am
decât douăzecişiopt de ani
şi
câteva vise ofilite în colecţia din valiză.
Pe
tine cum te cheamă
ce
palid eşti, dragul meu coleg de cuşetă
şi
ce timid aproape că dispari în cutele cearşafului
regrelele
tale poartă încă verighetă
dar
umbra ta se îndrăgosteşte de mine
în
timp ce eu îmi despachetez gelozia
îi
tai lesa şi-o las să muşte din trecutul tău
ca
dintr-o felie zemoasă de pepene.
Ne
fugărim prin labirintul de paturi suprapuse
deasupra,
dedesubt
din
mine spre tine
în
tine cu mine
nici
nu ţi-ai dat seama când te-ai prins în joc
E-Manuel.
Nu
ne mai încăpem în haine de bucurie
stinge
lumina...
aprinde-o
eşti
încă aici?
Fă-mi
loc
printre
bagajele tale ponosite cu miros de logodnă
aici
la tine e cald
şi
trenul ăsta e destul de mic pentru amândoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.