Cele 13 1/2 vieți ale căpitanului Urs Albastru

 ...una dintre cele mai țăcănite și mai pline de imaginație cărți citite vreodată. 🤪Moers este un geniu al jocurilor de cuvinte, al aluziilor livrești și al inventării de lucruri, situații și personaje imposibile, hilare, delicios de neobișnuite, de la protagonistul Urs Albastru și până la muguralii din deșert (pe care nimeni nu i-a văzut la față fiind veșnic acoperiți) sau celebrul profesor Privighetorul cel cu șapte creiere.

De-a lungul aventurilor Ursului Albastru (care se trezește într-o zi într-o coajă de nucă, neștiind cum sau când s-a născut) întâlnim o abundență de personaje dintre cele mai insolite. Ca să dau doar câteva exemple, avem de-a face cu dinozauri zburători care salvează ghinioniști sau iubitori de adrenalină fix în ultima clipă, bologi (niște creaturi uriașe care își abandonează capul apoi și-l caută ani de-a rândul), troli de peșteră (disprețuiți pentru viclenia și spiritul lor mincinos și înclinat către trădare), un deșert din zahăr, o namilă care se preschimbă într-o insulă paradisiacă pentru a-și captura prada, o tornadă veșnică în interiorul căreia locuiesc bătrâni, un concurs unde se duelează în vorbe gladiatorii minciunilor, o Fata Morgana semistabilă locuită de fatome (da, fix așa cum am scris, nu „fantome”), un creier uriaș de bolog unde simpaticul Urs Albastru primește ajutor de la o Idee Proastă și totuși... bună și unde învață să fabrice vise pentru căpățâna care îi devine temporar casă (și e cât pe ce să fie azvârlit în Lacul Uitării de către Nebunie).

Nu este o carte pentru copii propriu-zis aș zice, așa cum nu este nici o carte pentru orice adult, fiind destul de stufoasă (nu cred că am citit până acum 800 de pagini de aventuri fantasy cu tot cu ilustrații) și ciudățică. Abia de pe la 16 ani încolo aș zice că puștii ar prinde majoritatea poantelor și aluziilor presărate de-a lungul celor 13 vieți și jumătate ale Ursului Albastru.

Nu toate aventurile m-au vrăjit în aceea și măsură, după 500 de pagini atenția mi s-a diminuat puțin și datorită multelor pasaje citate din enciclopedia Privighetorului, însă nu m-am putut dezlipi ore în șir de romanul zăpăcit al lui Moers. Mereu am găsit ceva nou, inedit, sau amuzant. Am râs cu glas tare de mai multe ori, exclamând chiar: „Doamne, ce nebun!... Ce imaginație nemaipomenită!”. 🙂 Autorul îmbină pe alocuri fapte istorice și științifice reale cu aiureli inventate. Uneori acest lucru poate deveni ușor obositor. Îmi imaginez că mulți au capitulat de pe la jumătatea cărții sau chiar mai devreme și îi înțeleg.

Ilustrațiile realizate de Walter Moers însuși sunt SUPERBE!! Până și în privința asta Moers se joacă inteligent cu cititorul. De exemplu, lungimea impresionantă a dragonului de canal este redată de-a lungul a opt pagini, pe ultima din acest șir de pagini fiind desenată coada (finalul) creaturii. Aproape pe fiecare pagină a cărții este prezent cel puțin un mic desen/simbol.

O mențiune legată de textul de pe coperta 4 – ultima proproziție induce în eroare cititorul...„ Iar pentru a fi cu adevărat fericit nu-i mai lipseşte decât o Ursoaică Albastră” – aceasta nu este decât o foarte mică parte. Scopul protagonistului micii epopei nu este să își găsească perechea.

4,5/5 ⭐⭐⭐⭐ pe Goodreads