O carte care te bântuie....răvășitor de frumoasă, tulburătoare, fascinantă, cu „greutate” și totuși delicată ca o pană... Cupidonul-Cărților-Care-Îți-Rămân-Pe-Veci-În-Suflet m-a săgetat încă de când am auzit de romanul de debut al lui Leslye Walton și de realismul său magic care transpare aproape din fiecare pagină. Are de toate: dramatism, tragedie, umor dulce-amărui (în doze mici), prăjituri (în doze mari), iubire, fantezie, suspans, mister, fantome, secrete, ficțiune istorică, personaje cu totul neobișnuite. Simbolismul este superb presărat în această rețetă literară de excepție, cu o subtilitate de pictor impresionist.
Ava Lavender s-a născut cu aripi. Nimeni nu știe de ce. Are un frate geamăn care nu vorbește decât foarte rar și cifrat și adoră să deseneze harta cartierului ori de câte ori are ocazia.
Ava este vocea care ne istorisește poveștile triste ale familiei sale, de la străbunica sa și până la cea care i-a dat naștere. Multe iubiri tragice marchează destinul celor din familia inocentei Ava, care încearcă să-și înțeleagă originea și „anomalia”. În poveștile ei regăsim un frenolog francez care tânjește după Visul American, un Don Juan care le blagoslovește pe numeroasele sale amante câte un copil cu un ochi albastru și celălalt verde, o fată care se preschimbă într-un canar după o dezamăgire în dragoste, o alta care piere cu o gaură în inimă din același motiv, o mamă care dispare până se transformă în cenușă albastră din amărăciune, o femeie care poate mirosi emoțiile oamenilor (și ploile prevestitoare de rele) și o suită de spirite binevoitoare. Mai sunt și alte personaje inedite, dar mă opresc aici.
Voi face însă o mențiune încercând să nu dezvălui prea multe. Nu mi-a plăcut deloc trecerea de la „înger” la „demon” a lui Nathaniel. Destul de abruptă și nejustificată având în vedere efectul pe care acesta l-a avut dintotdeauna asupra oamenilor care de cum îl vedeau, erau inspirați să-și schimbe viața în bine. Nathanial practic are aproape o aură de sfânt, ala cum reiese din spusele naratoarei. Sigur, poți induce în eroare, dar... de unde și până unde un om cu un asemenea efect magic și serafic asupra altora se „transformă” dintr-o dată într-un monstru? Dacă ar fi fost descris ceva mai ambiguu acest personaj, de exemplu ca un tânăr introvertit căruia îi place să scrie în jurnal, atunci dezvăluirea adevăratei sale personalități dubioase ar fi avut efectul scontat și s-ar fi justificat mai bine urmările nefericite ale respectivei întâlniri... Mi s-a părut stângaci executată partea asta și am oftat cu dezamăgire, dar mi-am revenit pentru că romanul compensează cu numeroase elementele minunate și se încheie frumos și neașteptat.
Traducerea în română (și corectura, dacă a fost...) puteau fi mai reușite (pe alocuri unele frazări/exprimări sună tare ciudățel), însă farmecul cărții s-a făcut simțit oricum și eu îi sunt recunoscătoare traducătorului că a făcut cunoscută și românilor această micuță capodoperă.
4,5/5 steluțe pe Goodreads
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.