Poem: Ceasul şi fata care aşteaptă

Pe plajă e plin de ceasuri

răsar din nisip cu feţe curioase

veşnic întoarse spre locul unde apune soarele.

Iau unul, îl scutur de scoici şi-l pun la ureche:

tic tac? întreb

Ceasul îmi răspunde cu o voce tulbure:

Mă bucur că eşti aici, eu sunt băiatul-sirenă,

locuiesc în adâncul mării

de când aşteptam o fată ca tine...

Nu ştiam că există băieţi-sirenă, murmur eu,

dar cum o să te recunosc?

Mergi pe dig până la stânca în formă de cap de pisică

aruncă-te de pe ea şi vei aluneca în braţele mele solzoase.

Mi-e puţin frică, nici nu-ţi cunosc numele.

Chronos, s-a auzit un şuierat dintre limbile ceasului;

nu sunt prea popular în rândul muritorilor

poate pentru că nu le îngădui să o ducă mai mult decât mine

deh, metehnele zeilor

dar tu îmi placi, ai o tăcere dantelată

în care îţi ascunzi faldurile tristeţii

ştii să iubeşti cu pleoapele, închizând în ele

lucruri tainice, neobservate de alţii

şi îmi mai place cum te temi de umbre

dar le laşi să stea la masă cu tine

şi le serveşti cu pâine şi ceai.

Totuşi, dacă mă răpeşti?

Chronos s-a auzit stins, ca dintr-un gramofon defect:

Dragostea mea pentru tine e mai mare decât orice îndoială

am să te-aştept să-ţi aduni şi să-ţi scazi singurătăţile

până îţi dă ceva cu plus.

 Ceasul din palma mea s-a topit

parcă mă aflam în tabloul lui Dali.

În depărtare digul părea un majordom

care mă poftea într-o sală de bal

o sală scufundată.

sursa foto aici