Poem: Ceasul şi fata care aşteaptă

Pe plajă e plin de ceasuri

răsar din nisip cu feţe curioase

veşnic întoarse spre locul unde apune soarele.

Iau unul, îl scutur de scoici şi-l pun la ureche:

tic tac? întreb

Ceasul îmi răspunde cu o voce tulbure:

Mă bucur că eşti aici, eu sunt băiatul-sirenă,

locuiesc în adâncul mării

de când aşteptam o fată ca tine...

Nu ştiam că există băieţi-sirenă, murmur eu,

dar cum o să te recunosc?

Mergi pe dig până la stânca în formă de cap de pisică

aruncă-te de pe ea şi vei aluneca în braţele mele solzoase.

Mi-e puţin frică, nici nu-ţi cunosc numele.

Chronos, s-a auzit un şuierat dintre limbile ceasului;

nu sunt prea popular în rândul muritorilor

poate pentru că nu le îngădui să o ducă mai mult decât mine

deh, metehnele zeilor

dar tu îmi placi, ai o tăcere dantelată

în care îţi ascunzi faldurile tristeţii

ştii să iubeşti cu pleoapele, închizând în ele

lucruri tainice, neobservate de alţii

şi îmi mai place cum te temi de umbre

dar le laşi să stea la masă cu tine

şi le serveşti cu pâine şi ceai.

Totuşi, dacă mă răpeşti?

Chronos s-a auzit stins, ca dintr-un gramofon defect:

Dragostea mea pentru tine e mai mare decât orice îndoială

am să te-aştept să-ţi aduni şi să-ţi scazi singurătăţile

până îţi dă ceva cu plus.

 Ceasul din palma mea s-a topit

parcă mă aflam în tabloul lui Dali.

În depărtare digul părea un majordom

care mă poftea într-o sală de bal

o sală scufundată.

sursa foto aici

Poem: Luna ştia

Casa mea s-a schimbat mult

de când mi-a răsărit o lună în sufragerie

mare cât o oglindă şi rotundă ca o eternitate

cu două scobituri prin care se vede marea

şi uneori un pescăruş.

Mă priveşte cu subînţeles

de fiecare dată când mă aşez pe canapea

şi canapeaua scârţâie, se frânge sub greutatea mea

deşi nu mai sunt demult om

dar singurătatea mea o apasă, e bacoviană, striveşte

e mai vie ca mine

şi luna ştie, de aceea aţipeşte mereu cu un ochi deschis

ca să vegheze asupra mea

să nu cumva să spulber totul în jur.

Nu vorbeşte, doar suspină şi atunci din hăurile ei

se prelinge câte un val înspumat.

Ai venit pentru mine, o întreb

în timp ce-mi caut o rochie pentru un trup invizibil

luna se rostogoleşte pe duşumea

acum e un chip sidefiu şi moale, seamănă cu mine

o figură palidă care-şi strigă numele

într-o casă fără uşi, ferestre şi draperii

doar cu o sufragerie unde e veşnic noapte

şi nu aprinde nimeni lumina

nu mai e nici luna

nu mai sunt nici măcar eu

şi totuşi de ce mi-e încă foame de un trup?

Visul în care cădeau copaci...

Am visat că în jurul meu cădeau copaci... unul câte unul, se prăbușeau lent, ca niște oameni de paie uriași, fără să rănească pe nimeni și nimic în jur. Nu mă îngrozea fenomenul, mă încerca mai degrabă o strângere de inimă, o teamă surdă ca nu cumva să mă strivească vreunul.

source: wikimedia commons

 Mai atenționam pe câte un vecin să meargă cu atenție. Pe unul l-am privit de vizavi mergând agale prin zăpadă, în timp ce plopul din fața scării mele cădea foarte aproape de el. Omul și-a văzut de drum, total absent. 

Mai mult mă îngrijora totuși soarta copacilor... știam că toți sunt sortiți aceluiași destin, dacă nu aveam să fac ceva în acest sens. Am vorbit cu un fel de mesageri ai naturii, sau zâne, nu mai țin minte exact. Erau și ei preocupați de ce se întâmpla. Am simțit că împreună puteam schimba ceva. 

M-am trezit cu un sentiment de recunoștință pentru toți copacii pe care îi văd în jurul meu, pentru iubirea lor necondiționată și pentru frumusețea și sănătatea pe care ne-o dăruiesc în fiecare zi. Mi-e dor din nou să îmbrățișez un copac.

Fuga umbrelor

Umbrele noastre s-au îndrăgostit fără să-şi dea seama, în timp ce priveau la o bărcuţă desenată pe un zid. Amândouă îşi părăsiseră oamenii, visând să descopere la ce altceva mai folosesc decât să-şi urmeze stăpânii umil şi să le asculte văicărelile. 

Umbra ta era înaltă, firavă şi îmbrăcată într-un pardesiu scămoşat. Purta pantofi eleganţi şi câteva fire de păr din creştetul capului îi fluturau mereu în vânt. Semăna puţin cu o sperietoare de ciori din care ies paie. Mult mai elegantă se înfăţişa umbra mea, o apariţie frumos decupată, cu pantofiori de lac, rochie lungă şi părul prins într-un coc. În alte cuvinte, arătau exact ca în clipa când se strecuraseră pe sub tălpile oamenilor şi începuseră să-şi caute locul în lume. Au plutit mult timp deasupra asfaltului, atingându-l uneori, veşnic preocupaţi de un gând îndepărtat ce nu le aparţinea. S-au plimbat pe alei scunde şi pe străzi late, în magazii părăsite, în grădini uitate, s-au căţărat pe ramurile brazilor, au înnoptat în muzee în spatele tabloruilor de epocă şi au mimat că se servesc din umbra prăjiturilor servite de îndrăgostiţi în cofetării. Până într-o zi când s-au întâlnit, cum spuneam, în faţa zidului cu o bărcuţă desenată pe el. Umbra ta a observat că mai e o umbră singură lângă el.

- Şi tu...?

- Da, am fugit.

- Când?

- Acum o sumedenie de ani. Am şi uitat.

- De ce?

- Nu ştiu, cred că mă săturasem să o tot aud pe Tania compătimindu-se. Tania, aşa o chema pe cea căreia am aparţinut. Tu?

- La fel, am vrut să evadez. Darius devenise tot mai deprimat de când îi fusese respins romanul. Apropo, cum te numeşti? Adică ţi-ai luat un alt nume?

- Clara.

- Savian, încântat.

Dintr-o dată, Savian a luat-o de mână pe Clara şi au pornit amândoi înainte, uitând de bărcuţă. De-acum nu mai aveau niciun scop.

Elefantul din vis

Elefantul din visul meu este îmbrăcat în tapet și plânge când îi plouă în casă, adică mai tot timpul. 

Lacrimile îi decolorează uneori imprimeul tapetului. Toate umbrelele pe care i le-am dăruit de ziua lui au ajuns pe un raft al cerului, între doi norișori-flamingo. 

Se pare că nu-i țin de ploaie deloc, nici de urât. Neștind ce să mai fac ca să-l înveselesc, i-am croșetat o coroană din pulbere de fluturi și i-am confecționat două perechi de mărgele din pistrui de crocodil. 

Ieri, pentru întâia oară, l-am văzut zâmbind. 

A spus că n-a mai întâlnit niciodată mărgele atât de diafane.

Best of Mystery & Horror #1 - povești de (ne)adormit copiii

Best of Mystery & Horror #1 - Revista de suspans apărută la Herg Benet Publishers a ajuns și în vizuina mea pe 15 mai. Ȋn urmă cu cȃteva luni am fost plăcut surprinsă să primesc un e-mail de la Mircea Pricăjan, editorul Revistei de suspans care a adunat cu succes zeci de istorii sumbre și minunate ȋn paginile sale virtuale, de-a lungul a doi ani. Mi se propunea ca povestirea mea „Ultimul zbor” să fie inclusă în antologie. Am acceptat cu bucurie.

Pe multe din doamnele povești le știu și se numără și printre preferatele mele, dar mai sunt câteva pe care le-am descoperit abia acum. Din cele 105 texte apărute în Revista de suspans, 16 se regăsesc în antologie. Ele aparțin lui Alexandru V. Dan, Mirage Cat (Cătălina Fometici), Raluca Baceanu, Felix Tzele, Ioana Vișan, Alina-Cezarina Nicolae, Cristina Nemerovschi, Diana Alzner, George Arion, Lena Kart, Liviu Radu, Radu Romaniuc, Marian Dumitrașcu și Paul Tudor.

Antologia de față se adresează tuturor celor care ȋndrăznesc să se aventureze dincolo de normal, ȋn mrejele ȋntunecate ale firii, unde colcăie oameni cu șobolani sub piele, păpuși care iau locul oamenilor, fantome ale trecutului care prind viață, vise absurde, spaime, fantasme suave, mistere polițiste sau revelații mistice. 

Ea a avut lansarea pe 31 mai la Bookfest. Au prezentat evenimentul Alexandru Voicescu, Cristina Nemerovschi și A.R.Deleanu.

Din păcate, genurile mystery/horror/gothic nu au ieșit ȋncă din „nișă”. Poate nici nu trebuie s-o facă, ăsta-i farmecul lor. Oamenii sunt oare atȃt de acaparați de partea pozitivă și luminoasă a vieții ȋncȃt se feresc să achiziționeze cărțulii despre demoni și monștrii? Sau poate se tem să deschidă șifonierul cu păpuși stricate ascuns ȋntr-o odaie a minții lor. Mai degrabă a doua variantă, hehe.

Din fericire, grație eforturilor ȋntreținute de iubitorii de genu(uri), ele prind tot mai multă viață și ȋși iau zborul cu aripi măiastre, migrȃnd ȋnspre atenția tot mai multor cititori. Așa că luați de citiți antologia, de preferat la miezul nopții, ȋn compania unui ceas cu pendulă care se tȃnguie la ore fixe.

1 iunie - Ai venit copilărie, cu pădurea ta cu tot!

Îmi pierdusem speranța în zile bune și totuși acest 1 iunie mi-a adus atâta frumusețe și bucurie, încât îi dau și îmi dau nota 10 cu felicitări.  

Motivul? Drumul la Bookfest la lansarea lui Marius Gabor „Amor de dragul ploii” și apoi la dubla lansare a lui Carmen Zaniciuc cu ale sale volume de poezii „Un pitic nebun după tine”și „Iubesc pufos cu inimioară”, șuvoaiele de oameni grăbiți să admire coperțile (sau copertele?) noilor cărți ivite la standurile ghemuite unul într-altul și poate să le și cumpere pe unele, freamătul din Herăstrău și magia centrului vechi, oamenii cocoțați pe picioroange, chiotele copilăriei, eliberarea de fricile mele (în număr de... muulte) pentru a îmbrățișa libertatea, rătăcirea pe străduțele de lângă Cișmigiu, atmosfera familiară și catifelată de la ceainăria La un ceai unde am citit din poeziile mele în fața unor oameni zâmbitori și calzi și... simpla fericire că trăiesc Aici și Acum, cum ar spune Ekhart Tolle. 

O să mă opresc asupra evenimentului, spunând că în atmosfera blândă în care m-am cufundat, m-au vizitat niște fluturi în stomac (din aceia literari, nu amoroși). I-am lăsat să-și vadă de treaba lor și mi-am îngăduit să admir simbioza perfectă dintre altruism și artă. 

Am realizat enormitatea minusculă a zilei... de ce zic minusculă? Pentru că ea nu se observă decât în sinele meu - un omuleț timid care din când în cînd se transformă într-un spiriduș fermecat. 

Brusc, totul avea sens, toate piesele de puzzle se potriveau: rătăcirea pe străduțele din spatele Cișmigiului, sacoșele pline de recuzite așteptând cuminți să ajungă la destinație, adierea înorată a vântului de afară și liniștea așternută după atâta timp în sufletul meu ridat de griji.

Mai multe și mai puțin romanțat puteți afla despre Ghiozdănel în articolul meu din Ziarul Metropolis:

Asociația și-a propus totodată să ofere câteva burse ȋn tabăra Vara adolescenților de la Tismana pentru copiii premianți, dar fără posibilități. Acest lucru se va realiza cu siguranță în viitorul apropiat grație donațiilor primite cu această ocazie.

 Invitații evenimentului au fost actorii Daniela Nane, Istvan Teglas, precum și Grupul Vocal „Sfântul Ștefan cel Mare, al Studenților Teologi” și grupul de copii Presto. De asemenea, spectatorii s-au bucurat de câteva momente artistice oferite de voluntarii AOLN. (...)