Din ţeasta nopţii picură pucioasă
Strigoii umblă-ncet pe-acoperişuri
O aripă se zbate la fereastră
Un freamăt surd răsună în desişuri.
E o lună plină ca un pântec rece
Din orologiu clipa dă să iasă
Pe fruntea vremii somnul trece
Furând fâşii subţiri de viaţă.
În crâng doi tineri îşi ascund iubirea
El îi recită versuri desuete
Ea îi sărută glasul cu privirea
În jurul lor se ţes dorinţi secrete.
Iar luna-i vede şi suspină
Ar vrea să-şi părăsească cerul
De dragoste să fie plină
Să-şi întâlnească-n codrii cavalerul.
Dar soarta nu-i îngăduie să fie
Mai mult decât o strajă-nsingurată
Pe catifeaua nopţii o stafie
Sădind mister cu inima-ngheţată.
Teodora Gheorghe, 18 mai, 2019 - de lună plină
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.