Tue, uriașul de gheață al Anei Alfianu

 Superbă, la fel ca și "Val și Cetatea Sufletelor"💚🌊Ana Alfianu nu este doar o povestitoare înzestrată, ci și o ilustratoare talentată. Își ilustrează propriile cărți - ce poate fi mai frumos pentru un autor-artist?

"Tue, uriașul de gheață" este un 12+ din punctul meu de vedere. Multe cărți așa-zis pentru copii nu sunt încadrate deloc corespunzător nici de către marile edituri...

Aceasta este și o poveste mai curând pentru adulți și pentru copiii mai mari sau care au maturitatea necesară unei înțelegeri filosofice și chiar spirituale pe teme precum singurătatea, apartenența la un grup, comunicarea de dincolo de cuvinte, credință versus separare, etc.

Este o carte micuță, dar extrem de profundă, poetică și care pe deasupra conține și câteva scene mai violente (sincer nu sunt deloc fană, dar am trecut cu vederea).

Tue nu poate trăi fără oamenii care îi "alimentează" inima (e singurul uriaș de gheață care posedă o inimă) hibernând în galeriile sale și fără solul care îi vorbește limba ciudată doar pe parcursul misiunii sale de a-i comunica ce se petrece pe insulă. Când misiunea solului se încheie, aceasta îi predă ștafeta succesorului său, uitând limba magică a uriașului Tue, care se transferă celuilalt. Vechiul sol redevine un simplu om.

O mai avem pe singuratica Miranda, al cărei unic prieten, tâmplarul Calder, îi meșterește capete de lemn pentru unicii ei prieteni, păpușile din dulap. Odată cu apariția duhului rău Zarar Zimrig, liniștea uriașului Tue și a locuitorilor de care este atât de legat are de suferit.

O poveste în care fantasticul și realismul magic se împletesc într-un dans acvatic de excepție.

„Păpușa de porțelan” - un suflet ciobit și o călătorie spre maturitate...

 Cartea asta m-a emoționat până în străfundurile sufletului... cam cum a făcut-o și filmul „Stand By Me”, și a intrat în topul preferatelor mele. Mi-a atins un punct nevralgic („pierderea” copilăriei sub povara maturității) și chiar am vărsat câteva lacrimi către final, ceea ce foarte rar mi se întâmplă cu o carte. Un coming-of-age straniu și extrem de sensibil cum nu am mai citit până acum, poate cu excepția superbului „Vin de păpădie” de Ray Bradbury.

Am ezitat înainte să o cumpăr (și nu doar pentru că bugetul mi-e subțire), temându-mă că o s-o dea în chestii penibile de tipul „Chucky”. Nici gând!! În ciuda elementului de supranatural (ambiguu și el într-o oarecare măsură), „Păpușa de porțelan” de Holly Black își păstrează până la ultima pagină grația, inocența și sensibilitatea cu parfum de copilărie pârguită, peste care se lasă catifeaua grea a următoarei vârste.

Mi-a dat fiori pe ici, pe colo, suspansul este excelent țesut de-a lungul peripețiilor, iar către final am citit în slow-motion, cu sufletul la gură, abia respirând.

Îmi găsesc cu greu cuvintele ca să vorbesc despre cartea asta... aproape că nu pot, nu îndrăznesc... de parcă i-aș spulbera farmecul. Deocamdată voi mi spune doar atât – dacă visați la o aventură inițiatică și misterioasă ai cărei protagoniști sunt trei copii de 12 ani cărora încă le mai place să se joace cu figurine și care se îmbarcă într-o ultimă „misiune” (de a salva sufletul unei fetițe ucise și transformate într-o păpușă de porțelan), atunci ar putea fi o carte pentru voi.

⭐⭐⭐⭐⭐(5 steluțe pe Goodreads)

„Stranii surate” de Terry Pratchett

 Terry Pratchett are un stil aparte, o împreunare pasională de umor negru, pseudo-ficțiune-istorică, fantastic și satiră. Pe ici, pe colo mai presară niscaiva poezie, filosofie și spiritualitate, condimentându-și opera cu un farmec rar întâlnit în literatura universală.

Nu este un autor prea popular pe la noi, de unde și vântul care suflă peste foile cu ajutorul cărora ar trebui (zic eu) să se reediteze cărțile deja publicate și să se traducă și altele.

Deși fac parte dintr-o maaare serie (și respectiv o sub-serie), cărțile Discworld se pot citi și separat, la fel și „Stranii surate” („Wyrd Sisters”). Este un roman foarte valoros, dar i-am mai scăzut din „punctaj” pe Goodreads pentru că la un moment dat Pratchett devine too much pentru mine... și în cazul acesta s-a lungit cam mult cu partea de piesă de teatru, personaje numeroase (nu mai știai cui aparțin replicile) – cam greu de urmărit per total. Nici cu anumite poante legate de moartea/uciderea animalelor nu mă împac. Însă am râs cu voce tare citind prima jumătate a cărții.

Umorul lui Terry este absolut savuros, tare isteț și atinge o sumedenie de substraturi filosofice, sociale, politice.

Autorul creează microuniversuri și societăți în care îmbină fantezia și realitatea zilelor sale într-un soi de dark fantasy cu accente parodice. Are, astfel, mână liberă să facă haz de narele vremii – foamea de putere, cruzimea și ipocrizia conducătorilor (regilor respectiv), dezumanizarea, corupția.

În „Stranii surate” Pratchett detronează mituri și stereotipuri legate de vrăjitoare. Straniile surate nu sunt nici eroine, nici antagoniști. Sunt undeva... la mijloc. Unii ar spune că sunt eroinele cărții, dar asta e discutabil... la fel ca și alegerile de viață ale Țaței Ogg. :))

Magrat este favorita mea, cu timiditatea și respectul ei pentru reguli, dar și pentru principiile zen, cu iubirea față de animale și inocența sa. Povestea ei de iubire cu Nebunul regelui este tare simpatică – la fel și sărutul lor care devine cel mai lung din istorie printr-o... vrajă. Țața Ogg și Buna Batevreme sunt destul de antipatice sincer (bunul simț și empatia fiind noțiuni necunoscute pentru cele două vrăjitoare), dar amuzante fiecare în felul ei, mai ales Țața Ogg, cu dragostea ei pentru petreceri, beții și bărbați.

Din păcate cartea nu a fost reeditată, însă o puteți găsi online în pdf.

⭐⭐⭐(3 steluțe pe Goodreads)

Circul Mirandus - chemarea unui miracol promis...

 *𝒔𝒆 𝒂𝒖𝒅𝒆 𝒐 𝒎𝒖𝒛𝒊𝒄𝒂̆  𝒎𝒊𝒔𝒕𝒆𝒓𝒊𝒐𝒂𝒔𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒄𝒊𝒓𝒄 𝒅𝒊𝒏 𝒅𝒆𝒑𝒂̆𝒓𝒕𝒂𝒓𝒆* 

Absolut superbă cartea asta! Mi-a adus aminte întrucâtva de „Circul de la miezul nopții” (Erin Morgenstern), însă „Circul Mirandus” de Cassie Beasley mi-a plăcut și mai mult. Deși este destinată copiilor, poate la fel de bine să ajungă la inima celor mari pentru că MAGIA te cheamă veșnic, dincolo de timp și de vârstă...

Cum aș putea vorbi despre acest roman fără să-i deconspir farmecul catifelat? Poate voi reveni asupra recenziei. Deocamdată las câteva impresii la cald la finalul unei lecturi excepționale, care mi-a întors sufletul la 180 de grade și a făcut acrobații cu emoțiile mele. I-am iertat câteva mici scăpări (din punctul meu de vedere). Per total, o micuță capodoperă literară menită să retrezească inocența și spiritul magiei din fiecare din noi.

Dar tu? Auzi chemarea Circului Mirandus? Poate te îmbie Jonglerul de Lumini cu iluziile lui nemaipomenite, sau vrei să simți mângâierea unui tigru invizibil... sau poate vrei s-o admiri pe Femeia Pasăre cântând melodii angelice în timp ce execută în aer dansuri nemaivăzute alături de păsările care o urmează.

Povestea lui Micah se desprinde din trunchiul poveștii mai vechi a bunicului Ephraim, în prezent grav bolnav. Cândva, demult, i s-a promis un miracol. L-a tot amânat. De ce? I se va îndeplini dorința? Ce secrete mai ascunde enigmaticul Circ Mirandus pe care doar copiii îl pot vedea?

p.s. și cum să nu ador o carte în care circul nu presupune animale închise în cuști pentru amuzamentul sinistru al oamenilor

„Miraculoasa viață uitată a lui Iris Cartier”

 „𝑩𝒖𝒇𝒏𝒊𝒕̦𝒆𝒍𝒆 𝒏𝒖 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒄𝒆 𝒑𝒂𝒓 𝒂 𝒇𝒊” (𝑻𝒘𝒊𝒏 𝑷𝒆𝒂𝒌𝒔)

Mai rar să mă fascineze și să mă frustreze deopotrivă o carte atâââât de mult. Nu pot să nu mă întreb dacă Flavius Ardelean și-a dorit să continuie povestea lui Iris într-o a doua carte dintr-o serie...(totuși au trecut 2 ani de la publicare) pentru că a lăsat întrebări importante fără un răspuns, ceea ce m-a surprins către finalul uneia din cele mai frumoase cărți scrise de un autor român pe care le-am citit în ultimii ani. Sau poate mi-a scăpat mie ceva, deși am citit cartea pe nerăsuflate și destul de atent. Despre ce „pact” este vorba? Ce datorie a plătit Iris mai exact zeiței din adâncuri? Ce legătură este între ea și păpușar și de ce au amândoi inimi din piatră? Oare faptul de a se fi născut speciali le dă automat dreptul să „fure” perle? Noțiunea de „abis” asociată acestora, dar și identității lui Iris, apare din senin, necontextualizată, fără o explicație clară... 

Sunt un om cu multe întrebări, ce să fac. Plus că acest microunivers literar funcționează clar după anumite reguli, fie ele și cu tentă de dark fantasy, ori combinația „traseu logic” și „fluxul conștiinței/vis/absurditate” nu prea se pupă.

Am vrut să îi ofer 5 steluțe cu felicitări (pe Goodreads), dar aceste scăpări (?) (dacă nu cumva mai urmează o carte care să clarifice toate aspectele astea) m-au debusolat. Însă în continuare consider acest roman unul fenomenal, minunat scris, cu multe din ingredientele mele preferate: personaje misterioase, obiecte animate, cămăruțe întunecate, macabru, dar și inocență, magie, bizar. De cum am citit textul descrierii cărții și am văzut coperta m-a vrăjit. Iar ilustrațiile lui Radu Răileanu sunt SUPERBE! Toți ilustratorii ar merita trecuți pe copertă, apropo!

Doamna Kah, o creatură din rugină și pilitură de fier, și domnul Wuh, făcut din praf care poate lua diferite forme/chipuri, mi s-au părut niște personaje absolut fabuloase, de neuitat. Am alergat pe coridoare umbrite cu sufletul la gură alături de Iris și domnul Toth și m-au trecut fiori observând și eu, transpusă în acest univers ciudat, siluetele aproape fantomatice ale oamenilor din orășelul fără nume, mergând în ralenti pe străduțele aparent părăsite, într-o atmosferă victoriană.

Nu recomand această carte unui copil de 9 ani, vârsta minimă menționată de Polirom... E un 14+ din punctul meu de vedere. Are unele scene sumbre, cu iz poetic/filosofic chiar, dar și mai multe scene dure, de abuz (pedepse și jigniri adresate fetiței care trăiește la orfelinat). Nimic foarte violent, dar... destul de intens.

Pe A. R. Deleanu l-am descoperit în 2012 când a debutat cu „Îmblânzitorul apelor”, roman căruia i-am făcut o recenzie apărută în revista Egophobia. Am intuit bine că Flavius (traducător și muzician de asemenea) se va remarca în peisajul literar românesc. Și pe merit. Scrierile lui au ceva aparte, te invită în universuri claustrante, întunecate, bizare, suprarealiste, asemeni unor coșmaruri vii sau a unei plimbări înfiorătoare într-un labirint psihologic presărat cu trucuri fantasmagorice.

Cele 13 1/2 vieți ale căpitanului Urs Albastru

 ...una dintre cele mai țăcănite și mai pline de imaginație cărți citite vreodată. 🤪Moers este un geniu al jocurilor de cuvinte, al aluziilor livrești și al inventării de lucruri, situații și personaje imposibile, hilare, delicios de neobișnuite, de la protagonistul Urs Albastru și până la muguralii din deșert (pe care nimeni nu i-a văzut la față fiind veșnic acoperiți) sau celebrul profesor Privighetorul cel cu șapte creiere.

De-a lungul aventurilor Ursului Albastru (care se trezește într-o zi într-o coajă de nucă, neștiind cum sau când s-a născut) întâlnim o abundență de personaje dintre cele mai insolite. Ca să dau doar câteva exemple, avem de-a face cu dinozauri zburători care salvează ghinioniști sau iubitori de adrenalină fix în ultima clipă, bologi (niște creaturi uriașe care își abandonează capul apoi și-l caută ani de-a rândul), troli de peșteră (disprețuiți pentru viclenia și spiritul lor mincinos și înclinat către trădare), un deșert din zahăr, o namilă care se preschimbă într-o insulă paradisiacă pentru a-și captura prada, o tornadă veșnică în interiorul căreia locuiesc bătrâni, un concurs unde se duelează în vorbe gladiatorii minciunilor, o Fata Morgana semistabilă locuită de fatome (da, fix așa cum am scris, nu „fantome”), un creier uriaș de bolog unde simpaticul Urs Albastru primește ajutor de la o Idee Proastă și totuși... bună și unde învață să fabrice vise pentru căpățâna care îi devine temporar casă (și e cât pe ce să fie azvârlit în Lacul Uitării de către Nebunie).

Nu este o carte pentru copii propriu-zis aș zice, așa cum nu este nici o carte pentru orice adult, fiind destul de stufoasă (nu cred că am citit până acum 800 de pagini de aventuri fantasy cu tot cu ilustrații) și ciudățică. Abia de pe la 16 ani încolo aș zice că puștii ar prinde majoritatea poantelor și aluziilor presărate de-a lungul celor 13 vieți și jumătate ale Ursului Albastru.

Nu toate aventurile m-au vrăjit în aceea și măsură, după 500 de pagini atenția mi s-a diminuat puțin și datorită multelor pasaje citate din enciclopedia Privighetorului, însă nu m-am putut dezlipi ore în șir de romanul zăpăcit al lui Moers. Mereu am găsit ceva nou, inedit, sau amuzant. Am râs cu glas tare de mai multe ori, exclamând chiar: „Doamne, ce nebun!... Ce imaginație nemaipomenită!”. 🙂 Autorul îmbină pe alocuri fapte istorice și științifice reale cu aiureli inventate. Uneori acest lucru poate deveni ușor obositor. Îmi imaginez că mulți au capitulat de pe la jumătatea cărții sau chiar mai devreme și îi înțeleg.

Ilustrațiile realizate de Walter Moers însuși sunt SUPERBE!! Până și în privința asta Moers se joacă inteligent cu cititorul. De exemplu, lungimea impresionantă a dragonului de canal este redată de-a lungul a opt pagini, pe ultima din acest șir de pagini fiind desenată coada (finalul) creaturii. Aproape pe fiecare pagină a cărții este prezent cel puțin un mic desen/simbol.

O mențiune legată de textul de pe coperta 4 – ultima proproziție induce în eroare cititorul...„ Iar pentru a fi cu adevărat fericit nu-i mai lipseşte decât o Ursoaică Albastră” – aceasta nu este decât o foarte mică parte. Scopul protagonistului micii epopei nu este să își găsească perechea.

4,5/5 ⭐⭐⭐⭐ pe Goodreads

Viața începe vineri... și nu se termină niciodată

Recent am citit cu mare interes și curiozitate romanul Ioanei Pârvulescu „Viața începe vineri”, visând de ani buni la călătorii în timp, îndeosebi în Bucureștiul de odionioară. 

Am intenționat să îi ofer 5 steluțe pe Goodreads, apoi, de-a lungul lecturii, am mai pierdut una pe drum și am rămas în cele din urmă cu 3 stele. Ioana Pârvulescu scrie minunat, are o adevărată înzestrare scriitoricească, însă pare că în acest roman și-a asumat mai mult decât a putut duce. Poate ar fi fost bine să menționeze de la bun început că nu avem de-a face cu o „reală” intrigă polițistă (deși tot autoarea ne oferă multe indicii în acest sens), nici cu un roman cu o structură clasică, bine închegată, și nici cu o carte SF/fantasy despre călătorii în timp, ci mai curând cu un periplu nostalgic prin vremurile de odinioară, în secolul 19 al Bucureștiului cu tramvaie trase de cai și domni care își scot pălăria pentru a saluta.

Autoarea construiește, totuși, o poveste polițistă, lansează misterul unei crime pe care o rezolvă, către finalul romanului, mai degrabă facil, grăbit, ca mersul în galop al unui cal de la trăsurile secolelor trecute, fără să ofere cititorului satisfacția unei enigme realmente elucidate, după ce a presărat de-a lungul întregului roman piese de puzzle menite să se închege la un moment dat.

Călătoria lui Dan Crețu în trecutul unui București de mult uitat, marcată de o voce narativă plină de emoție copleșitoare, confuzie și dramatism, nu are un sens clar, rămâne suspendată între două stări de fapt aleatorii. Rămânem cu întrebări precum: „Care este scopul acestei călătorii în timp? Cu ce se schimbă viața lui Dan în urma acestei experiențe și ce legătură este între el și tânărul ucis cu al cărui destin pare a se intersecta viața lui?”

Dincolo de nepotrivirea acestor piese de puzzle literare, am adorat lirismul prozei, dragostea autoarei față de lumea construită, micile și marile intrigi sociale din vechiul București (este și un vis de-ale mele să călătoresc în timp în acele vremuri), precum și personajele frumos conturate din frânturi de istorie amestecate cu emoție subtilă și învăluite de o splendidă atmosferă vintage. Nicu, băiatul bun la toate, este adorabil și îmi amintește de tragi-comicul lui Charlie Chaplin. Iulia Margulis pare a fi personajul principal al romanului, o domnișoară înaintea timpului ei, care ne amuză și ne impresionează cu umorul, luciditatea și pe alocuri ironia înțepătoare și înțeleaptă cu care marchează în jurnalul său devenirea ei ca femeie și ca om al unui nou secol.

Ioana Pârvulescu îți dă impresia că tragi cu ochiul pe gaura cheii la destinele personajelor sale, însă nu într-un mod intruziv, ci din postura de martor mut al unei istorii care încă palipită sub tălpile noastre, pe bulevardele pe care cândva s-au plimbat, poate, stră-străbunicii noștri, visând la magia unui viitor devenit, între timp, un trecut la care oamenii viitorului se gândesc cu nostalgie.

Lansare ,,Centenarium String" la Gaudeamus - fantezia a coborât în realitate

Duminică, 18 noiembrie, s-a lansat la Gaudeamus antologia ,,Centenarium String" (editura Tornada). Este o antologie în care am onoarea să mă aflu și eu, mai precis una din povestioarele mele, „Domnul de la miezul nopții”, scrisă acum vreo 7 anișori și înscrisă, în toamna acestui an, la „școala” de SF românesc. 

Centenarium conține mai multe generații de autori români, de la regretații Mihail Grămescu și Liviu Radu, la tineri din noua generație. Lansarea i-a reunit, în fața noastră, pe Ana-Maria Negrilă, scriitoare și profesor și doctor în literatură medievală, cea care a selectat cu grijă textele (a avut și ajutoare de nădejde), pe Mihaela Muraru - Mândrea, inițiatoarea acestei antologii și pe Ionuț Bănuță, „fără de care antologia nu ar fi ajuns la această formă grafică”, după cum spune Ana-Maria Negrilă. Oliviu Craznic, cunoscut deja în rândul iubitorilor de literatură gotică, a propus texte, iar Cristina Ghidoveanu s-a ocupat de corectură, mărturisind cu modestie că a fost cel mai atent cititor al antologiei.

Cu ocazia asta am cunoscut oameni din universul literaturii SF și fantasy și am aflat lucruri inedite. M-a emoționat, spre exemplu, să aflu că regretatul Liviu Radu a trecut, cândva, printr-o mare cumpănă. Nici el nu a crezut că va ieși din nou la lumină, însă a făcut-o și încă victorios, fiind autorul a peste 20 de cărți. Imaginația, fantezia, călătoria gândurilor dincolo de voalul realității cotidiene i-au readus bucuria de a trăi. Într-un fel, m-am regăsit în povestea lui. L-am întâlnit o dată și i-am cerut un autograf, deși eu nu prea cer autografe de fel. Mi s-a părut un om blând și modest.

Nu voi uita cuvintele sale de la unul din evenimentele literare la care am participat în urmă cu câțiva ani: „Nu contează că nu placi decât unui procent de oameni, nu contează că 99% nu te plac sau te critică, tu scrie, crede în tine”. Cuvintele lui mi-au dat avânt și mi-au insuflat acea încredere în mine pe care nu reușisem încă să o prind de braț și să o invit la dans.

Un alt moment emoționat a fost cel în care a cuvântat doamna Alexandra Beatrice Kiseleff, diplomat universitar lingvist, ziarist și traducător - mama celui care a fost Mihail Grămescu, premiat la Moscova, Rusia (SocCon, 1989) și la Fayence, în Franța (EuroCon, 1990).

Pe Mihaela Muraru - Mândrea am descoperit-o cu ocazia antologiei și are niște poezii ...transcedentale. Atât de multe adevăruri subtile rostite în doar câteva versuri. Iată una din ele:

PRIMORDIALĂ

Curge într-un ochi gigantic,

lacrima de început,

Universul fantomatic zace

stins în transparență,

cade forma globulară

printr-un spațiu conceput

de gândirea infernală

a pătrunderii în esență.

În ceea ce privește celelalte scrieri, am deja câteva texte preferate din antologie, dar nu voi spune care. :)

„Antologia StrING cuprinde texte dintre cele mai diverse, de la fantastic la SF, datorate unor scriitori la fel de diverși. „Este un mesaj ce se trece din generație în generație, de la cei care au scris și publicat în anii ‘80 (Mihail Grămescu, Aurel Cărășel etc.), care au debutat în anii ‘90 (Cotizo Draia, Florin Pîtea, Costi Gurgu etc.) la cei care au început să scrie după 2000. Antologia cuprinde și o secțiune dedicată tinerilor scriitori, atât celor care își fac acum intrarea în lumea literară, cât și celor care au mai publicat, dar se află încă la început de drum. O secțiune de non-ficțiune vine să întregească imaginea acestei zone mai puțin vizitate de critica literară — SF-ul românesc.” ne spune Ana-Maria Negrilă.

Din păcate nu am apucat să smulg autografe și să fac mai multe poze, însă mă bucur că am fost prezentă.

CUPRINS:


GENERAȚIA StrING

MIHAIL GRĂMESCU
Cântecul libelungilor
LIVIU RADU
Trudnica procurare a hranei
IONUȚ BĂNUȚĂ
re-venirea (o poveste din lumile inelului)
AUREL CĂRĂȘEL
Aguirre, mânia zeilor
OVIDIU BUFNILĂ
Cruciada lui Moreaugarin
ROBERT DAVID
Turnurile Gemene
COSTI GURGU
Dincolo de Farul de la Capătul Lumii
COTIZO DRAIA
Artefactul
MIHAELA MURARU – MÂNDREA
Primordială / Desconcretizare
Împovărare / Excugetare
Am încercat cunoaşterea / Sub acest joc
Întrepătrundere / Dispăruţi concomitent
Moartea luminii
Resorbire
CLAUDIU MURGAN
Limbajul Apei
ANA-MARIA NEGRILĂ
Agentul galenic
FLORIN PÎTEA
LA LUMINA ROȘIATICĂ A LUNII
(o poveste din cartea cu scoarțe de argint, ferecate)
ADRIAN PREDA
Iosif
JEAN-LORIN STERIAN
Calea ispitei
OVIDIU VITAN
Cutremurare

GENERAȚIA URMĂTOARE

CRISTIAN GHICA
Anomalia
ALLEX TRUȘCĂ
Eu, cel din oglindă
TEODORA GHEORGHE
Domnul de la miezul nopții
ALEXANDRA MEDARU
Ființele nopții din urmă
RALUCA BĂCEANU
Ecaterinism
VALENTIN GORAN
Fata din adâncul mării
MARIA-LAURA ANTOHE
Costumul
VLĂDUȚ VLĂSCEANU
O punte între două lumi… Veneția
ANDRA IUȘCU
Divina ispită
CRISTINA GHIDOVEANU
Tuanaki

NON-FICȚIUNE

ȘTEFAN BOLEA
Vampirul ca umbră în filmul horror
OLIVIU CRÂZNIC
Fantasticul delimitat
FLORIN MUNTEANU
Societatea Conștiinței — utopie sau supraviețuire
MIHAELA MURARU – MÂNDREA
Globalizare, uniformizare, retardare istorică

Antologia se poate achiziționa de aici:

http://pavcon.ro/product_info.php?products_id=26

Ore de creație cu scriitorul Oliviu Crâznic

Iată un eveniment care cu siguranță va atrage atenția cititorilor de literatură fantasy, SF și gotică.

Editura Crux Publishing organizează sâmbătă, 15 septembrie 2018, de la ora 15.00, la Epic Bar în București, prima întâlnire a ciclului de evenimente cultural-educative „Ore de creație”.

În cadrul primei sesiuni,  „instructorul” va fi scriitorul Oliviu Crâznic (autorul romanului …Și la sfârşit a mai rămas coșmarul și al volumului de povestiri Ceasul fantasmelor).

Potrivit Crux Publishing, „participanţii vor avea ocazia să:

- descopere diverse universuri ale imaginației,

- înțeleagă cum se nasc și evoluează personajele unui roman,

- afle unele trucuri și capcane ale procesului de scriere a unui roman,

- dezbată tehnici narative, stiluri de a scrie, formule și ingrediente (secrete sau mai puţin secrete) care contribuie la crearea acelor poveşti memorabile pe care le iubim cu toții – și altele.”

Despre cine poate participa, numărul de participanți, durata sesiunii, beneficiile evenimentului, dar și alte detalii puteți afla AICI.

Despre OLIVIU CRÂZNIC (n. 1978) - este scriitor (prozator și poet), antologist, publicist. În 2010, a publicat romanul gotic …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul (Ed. Vremea) și a devenit colaborator al revistei culturale EgoPHobia, în paginile căreia deține rubrica Studii fantastice. Ulterior, a publicat numeroase povestiri şi nuvelete (majoritatea se regăsesc în volumul de colecție Ceasul fantasmelor, Ed. Crux Publishing, 2015), fiind distins cu mai multe premii literare, inclusiv unul acordat de Societatea Europeană de Science Fiction. A fost publicat în diverse antologii şi reviste alături de nume importante ale literaturii universale contemporane sau clasice. Apare menționat în The Encyclopedia of Science Fiction (ed. J. Clute, P. Nicholls), iar operele lui sunt tratate în diverse reviste literare, făcând obiectul unor eseuri semnate de doctoranzi și de doctori în filologie. A fost invitat, în mai multe rânduri, să vorbească studenților Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București ori studenților Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, a participat la sesiunea științifică a Academiei Române – Divizia de Logică, Metodologie și Filosofie a Științei și a jurizat (împreună cu conf. univ. dr. Ana Maria Negrilă) Concursul de creație literară pentru studenți și masteranzi: Proză scurtă organizat de Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”. A participat, în calitate de moderator al serii dedicate literaturii științifico-fantastice, la cea de a VII-a ediție a „Festivalului Internațional de Literatură de la București”. A participat, în calitate de invitat, în repetate rânduri, la emisiuni culturale televizate sau radiodifuzate, precum și la diverse evenimente culturale. Pagină virtuală oficială: Facebook: Oliviu Craznic (https://www.facebook.com/oliviucraznicofficialpage).