Ca un grăunte de nisip strălucitor
Vântul dansează pe-o geană de lumină
Clipa oftează pe-un gând rătăcitor.
Iar în odaia veche, o tânără fecioară
Își despletește timpul pe-un umăr sidefiu
Cu anii tinereții își împresoară trupul
Eternitatea-și cântă cu glas trandafiriu.
Căci tânăra-i născută din vuiete de stâncă
Și neasemuite împreunări de valuri
Din strigăte de ape și lacrimi înspumate
Din șoapte de iubire uitate lângă maluri.
Sfios, de la fereastră, un tânăr o privește,
Cu ochii de tăciune și suflet pustiit
Pe frunte i se stinge o candelă de vise
De gene îi anină un dor neostoit.
În taină îi sărută cochilia urechii
Și pieptul îi tresare când îi zărește chipul
Din umbra ei se-nfruptă cu sete-amețitoare
Din depărtări îl cheamă nepieritor nisipul.
Dar tânăra craiasă a mărilor măiastre
Suspină și se frânge la țărmul amăgirii
Un altul o-nfioară și-i tulbură adâncul
De dragul lui și-ar vinde povara nemuririi.
***
Noaptea se așterne la căpătâiul zilei
Singurătatea ațipește-ntr-o odaie
O fată și-un băiat își caută somnul
Iubirea nu-i decât un joc de paie.
(Teodora Gheorghe, 14.01.2019)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.