„Miraculoasa viață uitată a lui Iris Cartier”

 „𝑩𝒖𝒇𝒏𝒊𝒕̦𝒆𝒍𝒆 𝒏𝒖 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒄𝒆 𝒑𝒂𝒓 𝒂 𝒇𝒊” (𝑻𝒘𝒊𝒏 𝑷𝒆𝒂𝒌𝒔)

Mai rar să mă fascineze și să mă frustreze deopotrivă o carte atâââât de mult. Nu pot să nu mă întreb dacă Flavius Ardelean și-a dorit să continuie povestea lui Iris într-o a doua carte dintr-o serie...(totuși au trecut 2 ani de la publicare) pentru că a lăsat întrebări importante fără un răspuns, ceea ce m-a surprins către finalul uneia din cele mai frumoase cărți scrise de un autor român pe care le-am citit în ultimii ani. Sau poate mi-a scăpat mie ceva, deși am citit cartea pe nerăsuflate și destul de atent. Despre ce „pact” este vorba? Ce datorie a plătit Iris mai exact zeiței din adâncuri? Ce legătură este între ea și păpușar și de ce au amândoi inimi din piatră? Oare faptul de a se fi născut speciali le dă automat dreptul să „fure” perle? Noțiunea de „abis” asociată acestora, dar și identității lui Iris, apare din senin, necontextualizată, fără o explicație clară... 

Sunt un om cu multe întrebări, ce să fac. Plus că acest microunivers literar funcționează clar după anumite reguli, fie ele și cu tentă de dark fantasy, ori combinația „traseu logic” și „fluxul conștiinței/vis/absurditate” nu prea se pupă.

Am vrut să îi ofer 5 steluțe cu felicitări (pe Goodreads), dar aceste scăpări (?) (dacă nu cumva mai urmează o carte care să clarifice toate aspectele astea) m-au debusolat. Însă în continuare consider acest roman unul fenomenal, minunat scris, cu multe din ingredientele mele preferate: personaje misterioase, obiecte animate, cămăruțe întunecate, macabru, dar și inocență, magie, bizar. De cum am citit textul descrierii cărții și am văzut coperta m-a vrăjit. Iar ilustrațiile lui Radu Răileanu sunt SUPERBE! Toți ilustratorii ar merita trecuți pe copertă, apropo!

Doamna Kah, o creatură din rugină și pilitură de fier, și domnul Wuh, făcut din praf care poate lua diferite forme/chipuri, mi s-au părut niște personaje absolut fabuloase, de neuitat. Am alergat pe coridoare umbrite cu sufletul la gură alături de Iris și domnul Toth și m-au trecut fiori observând și eu, transpusă în acest univers ciudat, siluetele aproape fantomatice ale oamenilor din orășelul fără nume, mergând în ralenti pe străduțele aparent părăsite, într-o atmosferă victoriană.

Nu recomand această carte unui copil de 9 ani, vârsta minimă menționată de Polirom... E un 14+ din punctul meu de vedere. Are unele scene sumbre, cu iz poetic/filosofic chiar, dar și mai multe scene dure, de abuz (pedepse și jigniri adresate fetiței care trăiește la orfelinat). Nimic foarte violent, dar... destul de intens.

Pe A. R. Deleanu l-am descoperit în 2012 când a debutat cu „Îmblânzitorul apelor”, roman căruia i-am făcut o recenzie apărută în revista Egophobia. Am intuit bine că Flavius (traducător și muzician de asemenea) se va remarca în peisajul literar românesc. Și pe merit. Scrierile lui au ceva aparte, te invită în universuri claustrante, întunecate, bizare, suprarealiste, asemeni unor coșmaruri vii sau a unei plimbări înfiorătoare într-un labirint psihologic presărat cu trucuri fantasmagorice.